IMPACT, organizația mamă a IALPA, a declarat că piloții – în cea mai mare parte căpitanii – au susținut acțiunea în proporție de 96%.
„Ryanair se va ocupa de astfel de perturbări dacă sau când vor apărea și ne cerem scuze sincer clienților pentru orice deranj sau îngrijorare față de această intentată de mai puțin de 28% dintre piloții noștri din Dublin”, a transmis compania aeriană low-cost din Irlanda.
„Ryanair este surprins de faptul că IALPA a amenințat că va perturba călătoria în săptămâna Crăciunului, în condițiile în care IALPA confirmă că are sprijinul a mai puțin de 28% dintre cei peste 300 de piloți din Dublin și când bazele Ryanair din Belfast, Cork și Shannon au convenit deja aceste plăți”, a mai spus compania.
Litigiul se concentrează asupra refuzului Ryanair de a recunoaște sindicatele, inclusiv IALPA. Compania aeriană insistă ca orice discuție privind condițiile de salarizare și de muncă să fie purtată prin intermediul „consiliilor reprezentative ale angajaților” controlate de conducere.
Nu este clar cât de multe zboruri vor fi afectate. Comunicatul IMPACT arată că, deși numărul angajaților implicați în grevă este mai mic decât numărul total al piloților Ryanair din Irlanda, acțiunea va avea, totuși, un impact deoarece avioanele nu pot zbura în mod legal sau în siguranță fără căpitan.
Ryanair a fost obligată să anuleze zeci de mii de zboruri în luna octombrie din cauza unor neînțelegeri legate de programul de vacanță al piloților.
Citește și: VIDEO/,,Români până la moarte”, episodul 1. Când n-ai bani, viața încape într-o urnă. Povestea lui Edy