Din sofer, a castigat celebrul trofeu Cesar

A fugit din tara “gratie bunului prieten Ceausescu” si a devenit mandria poporului francez. S-a simtit singur si marginalizat, la inceput, din cauza accentului romanesc, dar s-a ales cu o familie si cu prieteni pe viata. Regizorul francez de origine romana Radu Mihaileanu nu stie nici acum unde ii este locul. Desi s-a stabilit de 26 de ani intr-un cartier din Paris, se considera inca pe muchia portii: nici inauntru, nici afara.

Unul din cei mai importanti cineasti contemporani din Franta, castigatorul unui Cesar in 2006 si a numeroase premii si distinctii pentru filme de lung metraj, Radu Mihaileanu “a facut ochi” pe bulevardul Magheru, din Bucuresti. Meleag pe care a stat numai 22 de ani, dupa care, recunoscand ca nu are nici un viitor in tara, a fugit in Franta, pentru totdeauna. “Setea mea de libertate, de a spune ce gandesc, ar fi fost imposibil de astamparat aici. Eu as fi terminat in inchisoare mai mult ca sigur, pentru ca eram un revoltat. Astfel ca am plecat, inscriindu-ma dinainte, in secret, la Institutul de Inalte Studii Cinematografice din Paris”, explica Radu Mihaileanu.

“Cesar”-ul castigat in luna februarie a acestui an pentru filmul “Traieste” (“Va, vis et deviens”) este pentru Mihaileanu mai mult decat un premiu. “Este un pas importat pe drumul acesta, pe care am plecat de ani de zile, este un raspuns pentru toti francezii care au ras de mine la inceput. Atunci, pe scena, i-am avut in suflet pe toti prietenii mei din tara, familia mea si am fost mandru ca sunt roman”.

„Marea mea avere este sansa de a fi intalnit cei mai diversi oameni, care mi-au oferit bogatia lor spirituala. Ei sunt subiectii filmelor mele. Povestea celorlalti mi se pare intotdeauna interesanta”

Primul contact cu Franta a fost extrem de dur. Singur, intr-o tara straina, fara bani (decat putinii primiti din bursa), respins de multi din cauza accentului, Mihaileanu a pornit de jos. “Imi era dor de  casa, de prieteni, de obiceiurile mele, nu-mi gaseam locul… De intors nu ma mai puteam intoarce. Aveam cosmaruri cum ca ma intorceam acasa, impins de dor si ca ma prindea Securitatea la aeroport”, povesteste. S-a intors in tara abia dupa 10 ani, la caderea comunismului, iar de a-tunci cauta de fiecare data pretexte sa revina.

Romanul, care nu mai e roman din 1983, a fost dispus sa lucreze orice. A fost caraus pe platourile de filmare, sofer, chelner, stagiar la regie, la productie, pentru a deveni scenarist si regizor de filme de televiziune si de videoclipuri. Ajunge cunoscut prima data in America de Nord si Canada. “In septembrie 1992 am luat primul meu premiu, pentru cel mai bun film la Montreal, eu, care toata viata am fost cel mai slab elev, la limita corigentei, eu, care nu castigasem nimic toata viata”.

In Franta, ajunge un nume in 1998, cu filmul “Trenul vietii”, care a primit pana acum 30 de premii. “Toti francezii ma stiu de Radu, ca si cum as fi singurul Radu pe lumea asta. Mihaileanu e greu de pronuntat pentru ei. Dar stiu ca si „vedetaria-tul” e tot provizoriu, iar indarjirea si pasiunea pentru film si teatru nu le-am pierdut. Prietenii tot aia mi-au ramas, tot la aceleasi meciuri de fotbal ne uitam, gagicile tot asa le vrajim”, spune cu modestie Radu.

Unde se simte Radu Mihaileanu acasa? Greu de spus. “Eu ma simt intre inauntru si afara, parca in pragul usii tot timpul. Cand eram in Romania simteam ca viitorul meu nu se poate dezvolta aici, dictatura ma inabusea, voiam afara. Cand am ajuns in Franta, eram liber, dar ma simteam alungat afara de francezi si imi era dor de tara. Mi-a fost greu la inceput sa nu stiu cine sunt, unde e casa mea, unde ma simt eu bine. Cu timpul, mi s-a schimbat opinia si am fost fericit cu aceasta ambivalenta, sa ma simt peste tot acasa”.

„Copiii sunt casa mea”

S-a nascut si a petrecut clipe de neuitat in Romania, are accent romanesc, deci nu se considera francez. Iar roman 100% nu mai este, pentru ca a capatat cetatenie franceza. Astfel, “singura mea casa sunt cei doi copii ai mei, cei mai frumosi din lume. Cand ma uit in ochii lor, sunt acasa. Am doi baieti, doi golani de 15 si 12 ani”, spune cu ochii stralucind de mandrie artistul.

Regizorul Radu Mihaileanu sta cu chirie in “cel mai frumos cartier din Paris”, loc in care convietuieste si e prieten cu arabi, negri, asiatici, evrei. Spune ca face o mie de lucruri in acelasi timp, citeste, scrie scenarii, iese cu fetele, joaca tenis, merge la teatru, se uita la meci cu prietenii si isi viziteaza copiii din fosta casatorie.

„Din superstitie, nu-mi dezvalui proiectele de viitor”

Munca la filmul “Va, vis et deviens” (“Traieste”) a fost atat de plina de aventuri, incat poate fi ea insasi subiectul unui scenariu. Regizorul povesteste ca una din cele mai complicate etape a fost cea a castingului.

“Foarte multi dintre actori nu numai ca nu erau de meserie, dar nu fusesera niciodata in fata unei camere de luat vederi. Mama etiopiana, de exemplu, este infirmiera de meserie. De asemenea, in ceea ce priveste alegerea copiilor, am vazut cam 1.500 de candidati. Dar a fost incredibil. Au invatat unul de la altul si s-au comportat ca o familie”, spune Radu Mihaileanu.

Legat de proiectele sale de viitor, regizorul a spus doar ca “lucreaza la doua povesti”. “Din superstitie, nu vorbesc absolut cu nimeni despre proiectele la care lucrez. Daca spun inainte, nu iese nimic. Si ar mai fi o problema. Obisnuiesc sa scriu, apoi arunc la gunoi, asa ca pana nu e totul gata, nu spun nimic”.

Urmărește-ne pe Google News