Ziarele  americane dedică un spațiu important ‘liderului revoluționar care a sfidat’ Statele Unite, după cum observă New York Times.

new york times

‘El a adus Războiul Rece în emisfera vestică, a chinuit 11 președinți și a adus lumea în pragul războiului nuclear’, amintește cotidianul newyorkez, subliniind ‘importanța’ în secolul al XX-lea a acestei ‘figuri internaționale’ care a condus o mică insulă din Caraibe cu 11 milioane de locuitori.

În opinia jurnaliștilor de la Los Angeles Times, Fidel Castro a fost ‘o figură revoluționară emblematică a cărei influență s-a resimțit mult dincolo de Cuba’. Un punct de vedere împărtășit de Miami Herald, pentru care ‘umbra’ lui Castro s-a întins timp de aproape o jumătate de secol peste America Latină și lume.

washington post

Pentru criticii săi, amintește Washington Post, a fost ‘un lider represiv care și-a transformat țara într-un gulag’.

la repubblica

La Repubblica noteză că „Fidel Castro, bărbatul care a adus revoluția în Cuba, a murit la 90 de ani.

„Fidel Castro, părintele intransigent al revoluției cubaneze, a murit la vârsta de 90”. „El Lidero Maximo” a murit Vineri noaptea în Havana. Figura lumii de stânga, Fidel a fost toată viața lui un lider politic populat de anti-imperialism”, anunță și ziarul francez Le Monde.

Inspectorul ANAF prins când lua mită în toaleta unui hotel a scăpat de închisoare cu executare. Judecătorii au considerat că șpaga a fost mică
Recomandări
Inspectorul ANAF prins când lua mită în toaleta unui hotel a scăpat de închisoare cu executare. Judecătorii au considerat că șpaga a fost mică

le monde

Moartea fostului lider a fost marcată și de ziarul britanic The Guardian și de publicația spaniolă „El Pais”.

the guardian el pais

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.