Valul de frig arctic care a lovit Europa zilele acestea a ajuns și în Italia, iar romanii s-au trezit, luni dimineața, cu ninsoare, un fenomen rar.

GALERIE FOTO| Ninsoare la Roma. Întregul oraș a fost acoperit de zăpadă, un fenomen rar

Surprinși de ninsoare și neobișnuiți cu astfel de situații, autoritățile din Roma au decis să închidă școlile, să scadă frevența cu care circulă mijloacele de transport în comun și să reducă la minin activitatea birourilor care au relații cu publicul.

GALERIE FOTO| Ninsoare la Roma. Întregul oraș a fost acoperit de zăpadă, un fenomen rar

Climatul mediteraneean al Romei și apropierea de mare fac ca orașul să aibă parte de ierni blânde, astfel încât restaurantele păstrează adesea terasele în aer liber deschise pe parcursul întregului an.

GALERIE FOTO| Ninsoare la Roma. Întregul oraș a fost acoperit de zăpadă, un fenomen rar

Surprinși și încântați de stratul de zăpadă, romanii au ieșit pe străzi pentru a se bucura de acest fenomen cu care se întâlnesc atât de rar și, deși nu a fost în strat mare, au făcut oameni de zăpadă și s-au bătut cu bulgări.

GALERIE FOTO| Ninsoare la Roma. Întregul oraș a fost acoperit de zăpadă, un fenomen rar

Ninsoare a fost înregistrată și în Ostia, orașul port al Romei. Plaja de aici, pe care turiștii se bucură de soare cea mai mare parte a anului, uneori chiar 12 luni, a fost acoperită de zăpadă și totul era înghețat.

GALERIE FOTO| Ninsoare la Roma. Întregul oraș a fost acoperit de zăpadă, un fenomen rar

Roma s-a confruntat cu situații extreme în ultimii ani. În această vară a fost înregistrată cea mai drastică secetă din ultimii 60 de ani, autoritățile fiind obligate să oprească apa în fântânile arteziene.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

GALERIE FOTO| Ninsoare la Roma. Întregul oraș a fost acoperit de zăpadă, un fenomen rar

Vă reamintim că și țara noastră se află în plin Cod portocaliu de ninsori și viscol, în București și alte 12 județe, unde sunt așteptate ninsori abundente și viscol puternic, dar mai ales temperaturi extreme în România.

CITEȘTE ȘI…  Prognoza meteo pentru perioada martie – mai 2018. Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Unica.ro

Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI