Nu au existat avioane de pasageri care să se prăbușească oriunde în lume, se arată într-o analiză realizată de The Aviation Safety Network. Acest lucru este cu atât mai impresionant cu cât s-a efectuat cel mai mare număr de zboruri comerciale
Dar compania olandeză de siguranță aeriană, To70 a avertizat că, în ciuda nivelului ridicat de siguranță al avioanelor de pasageri, rata accidentului „extraordinar de scăzută” ar trebui privită ca „noroc”.
În raportul rețelei de siguranță a liniilor aeriene se arată că în total au avut loc 10 accidente aeriene mortale, în urma cărora și-au pierdut viața 79 de persoane, comparativ cu 16 accidente și 303 de vieți pierdute în 2016.
Cel mai grav accident din 2017 a avut loc în ianuarie, când un avion cargo turcesc s-a prăbușit într-un sat din Kârgâzstan. În urma acestuia au murit patru persoane aflate la bord și 35 aflați în clădirea peste care a căzut.
Accidentul aviatic în urma căruia au murit cei mai mulți pasageri aflați la bord a avut loc în ultima zi a anului, când un avion Cassna 208 Caravan s-a prăbușit în Costa Rica, omorând 12 persoane.
Raportul nu a inclus accidentele aviatice în care au fost implicate aeronave militare sau elicoptere. Cel mia grav de acest tip s-a produs în luna iunie în Birmania. Atunci au murit 122 de persoane aflate la bordul unui avion cargo militar Y8.
Nici incidentele care implică avioane de mici dimensiuni nu figurează în raport.
Numărul deceselor în urma unor accidente aviatice a scăzut constant în ultimele două decenii. În 2005, au existat mai mult de 1.000 de decese la bordul zborurilor de pasageri în întreaga lume, arată Aviation Safety Network.
Ultimul accident în care a fost implicat un avion cu pasageri a avut loc în noiembrie 2016 în Columbia, când au murit 86 de persoane, majoritatea brazilieni, inclusiv membri unei echipe de fotbal.
Citește și: Un avion cu pasageri a zburat…în trecut. Cum a fost posibil