Prima doamnă a Statelor Unite, care îi însoțește pe soțului său, Donald Trump, în primul turneu oficial în Asia, a revenit în lumina reflectoarelor datorită hainelor pe care le poartă. De altfel, indiferent că a fost vorba de Laura Bush, Michelle Obama, și acum, Melania Trump, una dintre primele întrebări pe care și le pun femeile sunt ”Ce poartă?”.
Melania Trump, care este familiară cu industria fashionului dinainte de a fi prima doamnă, a transformat moda într-un instrument cheie prin care să transmită un mesaj. „Doamna Trump dorește întotdeauna să fie grijulie și să respecte tradițiile și protocoalele țărilor pe care le vizitează”, a declarat directorul său pentru comunicare, Stephanie Grisham, pentru CNN. „Știe că reprezintă Statele Unite și vrea să fie sigură că este adecvată în tot ceea ce face.”
În luna mai, familia Trump a susținut un turneu mai îndelungat în Arabia Saudită, Israel, Belgia și Italia, iar ceea ce a purtat Melania a fost unul dintre principalele subiecte de discuție. Fie că a fost vorba de un salopeta neagră Stella McCartney cu o curia uriașă aurie realizată de Yves Saint Laurent, de costumul negru Dolce & Gabbana, purtat la întâlnirea cu Papa, sau de sacoul floral Dolce & Gabbana în valoare de 51.500 dolari purtat în Sicilia, toate ținutele ei au fost analizate în detaliu de experți sau de simpli consumatori de știri.
Citește și: Melania Trump, o altfel de primă doamnă, se distanțează tot mai mult de soțul ei
„Doamna Trump este o persoană care cunoaște destul de bine lumea modei și pare să aibă foarte mare grijă ce poartă”, spune Elizabeth Holmes, un reporter de modă care, de câțiva ani, a realizat rubrica de fashion pentru The Wall Street Journal. „Cred că este important ca oamenii importanți să fie atenți la felul în care se îmbracă și apreciez când folosesc aceste alegeri pentru a spune ceva mai mult”.
„Michelle Obama și-a folosit stilul personal pentru a-și amplifica agenda politică și pentru a se conecta cu americanii obișnuiți”, a adăugat Holmes. „În ceea ce o privește pe Melania Trump, se îmbracă frumos și, în cea mai mare parte, în mod adecvat pentru fiecare ocazie – cu excepția câtorva momente stiletto discutabile”, a concluzionat Elizabeth Holmes.
La prima ei oprire, în Hawaii, vineri, Melania Trump purta o rochie albă, fără mâneci, cu o centură subțire și întunecată, iar în timp ce părea o ținută simplă, nepretențioasă, era de fapt o creație Christian Dior din mătase, personalizată, pentru a se potrivi cu ghirlanda lei care i-a fost dată la sosire.
La plecarea din Honolulu, sâmbătă, ea a ales o rochie cu motive tropicale creată de un brand relativ necunoscut Borgo De Nor, disponibil pe o mai multe site-uri pentru 1.090 dolari. Cu toate acestea, Dior, Borgo De Nor sau Fendi, nu sunt nici etichete americane, nici japoneze, un alt indicator potrivit căruia Trump, așa cum a procedat anterior, nu ține neaparat să transmită un mesaj cu brandurile pe care le poartă în vizitele internaționale, așa cum au făcut alte prime doamne până acum.
„Primele doamne folosesc de obicei moda pentru a sprijini designerii americani celebri, pentru a pune accentul pe designerii în curs de dezvoltare și, în călătoriile în străinătate, pentru a aduce un omagiu designerilor străini”, a declarat Kate Andersen Brower, colaborator la CNN.
„Deoarece rolul lor este atât de nedefinit, este una dintre singurele constante pe care le vedem în istoria modernă.” La o cină cu președintele francez Charles de Gaulle, Jackie Kennedy purta designerul francez Givenchy, în timpul inflației din 1970, Rosalynn Carter purta aceeași rochie pe care a avut-o la inaugurarea soțului ei și pe care a purtat-o când a devenit guvernator”, a spus Brower. „Michelle Obama a fost strălucită la asta – a purtat un designer indiano-american la cina de stat din India, doar designeri britanici când a călătorit la Londra și Kenzo la Tokyo”.
În schimb, în Japonia la întâlnira cu împăratul și împărăteasa, dar și în timpul vizitei la o școală elementară alături de soția premierului Abe, Melania Trump care a luat lecții de caligrafie japoneză, a purtat o rochie albastru bleumarin Christian Dior.
Citește și: Paradise Papers: paradisurile fiscale ale magnaților. Ce investiții are Regina Elisabeta a II-a în Insulele Cayman