Theresa May  a ajuns în Statele Unite încă de joi, ea cerând SUA să reînnoiască legătura specială cu Marea Britanie.  Brexit-ul, NATO (alianță criticată de miliardar),  comerțul şi relaţiile cu Rusia  vor fi principalele subiecte discutate de cei doi lideri, însă se va vorbi și despre relaţiile economice și problemele de securitate şi apărare.

„Va fi o posibilitate de a discuta faţă în faţă, de a stabili nişte legături. Ea va aborda problema relaţiilor cu Rusia“, a declarat sursa din Guvernul britanic.

Înaintea întrevederii de astăzi în Biroul Oval, Casa Albă a anunțat că salută și susține, de asemenea, o apropiere la fel de strânsă între Marea Britanie și Statele Unite. cum a fost în epoca Thatcher – Reagan.

Președintele american Donald Trump și premierul britanic Theresa May vor susține o conferință de presă comună vineri, la finalul convorbirilor, care este anunțată la ora locală 13.00 ( 20.00- ora României).

Comerțul este miza principală la întâlnirea Trump-May

Așadar, pentru Theresa May, comerțul este miza principală a vizitei. Londra caută un nou și ambițios acord de liber schimb cu Washingtonul, mai ales că ea a anunțat că Marea Britanie părăseste nu doar Uniunea Europeană, ci și piața comună europeană, după activarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care va marca startul oficial al negocierilor privind divorțul Marii Britanii de UE .

Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre
Recomandări
Sfârșitul erei gazului rusesc ieftin în UE. Consecințe și alternative pentru state membre

De asemenea, premierul britanic vrea  să pledeze pentru NATO  și importanța alianței. Theresa May se așteaptă să obțină de la Trump un angajament ferm pentru faimosul principiu „toți aliații pentru unul”, în cazul unei agresiuni. În pofida faptului că Donald Trump a sugerat înainte de a fi învestit că NATO este ‘învechită, May și-a declarat convingerea că noul președinte al SUA „recunoaște importanța și semnificația NATO”.

„Churchill a descris cum o cortina de fier s-a lăsat de la Baltică la Adriatică, acoperind toate capitalele statelor din Europa de est și centrală, Varșovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, Sofia și București. Astăzi aceste mărețe orașe, leagăne ale unor mari moșteniri culturale, trăiesc în libertate și pace. Iar asta se datorează rolului conducător al Marii Britanii și Americii, doamnei Thatcher și președintelui Reagan”, a declarat și May.

„Nu mi-e frică să discut deschis cu președintele Statelor Unite. Sunt îndreptățită să fac asta tocmai datorită relațiilor speciale dintre țările noastre”, a mai subliniat aceasta.

Va pleda și pentru Uniunea Europeană

Mai mult, Theresa May, May va pleda, probabil, și pentru Uniunea Europeana, despre care Trump a declarat că este un „vehicul pentru Germania”, făcând comentarii despre spargerea blocului comunitar și spunând că el crede că mai multe țări vor urma modelul Brexit. Însă, deși Marea Britanie a ales divorțul de Uniune, are tot interesul să rămână în relații cât mai bune cu „fostul” partener.

Elogiu adus României de televiziunea americană CNN: „Nu au mai rămas multe locuri în Europa, dar România se apropie”
Recomandări
Elogiu adus României de televiziunea americană CNN: „Nu au mai rămas multe locuri în Europa, dar România se apropie”

„Sunt de asemenea încrezătoare că SUA vor recunoaște importanța cooperării pe care o avem în Europa pentru a asigura apărarea colectivă și securitatea colectivă”, a spus ea pentru Financial Times.

„Îmi doresc ca UE să fie puternică în continuare și vreau să avem în continuare un parteneriat strâns și strategic cu UE”, a mai spus ea.

„Cele două țări ale noastre au condus Occidentul în timpul Războiului Rece, înfruntând comunismul. În final, l-au invins, nu doar prin puterea militară, ci prin câștigarea războiului ideilor. Au dovedit astfel ca societățile deschise, liberale și democratice le biruie întotdeauna pe cele închise, constrângătoare și crude”, a declarat Theresa

May a condamnat folosirea torturii, propusă de Trump

Deși Theresa May este primul lider străin ca vine la Casa Albă, după învestirea lui Trump, aceasta nu s-a sfiit și a condamnat virulent folosirea torturii, la numai câteva ore după ce președintele Trump a declarat că ar fi de acord cu reintroducerea simulării înecului ca tehnică de interogare pentru suspecții de terorism.

Theresa May vrea să invoce articolul 50, ce va marca startul oficial al negocierilor privind divorțul Marii Britanii de UE, până la finalul lunii martie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Viva.ro

Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI