Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova  au loc la doar câteva zile după ce victoria lui Donald Trump a generat semne de întrebare privind continuarea susţinerii Statelor Unite ale Americii pentru ţările central şi est-europene, supuse presiunilor Rusiei. Totodată, rezultatul scrutinului din Republica Moldova ar putea însemna, de asemenea,  fie o apropiere a țării de Europa, fie, din contra, strângerea legăturilor cu Moscova.

Candidatul la funcţia de preşedinte, Igor Dodon, a  declarat că a făcut un bilanţ al acestei campanii electorale şi a menţionat că este convins că va obţine o victorie decisivă în turul al doilea al scrutinului. “PSRM a desfăşurat peste zece mii de întâlniri electorale în toată ţara, la care au participat peste patru sute de mii de cetăţeni. Primul tur al alegerilor a demonstrat că cetăţenii doresc o schimbare şi un candidat al opoziţiei de stânga, care nu face şi nu a făcut parte din conducerea oligarhică de la 2009 încoace. Tot ce trebuie pentru victoria finală e să ne mobilizăm încă o dată, toţi alegătorii noştri, şi atunci izbânda va fi asigurată. Sunt convins că vom obţine o victorie definitivă!”, a spus politicianul, potrivit e-democracy.md

Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”
Recomandări
Cum se fraudau alegerile parlamentare acum o sută de ani prin metoda suveica: „Cu ajutorul unui singur buletin sustras se pot falsifica sute de voturi”

UPDATE | Alegeri în Republica Moldova. Igor Dodon și Maia Sandu se vor confrunta în turul doi. Rezultate finale după primul tur

Igor Dodon a promis că în cazul în care va deveni președinte va face tot ce îi stă în putință să recupereze bani furați din sistemul bancar, să relanseze  relațiile cu Rusia, dar și lupta cu organizațiile unioniste.

Dodon a promis construcția unei economii mai puternice

„Miliardul trebuie să fie întors de hoţi. De aceea, prima iniţiativă prezidenţială va fi să fie anulată legislaţia votată de Maia Sandu în Guvern, proiect care pune pe spatele cetăţeanului miliardele furate de hoţi”, a spus Igor Dodon.

Liderul socialist a mai declarat că printre prioritățile lui se numără păstrarea neutralității Moldovei și construcţia unei economii puternice. De asemenea, el  a anunțat că va susține în continuare valorile creștine și că se împotriveşte căsătoriilor între persoanele de același sex.

În primul tur al alegerilor prezedințiale, Igor Dodon a acumulat cele mai multe voturi, aproximativ 48 la sută, fiind la un pas de victorie.

Maia Sandu vrea să scoată “din comă” Republica Moldova

Maia Sandu şi-a anunţat, de asemenea, în mod repetat, priorităţile în cadrul unor conferinţe de presă. Aceasta a dat asigurări că va fi un preşedinte activ, prezent, care va petrece mai mult timp în discuţiile cu cetăţenii decât cu instituţiile statului şi că se obligă să asigure scoaterea “din comă” a statului Republica Moldova şi aducerea societăţii în situaţia în care să se poată vorbi despre proiecte de dezvoltare în Moldova. Pentru a mobiliza tinerii să iasă la vot, consilierul Maiei Sandu i-a îndemnat pe proprietarii de baruri şi cafenele să ofere reduceri sau chiar produse gratuite tinerilor care le prezintă ştampila votat aplicată în fişa de însoțire a buletinului de identitate.

LIVE TEXT Alegeri parlamentare 2024 în România. Traian Băsescu îndeamnă românii să voteze, dar nu „d-ăștia care vor să întoarcă România cu o sută de ani înapoi”
Recomandări
LIVE TEXT Alegeri parlamentare 2024 în România. Traian Băsescu îndeamnă românii să voteze, dar nu „d-ăștia care vor să întoarcă România cu o sută de ani înapoi”

Maia Sandu, candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), aflată, potrivit sondajelor, cu 10% în urma lui Igor Dodon, afirmă că scrutinul prezidenţial comportă „pericole majore”.

„Occidentul este deja dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Republica Moldova … Astfel că, dacă va ajunge la putere domnul Dodon, relaţia cu Bruxellesul va putea doar să se înrăutăţească”, afirmă ea.

Republica Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, este situată în zona de conflict politic între Uniunea Europeană şi Rusia, o regiune în care cele două părţi depun eforturi de zece ani pentru creşterea influenţei, notează Financial Times.

Alegeri Republica Moldova | Igor Dodon susține că va căuta un echilibru în relațiile cu UE și Rusia

„În cazul în care Igor Dodon şi Ramen Radev vor câştiga alegerile, situaţia ar putea trage un semnal de alarmă la Bruxelles, pe fondul intensificării în estul Europei a sentimentelor de revoltă faţă de valorile UE. În această categorie intră premierul Ungariei, Viktor Orban, şi Milos Zeman, preşedintele Cehiei, amândoi pledând pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Moscova.

„Chiar dacă, teoretic, Parlamentul are mai multă putere în Republica Moldova decât preşedintele, faptul că preşedintele va fi ales pentru prima dată după două decenii prin sufragiu direct ar putea consolida rolul acestei poziţii. În plus, Dodon a semnalat că va încerca să convoace alegeri parlamentare dacă va câştiga, situaţie care ar putea aduce la putere un guvern prorus”,  susțin și jurnaliștii de la  Financial Times.

Renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale, aproape de final. Ce spune șeful AEP despre ordinea candidaților
Recomandări
Renumărarea voturilor de la alegerile prezidențiale, aproape de final. Ce spune șeful AEP despre ordinea candidaților

Alegeri în Republica Moldova. Candidata PAS, Maia Sandu, atac dur la adresa contracandidatului ei: „Igor Dodon este un laș, iar minciuna este singura sa armă”

Replici dure între cei doi candidați,  în ultima dezbatere

Într-o ultimă dezbatere prezidențială, Maia Sandu și Igor Dodon şi-au prezentat şi poziţiile cu privire la politica externă a Republicii Moldova. Maia Sandu a insistat pe relaţia cu blocul comunitar şi a explicat că va face tot posibilul ca instituţiile moldovene să respecte acordul de asociere cu UE. De asemenea, proeuropeana a spus că momentan România este o ”problemă de suflet” şi a înţeles că cetăţenii moldoveni nu vor momentan Unirea.

Dodon a pledat pentru relaţii bune cu România, Ucraina şi UE, precizând că nu poate denunţa ca preşedinte acordul de asociere al Republicii Moldova cu UE. ”Va rămâne regimul liberalizat. Singurul lucru pe care va trebui să îl revizuim va fi comerţul. Piaţa noastră este invadată de produse din UE. Voi merge la Bruxells pentru a discuta această problemă”, a spus liderul PSRM. De asemenea, prezidenţiabilul socialist a explicat că nu este anti-român, însă este împotriva unioniştilor ca Maia Sandu. ”Vorba aia: fraţi ca fraţi, dar fiecare la casa lui”, a spus Dodon.

Alegeri Republica Moldova | Igor Dodon și Maia Sandu s-au confruntat într-o dezbatere prezidențială

Igor Dodon nu a ezitat să o atace pe Maia Sandu pentru că are cetăţenie română şi a jurat că va servi interesele României, cerându-i să renunțe la aceasta, însă candidata proeuropeană a reacţionat imediat, acuzându-l pe socialist că a catalogat 500.000 de moldoveni drept trădători pentru că deţin cetăţenie română.

Candidatul socialist a promis din nou că prima sa vizită în calitate de preşedinte al Republicii Moldova va fi la Moscova. Pe agenda unei discuţii cu liderii ruşi ar urma să fie situaşia exporturilor, a migranţilor, precum şi a situaţiei din Transnistria. Maia Sandu a susţinut în schimb că prima ei vizită în calitate de preşedintă va fi în satele Republicii Moldova.

Igor Dodon conduce în sondaje

Ultimul sondaj de opinie realizat înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale arată că Igor Dodon, candidatul prorus se bucură de un avans în fața prooccidentalei Maia Sandu. Potrivit acestei consultări, 55,6% dintre cei care se vor prezenta la urne vor vota pentru socialistul Igor Dodon. Între timp, 44,4% dintre alegători vor vota pentru Maia Sandu, informează deschide.md

De asemenea, 5,3% din persoanele chestionate au răspuns că nu se vor prezenta la urne în al doilea tur al scrutinului prezidenţial.

Persoanale chestionate au declarat că în primul tur au votat în proporţie de 43,2% cu Igor Dodon, 34,4% cu Maia Sandu, 5,9% cu Dumitru Ciubaşenco, 2,6% cu Iurie Leancă şi 1,1% cu Mihai Ghimpu. Sondajul a avut loc în perioada 1-5 noiembrie pe un eşantion de 1075 de persoane în 78 de localităţi din Republica Moldova. Marja de eroare este de +/- 3%.

Comisia Electorală Centrală a anunţat că socialistul Igor Dodon a obţinut 47,98% din voturi în primul scrutin al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, în vreme ce 38,71% din sufragii au mers la proeuropeana Maia Sandu.

Cine este Maia Sandu?

Maia Sandu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, a fost desemnată, după îndelungi negocieri, candidatul comun al dreptei proeuropene şi antioligarhice. Principalul mesaj al candidatei este unul legat de lupta împotriva corupției, afirmând că este cea mai mare problemă a Republicii Moldova. Ea îşi propune să promoveze în toate structurile de stat doar oameni integri, care nu au comis sau tolerat anterior acte de corupţie. Totodată, Maia Sandu, care are susținerea liderilor europeni, se declară 100% proeuropeană şi promite că va face tot posibilul pentru a apropia Moldova de UE.

Maia Sandu, la ieșirea din sectia de votare

Alegeri în Republica Moldova. Cine este Maia Sandu, candidata proeuropeană la președinția Republicii Moldova

Maia Sandu, candidata proeuropeană,  are o experiență economică extrem de bogată, dar și în administrație publică. De altfel, ea a obținut masteratul în administraţie publică la Harvard Kennedy School of Government.Totodată, Maia Sandu a lucrat la Banca Mondială, începând cu anul 1998. A revenit la Ministerul Economiei din Republica Moldova, în 2005, ca director al Direcției generale politici macroeconomice și programe de dezvoltare. În 2007, ea a coordonat Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, fiind în același timp și consultat pe reforma administrației publice centrale. În perioada 2010-2012, Maia Sandu din nou la Banca Mondială, fiind consilier al Directorului Executiv, la sediul din Washington.

Cine este Igor Dodon?

Igor Dodon, principalul candidat de stânga la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, a fost cât pe ce să devină președinte încă din primul tur, obținând  47,98% din voturi. Liderul socialist, în vârstă de 41 de ani, are studii de economie, absolvind Facultatea de Econimie a Universității Agrare de la Chișinău (1997) și Facultatea de Management a ASE – Chișinău (1998). Totodată, Igor Dodon este doctor în științe economice, obținând acest titlu la ASE Moldova. Timp de opt ani, în perioada 1997-2005, el a lucrat ca lector asistent și lector superior la ASE Moldova, dar și la alte instituții de învățământ superior din Republica Moldova.

Igor Dodon, candidatul prorus la alegerile prezidențiale din Republica Moldova

Alegeri Republica Moldova | Cine este Igor Dodon, candidatul prorus la președinția Republicii Moldova

Igor Dodon a ajuns, în 2005, viceministru al economiei, fiind unul dintre cei mai tineri oameni care ocupă această funcție. Mai târziu, în perioada 2006-2009, el a ajuns ministru al economiei și chiar vicepremier (2008 – 2009). Funcţiile deţinute în Executiv l-au apropiat de lumea politică, astfel că în 2009, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, i-a propus să se înscrie în partid.  S-a înscris abia în martie 2010, când PCRM nu mai era la putere. El a părăsit acestă formațiune politică în 2011, pentru a adera la Partidul Socialiștilor (PSRM), iar în același an a fost ales preşedinte al formațiunii politice.

Unde pot vota cetățenii moldoveni aflați în România

Cetățenii moldoveni  aflați la studii sau sunt stabiliți în România pot vota la una dintre cele 11 secții deschise special pentru aceste alegeri, scrie infoprut.ro.

Astfel, două secții de vot sunt în București — una la sediul Ambasadei Republicii Moldova în România, iar cealaltă la Secția Consulară. O altă secție de votare va fi deschisă la Iași, la Consulatul General. De asemenea, se va putea vota și la Galați, Timișoara, Brașov, Cluj, Constanța, Bacău, Suceava și Craiova.

Membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) au informat că pentru turul doi de scrutin au fost acreditaţi mai mulţi observatori naționali și internaționali, decât în primul tur. Astfel, alegerile vor fi monitorizate de peste 4.600 de observatori.

Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când președintele țării este ales prin vot direct în republica Moldova, până acum fiind votat de Parlament.

Vezi care e prezența la vot la alegerile parlamentare 2024 și ce candidați sunt pe listele partidelor!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Exit Poll, ora 15.00 – Alegeri Parlamentare 2024. Surprize totale în numărătoarea CURS, AVANGARDE și IRES! Harta colorată a României
FANATIK.RO
Exit Poll, ora 15.00 – Alegeri Parlamentare 2024. Surprize totale în numărătoarea CURS, AVANGARDE și IRES! Harta colorată a României
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală - 28,6% la ora 14. În 2020, la aceeaşi oră, era 16,77%. HARTĂ: topul pe judeţe
Observatornews.ro
Alegeri parlamentare 2024 live text. Prezenţa totală - 28,6% la ora 14. În 2020, la aceeaşi oră, era 16,77%. HARTĂ: topul pe judeţe
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI