Comitetul pentru Relații Externe al Senatului american a început audierile pentru a stabili autoritatea președintelui de a ordona și a folosi armele nucleare. Președintele republican al comisiei l-a acuzat luna trecută pe președintele Trump că a duce Statele unite ”către cel de-al treilea război mondial”.
Acuzațiile vin după ce în august, Trump a promis să declanșeze „foc și furie cum nu a mai văzut lumea” dacă liderul din Coreea de Nord continuă să-și extindă programul de arme atomice.
Ultima dată când Congresul a dezbătut această problemă a fost în martie 1976.
Senatorul Chris Murphy, un democrat din Connecticut, a explicat motivul care stă la baza audierii publice. „Suntem îngrijorați de faptul că președintele este atât de instabil, atât de volatil, că are un proces decizional atât de donquijotesc, încât ar putea să ordone o lovitură nucleară, ceea ce este în mod vădit în contradicție cu interesele securității naționale ale Statelor Unite”.
Jurnaliștii spun că discuții despre procesul de lansare efectivă a unui atac nuclear este puțin probabilă deoarece reprezintă un secret de stat este clasificat și nu se poate discuta într-o ședință publică.
Poate Trump să lanseze un atac nuclear?
În calitate de comandant suprem al armatei americane, președintele este singurul care are autoritatea de a ordona un atac nuclear, care poate fi livrat fie de pe un submarin, avion sau cu o rachetă balistică intercontinentală, acestea reprezentând așa-numita „triadă nucleară”.
În conformitate cu normele actuale, președintele american ar putea ordona un atac nuclear prin introducerea codurilor secrete într-un dispozitiv numit „fotbalul”, care călătorește pretutindeni cu președintele.
Trump nu este obligat să se consulte cu nimeni și nici nu trebuie să obțină vreun acord de la alți membri ai guvernului pentru a lua o astfel de decizie. Consilierii săi de vârf, cum ar fi secretarul apărării James Mattis, secretarul de stat Rex Tillerson sau consilierul de securitate națională Lt Gen HR HR McMaster nu joacă niciun rol în lanțul de comandă.
Aprobarea Congresului este necesară pentru utilizarea forței militare convenționale, însă puterea nucleară se află sub autoritatea președintelui încă de la începutul erei nucleare.
Acest lucru se datorează faptului că o rachetă balistică inamică lansată din cealaltă parte a lumii ar putea lovi SUA în doar 30 de minute și este nevoie de viteză de reacție.
Citește și: EXCLUSIV | Black Friday-ul din India are rădăcini românești. ”Au repetat experiențele noastre, inclusiv greșelile”