Cele două țări sunt foarte diferite, dar ambele sunt divizate între influența rusă și aspirația europeană. Bulgaria, membră a UE din anul 2007, dorește în continuare să intre în spațiul Schengen, dar se lovește de rezistența altor țări, la fel ca România. La rândul ei, Republica Moldova este considerată unul dintre „cei mai buni elevi” ai Parteneriatului Estic, proiect ce rămâne însă ambiguu în privința finalității sale, pentru statele participante, nefiind clar dacă el este o poartă de intrare în UE ori numai o menținere a lor la periferia Europei.
Cei doi câștigători ai alegerilor de duminică, Igor Dodon și Rumen Radev, au o poziție similară în privința anexării Crimeii, pe care o consideră ca aparținând „de facto” Rusiei, Radev pronunțându-se în plus pentru ridicarea sancțiunilor europene impuse Moscovei.
Totuși, potențialul de schimbare adus de rezultatele acestor alegeri nu trebuie exagerat. În primul rând pentru că în ambele țări președintele are atribuții limitate, dar și pentru că nici Dodon și nici Radev nu au susținut în campania electorală o respingere radicală a Europei.
Președintele ales al Republicii Moldova dorește renegocierea unor puncte din acordul de liber-schimb cu UE și să convoace un referendum consultativ asupra orientării geopolitice a țării, dar se abține să evoce o ruptură, pledând totodată pentru relații bune atât cu UE, cât și cu Rusia.
Cele două țări au o poziție ambivalentă
Pe o linie asemănătoare se plasează și viitorul președinte bulgar: „Apartenența Bulgariei la UE și NATO nu are alternativă, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să ne declarăm dușmani ai Rusiei”, a explicat Radev în timpul campaniei electorale, informează Agerpres.
Însă poziția ambivalentă a celor două țări nu este deloc ceva nou, amintește Le Monde. Astfel, în Republica Moldova există o importantă minoritate rusofonă, presa rusă este foarte prezentă, iar marele frate de la răsărit nu este respins în mod radical.
Cât despre Bulgaria, ea a fost mereu o țară rusofilă, încă din epoca țaristă. Pe vremea Uniunii Sovietice i se mai spunea și a 16-a republică a URSS. Iar guvernul premierului în exercițiu, conservatorul Boiko Borisov, a oferit deja garanții Moscovei.
Un alt factor de luat în calcul este cât de mult dorește Rusia să se implice mai substanțial în problemele celor două țări. Sofia și Chișinău nu au în ochii Moscovei aceeași importanță strategică pe care o au Kiev, Tbilisi sau chiar Belgrad și Minsk, consideră autorii analizei din Le Monde, amintind că Moscova finanțează deja în mare parte enclava secesionistă Transnistria.
Totuși, după „pierderea” Ucrainei, care s-a apropiat de UE, obiectivul Moscovei este ca foștii săi sateliți, dacă nu revin cu totul pe orbita ei, măcar să se îndepărteze de blocul comunitar.
Publicația franceză subliniază și dezamăgirea electoratului din cele două țări față de elitele politice proeuropene.