Bărbatul, pe numele său Aaron Graser, din orașul Willimantic, a fost condamnat la un an de închisoare după ce a pledat vinovat de un atac sexual asupra unui cadavru și de încălcarea probațiunii.

El a povestit în fața instanței că în luna ianuarie a ajuns acasă unde locuia cu iubita sa și a găsit-o inconștientă și înconjurată de ace de heroină. Văzând-o în această stare a considerat că cea mai bună metodă pentru ”a o trezi” este să întrețină relații sexuale cu ea. El a spus că era sigură că în acest fel femeia se va trezi pentru că ura să facă sex cu el.

Bărbatul a mai povestit că i-a legat gleznele și încheieturile mâinilor de marginile patului pentru că era un fetiș al lui. Dar când a terminat de făcut sex cu trupul femeii și și-a dat seama că aceasta nu s-a trezit, s-a îmbrăcat și l-a sunat pe un vecin al său care a fost paramedic.

Vecinul a spus poliției că atunci când a văzut cadavrul și-a dat seama că femeia murise de mai multe ore și a sunat la numărul de urgență.

Potrivit autopsiei, paramedicul a avut dreptate, femeia murise de mai multe ore, iar legăturile de la mâini și indicau clar faptul că aceasta fusese legată când era deja moartă.

În legătură cu sunetele pe care le-a auzit bărbatul în timp ce făcea sex cu cadavrul iubitei sale, legiștii spun că este posibil să fi fost vorba de gazele care părăseau tupul neînsuflețit al femeii, pe măsură ce începea să se descompună.

Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”
Recomandări
Klaus Iohannis i-a răspuns Elenei Lasconi, care i-a cerut să demisioneze pe 21 decembrie: „Cum să plec!?”

Femeia a murit din cauza unei supradoze de droguri, iar un raport toxicologic a arătat că în momentul morții ei avea nivele ridicate de fentanil, heroină și un alt medicament sintetic în corpul ei.

Citește și: Vremea în weekendul 9-10 decembrie: ninsori şi viscol la munte, precipitaţii mixte şi vânt puternic în restul țării

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Mihai Gâdea a fost văzut în multe ipostaze alături de fiica sa, însă soția acestuia e foarte discretă. Agatha a intrat acum în atenția tuturor și mulți au fost surprinși să afle cu ce se ocupă femeia!
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în blatul de tort ca să-ți iasă pufos. Ingredientul care îl va face să ți se topească în gură
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Elle.ro
Cum arată acum copiii lui Meghan Markle & Prințul Harry. Fotografie RARĂ cu Archie și Lilibet
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Unica.ro
Cum arată femeia care a crescut-o pe Andreea Marin, după moartea mamei ei. Imagini rare cu eleganta doamnă Renata / Foto
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Observatornews.ro
Capcanele cumpărăturilor online. Ce se poate ascunde în spatele ofertelor care îți iau ochii
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI