Cadrul didactic a fost condamnat luni la 11 ani de închisoare pentru că l-a insultat pe Twitter pe emirul Kuweitului, şeicul Sabah Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, şi în plus a incitat opinia publică la înlăturarea acestuia de la putere, conform Daily Mail, citat de Agerpres.
Pentru opiniile sale politice, Huda Al-Ajmi (37 de ani) a primit cea mai mare sentinţă din istoria acestui stat, pentru insultele aduse, pentru incitare la revoltă împotriva regimului şi pentru încălcarea legilor privind dezbaterile publice.
De ceva timp, autorităţile din Kuweit reprimă din ce în ce mai mult vocile disidente, iar două activiste s-au convins de asta când fost pedepsite cu sentinţe mai blânde cu închisoarea, dar acestea au fost suspendate în cele din urmă. În 2012, zeci de persoane din regiunea Golfului au fost condamnate la închisoare pentru postări pe Twitter şi pe blogurile personale.
Foto: northfoto.com
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Colosul din România care renaște. A fost uitat după Revoluție, dar totul se schimbă. Apar și locuri de muncă
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste din Anglia venite la munte, în România: "Nu ştii sigur dacă e real sau doar o fotografie"
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc