În 2017, o tânără de 23 de ani, Rino Terai a fost desemnată câștigătoare a concursului de aptitudini tradiționale privind îmbrăcarea ritualică a morților.
„Am practicat în fiecare zi să mă pregătesc pentru această competiție. Am făcut filmulețe pentru a putea să-mi îmbunătățesc tehnicile gândindu-mă mereu dacă tratez persoana decedată suficient de gentil și dacă arată bine”, a declarat câștigătoarea.
În religia Shinto, din Japonia, se consideră că imediat după moarte sufletul decedatului este impur și procesul de îmbrăcare a unui corp, care se face de obicei doar în prezența rudelor apropiate, purifică spiritul decedat înainte de a fi trimis pe „lumea cealaltă „.
Societatea îmbătrânită a Japoniei a sporit cererea pentru persoane specializate în această practică. Există aproximativ 2000 de specialiști, iar serviciile lor sunt extrem de valoroase, a explicat Kimura Kouki, șeful Academiei Okuribito.
Concursul câștigat de Rino Terai a avut patru concurenți. Aceștia au îmbrăcat patru voluntari care au stat așezați pe saltele și s-au lăsat manevrați de concurenții care au fost urmăriți atent de trei jurați. S-a punctat felul în care manevrau trupul voluntarilor și capacitatea de a-i îmbrăca fără a dezvălui prea multă piele.
Practica japoneză de îmbrăcare a morților a devenit cunoscută la nivel internațional datorită filmului Okuribito, care a câștigat premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Povestea care stă la baza acestuia este cea a unui tânăr care se întoarce în orașul său natal, după o carieră nereușită de violoncelist, și se angajează ca nokanshi – specialist în îmbrăcarea persoanelor decedate. El este victima prejudecăților celor din jurul său, inclusiv a soției sale, din cauza unor tabuuri sociale puternice împotriva oamenilor care se confruntă cu moartea.
Citește și: EXCLUSIV/ Povestea incredibilă a polițistului din Argeş bolnav de cancer care se încăpățânează să muncească