Donald Trump a devenit oficial al 47-lea președinte al Statelor Unite, pe 6 noiembrie. Una dintre cele mai populare declarații ale lui Trump înaintea scrutinului fusese despre încheierea rapidă a războiului din Ucraina, după preluarea mandatului.
Chiar dacă, după ce republicanul a câștigat alegerile, Kremlinul a avertizat că „acest lucru nu se poate peste noapte”, mai multe case de pariuri importante au deschis pariuri pentru a stabili dacă noul lider de la Casa Albă ar putea atinge acest obiectiv.
Pe platforma Polymarket se poate paria dacă Trump va pune capăt războiului din Ucraina în 3 luni, până pe 20 aprilie 2025.
Din 6 noiembrie, procentul mediu de oameni care au votat „pentru” era de 48%.
Potrivit platformei, plata se va face pentru varianta „Da” dacă va exista „un armistițiu, o încetare a focului sau o înțelegere negociată anunțată atât de Ucraina, cât și de Rusia cu privire la războiul aflat în desfășurare în Ucraina, până la 19 aprilie 2025, 23.59 ET”.
Pentru a lua în considerare soluționarea acestei piețe, un armistițiu, încetarea focului sau o înțelegere negociată trebuie să indice cel puțin încheierea temporară a conflictului militar Ucraina-Rusia, trebuie să se refere la toate teatrele de conflict militar dintre cele două țări și să fie declarate prin canale oficiale de ambele țări.
Data specifică la care un astfel de acord va intra în vigoare „nu este relevantă pentru soluționarea acestui pariu”. Singura cerință este ca acordul să fie anunțat în intervalul de timp specificat pentru această piață.
Platforma a oferit, de asemenea, posibilitatea de a paria pe numărul de postări pe care la face Trump pe X, fostul Twitter, între 1 și 8 noiembrie.
Polymarket este o bursă financiară americană și cea mai mare piață de predicții din lume, cu sediul în Upper East Side din Manhattan, New York.
Lansată în 2020, Polymarket oferă o platformă pe care se poate paria pe diverse evenimente viitoare, inclusiv indicatori economici, modele meteorologice, precum și pentru rezultate politice și legislative. Pariurile se pot plasa inclusiv în criptomonede.
Trandafir • 07.11.2024, 10:51
Trump nu va abandona Ucraina. Nu va pune capat razboiului. Interesul SUA este sa continue razboiul si sa piarda Rusia. Va fi la fel ca pana acum.