A dispărut de pe radar, dar a reapărut după o oră
Pasagerii au efectuat ultimele apeluri video către cei dragi înainte de tragicul accident aviatic. Ulterior, supraviețuitorii au fost surprinși în timp ce ieșeau singuri din aeronava distrusă.
Videoclipurile au ieșit la iveală pe măsură ce creșteau temerile privind eventuala implicare a Rusiei și dacă a avut vreun rol în accidentul aviatic.
Avionul Azerbaijan Airlines care transporta 67 de pasageri și cinci membri ai echipajului s-a prăbușit lângă Aktau, în vestul Kazahstanului, provocând moartea a 38 de persoane.
Aeronava a decolat din Baku și se îndrepta spre Groznîi, capitala cecenă. În plus, zbura deasupra republicii Daghestan, pe coasta Mării Caspice, când a dispărut de pe radar. Ulterior, și-a făcut din nou apariția după o oră, zburând la joasă înălțime, înainte de a se prăbuși.
Mai multe videoclipuri au fost publicate pe platformele sociale, iar acestea surprind momentele în care supraviețuitorii sunt scoși din epavă. În unul dintre aceste clipuri poate fi văzut jumătate din avionul distrus, iar serviciile de urgență și pasagerii înconjoară aeronava în încercarea de a mai găsi supraviețuitori.
Sursă: Telegram / Readooka
Se spune că avionul ar fi lovit un stol de păsări
Ulterior, un supraviețuitor poate fi văzut în timp ce este scos din rămășițe, în timp ce un bărbat însângerat poate fi văzut în timp ce se îndepărtează de avion.
O altă înregistrare video arată momentul în care avionul se prăbușește și este cuprins de flăcări în urma impactului. Imaginile cu avionul au arătat găuri suspecte în fuzelaj, ceea ce a dat naștere unor zvonuri conform cărora avionul ar fi fost doborât de ruși.
Sistemul de urmărire a avioanelor Flight Radar 24 a arătat că avionul a dispărut înainte de prăbușire, sugerând că a fost expus sistemelor de apărare antiaeriană din Rusia.
Înaintea prăbușirii, echipajul a raportat un zgomot puternic la nivelul carenei. Ei au presupus că avionul a lovit un stol de păsări, dar mai târziu s-a raportat că a fost explozia unui rezervor de oxigen pentru alimentarea cabinei în caz de depresurizare.