Live text
Acum 3 ani
Agenția Internațională pentru Energie Atomică transmite că monitorizează situația de la Zaporojie
Acum 3 ani
Ministrul ucrainean de externe avertizează asupra unui nou Cernobîl, dar „de zece ori mai mare”
Acum 3 ani
Incendiu la centrala nucleară Zaporojie, în urma bombardamentelor
Acum 3 ani
Lupte în apropierea centralei nucleare Zaporojie. Primar: Sunt victime, nu știm numărul acestora
Acum 3 ani
Primarul din Enerhodar: Armata rusă se îndreaptă spre centrala nucleară
Acum 3 ani
Fost ministru de externe rus: Războiul din Ucraina este „barbar”
Acum 3 ani
Momentul în care o bombă lovește un cartier de blocuri din orașul Cernihiv a fost filmat
Acum 3 ani
SUA, noi sancțiuni pentru oligarhii ruși
Acum 3 ani
Filmare cu drona: Oraș aflat în apropiere de Kiev, devastat de bombardamentele rusești
Acum 3 ani
Crește numărul victimelor după bombardamentele din Cernihiv
Acum 3 ani
Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat
Acum 3 ani
Putin: „Operațiunea” din Ucraina se desfășoară conform planului
Acum 3 ani
Bloomberg: Rusia ar plănui execuții publice în Ucraina
Acum 3 ani
Zelenski îi cere lui Putin o discuție față în față
Acum 3 ani
Armata rusă, aproape de două centrale nucleare din Ucraina
Acum 3 ani
Bombardamente în Cernihiv. Cel puțin 22 de oameni au murit
Acum 3 ani
A doua rundă de negocieri între Rusia și Ucraina a început
Acum 3 ani
Putin l-a sunat pe Macron și amenință că operațiunile armatei ruse „se vor înrăutăți”
Acum 3 ani
Ambasada Ucrainei în Marea Britanie spune că este lovită de atacuri cibernetice
Acum 3 ani
Delegația Ucrainei a ajuns la negocierile cu Rusia
Acum 3 ani
Un cargo eston se scufundă în Marea Neagră
Acum 3 ani
Ucrainenii merg spre negocieri
Acum 3 ani
Noile reguli din Hersonul ocupat
Acum 3 ani
Orașul Mariupol este încercuit
Acum 3 ani
Lavrov crede că unii lideri occidentali se pregătesc de război cu Rusia
Acum 3 ani
9.000 de soldați ruși morți în război, anunță autoritățile ucrainene
Acum 3 ani
Zelenski: „Nu avem nimic de pierdut decât propria noastră libertate”
Acum 3 ani
Celebrul post de radio independent Ecoul Moscovei se închide
Acum 3 ani
SUA cred că 2.000 de soldați ruși ar fi murit în Ucraina
Acum 3 ani
Avansul rusesc asupra Kievului a încetinit
Acum 3 ani
Germania trimite noi rachete Ucrainei
Acum 3 ani
Mai multe nave rusești în apropierea Ucrainei
Acum 3 ani
Rușii vor neapărat să captureze orașul Mariupol
Acum 3 ani
Negocieri pentru un posibil armistițiu
Acum 3 ani
Primarul din Herson, oraș cucerit de ruși: „E o catastrofă umanitară aici”
Acum 3 ani
Ce se întâmplă cu convoiul de blindate care se îndreaptă spre Kiev
Acum 3 ani
Un milion de refugiați au părăsit Ucraina într-o săptămână
Acum 3 ani
Explozii puternice în centrul Kievului, în noaptea de miercuri spre joi
Acum 3 ani
Curtea Penală Internațională anunță că a început anchetarea Rusiei pentru crime de război
Acum 3 ani
SUA au livrat sute de rachete Ucrainei
Acum 3 ani
Șapte bănci rusești, eliminate din SWIFT
Acum 3 ani
Suedia acuză că avioanele de luptă rusești i-au încălcat spațiul aerian
Acum 3 ani
ONU: Cel puțin 227 de civili au fost uciși în Ucraina
Acum 3 ani
Nicio persoană rănită după explozia din Kiev, din primele informații
Acum 3 ani
Autoritățile locale confirmă că rușii au cucerit orașul Herson
Acum 3 ani
SUA impun noi sancțiuni asupra a 22 de companii rusești din domeniul apărării
Acum 3 ani
Explozia ar putea lăsa Kievul fără căldură
Acum 3 ani
Explozie puternică lângă gara centrală din Kiev
Acum 3 ani
Primar: Harkovul va rezista atacurilor
Acum 3 ani
Delegația ucraineană a plecat în Belarus pentru negocieri
Acum 3 ani
Rușii sfidează ordinul lui Putin și au ieșit din nou să protesteze

Relatarea LIVETEXT Libertatea cu a opta zi a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 9 | Incendiu la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa. Radiațiile, în limite normale

4 mart. 2022 - Acum 3 ani
04-03-2022

Agenția Internațională pentru Energie Atomică transmite că monitorizează situația de la Zaporojie

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a transmis în noaptea de joi spre vineri, într-un mesaj pe Twitter, că este „la curent cu rapoartele privind bombardarea centralei nucleare de la Zaporojie” și în contact permanent cu autoritățile ucrainene.

4 mart. 2022 - Acum 3 ani
04-03-2022

Ministrul ucrainean de externe avertizează asupra unui nou Cernobîl, dar „de zece ori mai mare”

Dmytro Kuleba a confirmat pe Twitter asediul de la Zaporojie și a avertizat că bombardamentele vor duce la explozia centralei, am putea asista la un dezasatru de proporții uriașe.

„Armata rusă trage din toate părțile asupra CNE Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa. Incendiul a izbucnit deja. Dacă va exploda, va fi un dezastru de 10 ori mai mare decât Cernobîl! Rușii trebuie să înceteze imediat focul, să permită pompierilor să stabilească o zonă de securitate!”, a transmis ministrul de externe din Ucraina.

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
Recomandări
Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor
4 mart. 2022 - Acum 3 ani
04-03-2022

Incendiu la centrala nucleară Zaporojie, în urma bombardamentelor

Camerele de supraveghere de la centrala nucleară Zaporojie arată că a izbucnit un incendiu, în urma bombardamentelor. Imaginile au fost postate de canalul Nexta.

Nu e specificată locația exactă a incendiului în perimetrul centralei.

Și primarul orașului Enerhodar, Dmitri Orlov, a anunțat într-un mesaj postat pe Telegram că a izbucnit un incendiu la centrala nucleară.

O a doua filmare postată de Nexta arată bombardamentele asupra centralei:

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”
Recomandări
Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”


4 mart. 2022 - Acum 3 ani
04-03-2022

Lupte în apropierea centralei nucleare Zaporojie. Primar: Sunt victime, nu știm numărul acestora

De mai bine de o oră au loc lupte între armata rusă și cea ucraineană în apropierea centralei nucleare Zaporojie, transmite primarul orașului Enerhodar, Dmitri Orlov, într-un nou mesaj pe Telegram.

Edilul spune că armata ucraineană reușește, deocamdată, să apere centrala. El a mai transmis că au fost victime în urma confruntărilor, însă nu se știe numărul exact și starea acestora.

Centrala nucleară Zaporojie este cea mai mare centrală nucleară din Europa și printre primele 10 cele mai mari din lume.

4 mart. 2022 - Acum 3 ani
04-03-2022

Primarul din Enerhodar: Armata rusă se îndreaptă spre centrala nucleară

Primarul orașului Enerhodar Dmitri Orlov a transmis joi seara pe Telegram că un convoi cu echipamente militare rusești a pornit în direcția centralei nucleare Zaporojie.

Edilul a mai spus că în oraș se aud focuri de armă.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Fost ministru de externe rus: Războiul din Ucraina este „barbar”

Fostul ministru rus de externe Andrei Kozyrev a numit războiul din Ucraina „barbar” într-un interviu acordat joi CNN.

„Este un act barbar. Nu mi-l puteam imagina când eram ministru de externe, era complet exclus.”

Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: „Mii de conturi au lucrat pe TikTok pentru Călin Georgescu, cu finanțare externă. Compania a ignorat cu desăvârșire sesizările instituțiilor”
Recomandări
Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: „Mii de conturi au lucrat pe TikTok pentru Călin Georgescu, cu finanțare externă. Compania a ignorat cu desăvârșire sesizările instituțiilor”

Acesta a mai spus că sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei „ar trebui să înceapă să-i vizeze pe cei care iau decizii sau pe executanții celor care iau decizii în Guvern.”

El a mai avertizat că sancțiunile care îi vizează pe președintele rus Vladimir Putin și pe ministrul de externe Serghei Lavrov sunt „ca și cum nu ai face aproape nimic, pentru că nimic, cred, nu e trecut pe numele lor. Nu poți să le găsești bunurile. Totul este trecut pe numele altor oameni”

Kozyrev a fost ministru de externe din 1991 până în 1996, sub președintele Boris Elțin.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Momentul în care o bombă lovește un cartier de blocuri din orașul Cernihiv a fost filmat

O cameră de bord a înregistrat momentul în care o zonă rezidențială din centrul orașului Cernihiv este bombardată de armata rusă. Filmarea a fost distribuită de The New York Times.

Imaginile au fost surprinse din mașina unui șofer care se îndrepta chiar către zona atacată. Se aude o explozie puternică, imaginea se clatină, alarmele încep să sune, apoi se ridică un fum gros.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

SUA, noi sancțiuni pentru oligarhii ruși

Administraţia SUA va impune joi noi sancţiuni oligarhilor ruşi și familiilor acestora, a informat o sursă apropiată de Casa Albă, pentru CNN. Se așteaptă ca sancțiunile să urmărească o listă de oligarhi vizați deja de Uniunea Europeană la începutul acestei săptămâni.

Pachetul de sancțiuni al SUA ar urma să fie mult mai strict, incluzând interdicții de călătorie și vizând inclusiv membrii familiei extinse.

Președintele american Joe Biden a aplicat deja sancțiuni unor ruși de top din apropierea Kremlinului și copiii adulți ai acestora.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Filmare cu drona: Oraș aflat în apropiere de Kiev, devastat de bombardamentele rusești

Imagini filmate cu o dronă arată clădiri devastate de bombardamente și vehicule militare rusești incendiate în Borodianka, o mică localitate aflată la 60 de kilometri nord-vest de Kiev, potrivit The Guardian. 

În filmare se vede cum clădirile rezidențiale fumegau încă, iar câteva case sunt aproape distruse în urma bombardamentelor.

Mai multe imagini cu orașul distrus de trupele ruse.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Crește numărul victimelor după bombardamentele din Cernihiv

Bilanțul atacului de la Cernihiv a ajuns la 33 de morți și 18 răniți, au anunțat serviciile de urgență ucrainene.

„Începând cu ora 18.20, trupurile a 33 de morți și a 18 răniți au fost scoase de pe dărâmături în urma loviturilor aeriene. Lucrările de salvare au fost suspendate temporar din cauza bombardamentelor puternice.”

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Negocierile dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat

A doua rundă de negocieri dintre Ucraina și Rusia s-a încheiat după aproape trei ore. Cele două delegații au decis să țină în curând o a treia rundă de discuții, scrie The Guardian, care citează Reuters.

Potrivit unui reprezentant din partea Ucrainei, delegația nu a primit un răspuns favorabil pentru solicitările cerute, însă cele două delegații au ajuns la o înțelegere cu privire la asigurarea comună a coridoarelor umanitare pentru evacuarea civililor.

A treia rundă de discuții dintre Rusia și Ucraina va avea loc din nou în Belarus la începutul săptămânii viitoare, potrivit The Guardian care citează presa din Belarus.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Putin: „Operațiunea” din Ucraina se desfășoară conform planului

​Vladimir Putin a spus, joi seara, într-o declarație de presă că operațiunea militară a Rusiei în Ucraina se desfășoară conform planului, iar soldații ruși acționează ca niște „adevărați eroi”, potrivit BBC.  Liderul de la Kremlin a anunțat compensații mari pentru soldații ruși uciși în invazie.

„Vreau să spun că operațiunea militară specială se desfășoară strict conform programului”, a declarat el, în deschiderea unei reuniuni a consiliului de securitate. „Suntem în război cu neonaziștii”, a spus liderul rus, adăugând: „Nu voi renunța niciodată la convingerea mea că rușii și ucrainenii sunt un singur popor”.

Mai multe despre mesajul transmis de Vladimir Putin.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Bloomberg: Rusia ar plănui execuții publice în Ucraina

Rusia a elaborat planuri pentru execuții publice în Ucraina, în orașele capturate, scrie Bloomberg, care citează surse din servicii secrete europene. Acest lucru ar fi menit să afecteze moralul ucrainenilor și să-i descurajeze să riposteze.

Conform aceleiași surse, Moscova intenționează să reprime protestele și să aresteze toți oponenții.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Zelenski îi cere lui Putin o discuție față în față

Volodimir Zelenski i-a solicitat omologului său rus o întrevedere pentru a discuta despre situația din Ucraina. El a lansat invitația într-o conferință susținută joi, potrivit BBC.

„Noi nu atacăm Rusia și nici nu avem în plan să facem asta. Ce vrei de la noi? Pleacă din țara noastră”, a spus Zelenski, apoi a adăugat: „Hai să stăm de vorbă. Față în față, nu la o masă lungă, să ne despartă 30 de metri” – aluzie la faptul că pe președintele Macron și pe cancelarul Scholz Putin i-a ținut la distanță, discuțiile purtându-se la o masă lungă de câțiva metri.

În aceeași conferință, Zelenski a cerut NATO să-i trimită avioane de luptă. „Dacă nu vreți să închideți spațiul aerian, atunci dați-mi avioane”, a spus el.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Armata rusă, aproape de două centrale nucleare din Ucraina

Forțele ruse se apropie de două centrale nucleare cheie din sudul Ucrainei, a anunțat, joi, șeful interimar al companiei nucleare de stat din Ucraina Energoatom, Petro Kotin, potrivit The Guardian. Acesta a transmis că Ucraina încă controlează ambele centrale, inclusiv Zaporizhzhia, cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Primarul din Enerhodar, în care se află uzina Zaporizhzhia, a declarat că forțele ucrainene se luptă cu trupele rusești pentru controlul orașului din sud-estul orașului.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Bombardamente în Cernihiv. Cel puțin 22 de oameni au murit

Bilanțul victimelor a fost anunțat de serviciile de urgență, care intervin la fața locului.

„Până la ora 15.30, au fost scose de sub dărâmături 22 de oameni, decedați după raidurile aeriene rusești. Misiunile de salvare sunt încă în desfășuare”, au transmis reprezentanții Serviciului pentru Situații de Urgență al Ucrainei, într-un mesaj oficial pe Twitter.

Administrația regională de stat a subliniat că în apropiere nu există unități militare. În apropiere se află spitale, câteva școli și grădinițe și mai multe clădiri. Potrivit ziarului Ukrainska Pravda avioanele rusești au atacat și două școli din Cernihiv și case.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

A doua rundă de negocieri între Rusia și Ucraina a început

A doua rundă de negocieri între Rusia și Ucraina a început în Belarus, potrivit unui consilier prezidențial ucrainean. Potrivit sursei citate, partea ucraineană vrea încetarea imediată a focului și crearea de cordoane umanitare care să permită evacuarea civililor din zonele bombardate.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Putin l-a sunat pe Macron și amenință că operațiunile armatei ruse „se vor înrăutăți”

Într-o discuție telefonică inițiată de data aceasta de Putin, președintele rus i-a spus omologului său francez că e hotărât să neutralizeze și să demilitarizeze Ucraina. Obiectivul său este „să preia controlul „întregii țări”, potrivit ziarului francez Le Monde, care citează surse de la Elysée.

După ce a vorbit timp de o oră și jumătate cu Putin la telefon, Macron este îngrijorat că „ce e mai rău urmează să vină”.

Putin l-a asigurat că operațiunile armatei ruse se desfășoară „conform planului” prevăzut de Moscova și care urmează „să se înrăutățească” dacă ucrainenii nu îi acceptă condițiile.

Macron i-a replicat că ceea ce face în Ucraina este „o mare greșeală”, care îl va costa mult. „Țara ta va rămâne izolată, slăbită, sub sancșiuni dure pentru o perioadă lungă de timp”, potrivit relatărilor unui oficial al președinției franceze, citat de Guardian.

Mai multe despre discuția dintre Emmanuel Macron și Vladimir Putin din această dimineață.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Ambasada Ucrainei în Marea Britanie spune că este lovită de atacuri cibernetice

Site-ul oficial al Ambasadei Ucrainei în Marea Britanie nu mai funcționează în acest moment, din cauza unor atacuri cibernetice, a transmis reprezentanța diplomatică ucraineană, într-o postare pe Twitter.

„Din cauza atacurilor cibernetice constante la adresa Ambasadei Ucrainei în Marea Britanie, site-ul nostru oficial și e-mailurile nu funcționează în prezent”, au transmis reprezentanții ambasadei.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Delegația Ucrainei a ajuns la negocierile cu Rusia

Negociatorii ucraineni au sosit cu elicopterul pentru discuții cu delegația rusă în Belarus, transmite The Guardian, care citează agenția rusă Tass. Reprezentanții Ucrainei cer Rusiei să înceteze bombardarea orașelor ucrainene. Negocierile au loc în regiunea Brest din Belarus.

Mai multe detalii despre negocierile dintre Kiev și Moscova.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Un cargo eston se scufundă în Marea Neagră

O navă cargo s-a scufundat în largul portului ucrainean Odesa în urma unei explozii, informează Reuters.

Doi membri ai echipajului cargoului Helt, deținut de o companie estonă, se aflau într-o barcă de salvare pe mare, a declarat Igor Ilves, directorul general al managerului Vista Shipping Agency, cu sediul la Tallinn.

Ceilalți patru membri ai echipajului sunt dați dispăruți, a precizat Ilves.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Ucrainenii merg spre negocieri

O delegație ucraineană se deplasează cu elicopterul pentru a se întâlni cu omologii ruși, pentru o a doua rundă de discuții, potrivit Reuters, care citează un consilier prezidențial ucrainean.

Discuțiile dintre Ucraina și Rusia vor începe în câteva ore, a declarat consilierul prezidențial ucrainean Mikhailo Podoliak.

Anterior, agenția de știri de stat belarusă Belta l-a citat pe negociatorul-șef rus Vladimir Medinsky, care a declarat că a doua rundă de discuții va începe în Belarus la ora 12.00 GMT – ora 14.00, ora României. Este clar că acest termen nu a fost respectat.

Mai multe detalii despre negocierile de pace Ucraina-Rusia.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Noile reguli din Hersonul ocupat

Herson, oraș-port cheie din sudul țării, se află acum sub controlul Rusiei, iar un locuitor a explicat pentru BBC că în oraș au fost implementate noi reguli.

„Avem câteva reguli de urmat. Au fost de acord cu guvernul nostru că nu trebuie să-i provocăm pe soldații ruși. Nu putem fi în grupuri, nu putem merge repede cu mașinile. Trebuie să fim gata să ne oprim și să arătăm ce avem în mașină și să nu provocăm pe nimeni”, a spus localnica.

Mai multe despre ce trebuie să facă cetățenii din orașul Herson, ocupat.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Orașul Mariupol este încercuit

Portul Mariupol din sudul Ucrainei este înconjurat de trupele rusești, a declarat joi consilierul ministrului de interne Anton Herașcenko, scrie The Guardian.

„Ocupanții vor să îl transforme într-un Leningrad asediat”, a spus el, referindu-se la asediul Germaniei naziste asupra orașului sovietic, unde aproximativ 1,5 milioane de oameni au murit în timpul celor doi ani de blocadă.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Lavrov crede că unii lideri occidentali se pregătesc de război cu Rusia

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că, în opinia sa, unii lideri străini se pregătesc de război împotriva Rusiei și că Moscova va continua operațiunea militară în Ucraina până la „sfârșit”.

Lavrov a mai spus că Rusia nu se gândește la un război nuclear, potrivit unei relatări Reuters.

Nu a oferit nicio dovadă pentru a-și susține afirmațiile făcute într-un interviu acordat televiziunii de stat, la o săptămână după ce Rusia a invadat Ucraina. În schimb, el l-a acuzat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că prezidează „o societate în care înflorește nazismul”.

El a declarat că nu are nicio îndoială că se va găsi o soluție la criza din Ucraina și că o nouă rundă de discuții urmează să înceapă între oficialii ucraineni și ruși.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

9.000 de soldați ruși morți în război, anunță autoritățile ucrainene

De la începutul invaziei rusești, 9.000 de soldați ai inamicului au murit, anunță agenția ucraineană Unian, care citează un comunicat oficial al Forțelor Armate din Ucraina.

Pe lângă victimele umane, rușii au mai pierdut 217 tancuri, 900 de blindate, 90 de sisteme de artilerie, 42 de lansatoare de rachete, 11 sisteme de apărare antiaeriană.

Printre pierderile materiale se mai numără 30 de avioane și 31 de elicoptere, însă aceste date nu au fost confirmate oficial. „Informațiile trebuie clarificate. Calculul este complicat din cauza intensității cu care se desfășoară ostilitățile”, au precizat oficialii ucraineni.

Important: aceste informații sunt transmise de Kiev, iar oficialii occidentali și presa nu le-au verificat, specificând chiar că ele ar putea fi exagerate.

În schimb, un oficial american a estimat că pierderile rusești se ridicau, începând de luni, la 2.000 de morți, estimare cu care au fost de acord doi oficiali europeni.


3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Zelenski: „Nu avem nimic de pierdut decât propria noastră libertate”

Liniile de apărare ale Ucrainei rezistă în fața atacului rusesc, a declarat joi președintele Volodimir Zelenski, în cea mai nouă înregistrare video dată publicității.

El a adăugat că de la miezul nopții, nu a existat niciun răgaz în bombardamentele Moscovei asupra Ucrainei.

„Nu avem nimic de pierdut decât propria noastră libertate”, a spus Zelenski, adăugând că Ucraina primește zilnic provizii de arme de la aliații săi internaționali.

Mai multe detalii despre mesajul lui Zelenski

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Celebrul post de radio independent Ecoul Moscovei se închide

Postul de radio Ecoul Moscovei, una dintre ultimele instituții media liberale rămase în Rusia, a fost dizolvat de consiliul său de administrație după ce a fost supus unor presiuni din cauza felului în care a relatat despre războiul din Ucraina.

Postul, unul dintre cele mai importante canale de știri și actualități din Rusia, fusese scos din emisie cu două zile mai devreme, potrivit Reuters.

„Consiliul de administrație al Eho Moskvî a decis, cu majoritate de voturi, să lichideze canalul de radio și site-ul”, a declarat redactorul-șef al postului, Alexei Venediktov, pe aplicația de mesagerie Telegram.

Decizia a fost luată după ce, săptămâna aceasta, procuratura generală a cerut restricționarea accesului la Eho Moskvî și la canalul de știri online Dojd TV (TV Rain) din cauza acoperirii conflictului.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

SUA cred că 2.000 de soldați ruși ar fi murit în Ucraina

Un oficial american a estimat că pierderile rusești se ridicau, începând de luni, la 2.000 de morți, estimare cu care au fost de acord doi oficiali europeni.

Oficiali de rang înalt ai Pentagonului au declarat luni, în cadrul unor ședințe de informare cu ușile închise, că numărul morților militari ruși și ucraineni pare să fie același, de aproximativ 1.500 de fiecare parte, în primele cinci zile, au spus unii reprezentanți ai Congresului.

Dar ei au avertizat că cifrele – bazate pe imagini din satelit, interceptări de comunicații, rețele sociale și relatări ale presei de pe teren – sunt estimări.

Ministerul Apărării de la Moscova a oferit miercuri o altă cifră a soldaților ruși morți în Ucraina: 498.

Mai multe detalii despre numărul soldaților ruși morți în Ucraina

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Avansul rusesc asupra Kievului a încetinit

Ministerul britanic al Apărării afirmă că avansul rusesc asupra Kievului a fost întârziat de „rezistența puternică a ucrainenilor, de defecțiuni mecanice și de aglomerație” și rămâne la peste 30 km de centrul orașului.

„Corpul principal al marii coloane rusești care avansează asupra Kievului rămâne la peste 30 km de centrul orașului, fiind întârziat de rezistența puternică a Ucrainei, de defecțiuni mecanice și de congestie. Coloana a făcut puține progrese vizibile în peste trei zile.

În ciuda bombardamentelor intense ale Rusiei, orașele Harkov, Cernihiv și Mariupol rămân în mâinile ucrainenilor. Unele forțe rusești au intrat în orașul Herson, dar situația militară rămâne neclară”, spune raportul oficial al guvernului de la Londra, citat de The Guardian.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Germania trimite noi rachete Ucrainei

Berlinul a aprobat livrarea a 2.700 de rachete anti-aeriene „Strela” către Ucraina, potrivit surselor guvernamentale citate de Deutsche Welle.

Armele ar putea veni din depozitele de armament din Germanie de Est, controlată de sovietici, înainte de căderea Zidului.

Zilele trecute, 500 de rachete americane Stinger au fost deja livrate de germani Ucrainei.

Este o schimbare dramatică de atitudine din partea Berlinului, care până de curând refuzase ferm să trimită echipament militar letal.

Mai multe despre rachetele trimise în Ucraina de Germania.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Mai multe nave rusești în apropierea Ucrainei

Mai multe nave rusești au fost reperate în Marea Neagră, în sudul Crimeei. Există speculații că ținta ar fi orașul Odesa, cel mai important port al Ucrainei, crucial din punct de vedere economic pentru Ucraina.

 
3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Rușii vor neapărat să captureze orașul Mariupol

Forțele pro-ruse ar putea lansa atacuri țintite asupra orașului Mariupol, din sudul Ucrainei, dacă forțele ucrainene de acolo nu se predau, a declarat joi comandantul separatist din Donețk, Eduard Basurin, citat de agenția de presă Interfax.

Rusia și separatiștii susțin că au încercuit orașul de 430.000 de locuitori situat pe coasta Mării Azov.

Cu toate acestea, o actualizare operațională publicată de armata ucraineană în această dimineață a precizat că orașul rămâne în mâinile ucrainenilor.

Însă autoritățile se tem că sute de oameni ar fi murit după bombardamentele violente din ultimele zile.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Negocieri pentru un posibil armistițiu

A doua rundă de negocieri între delegațiile rusă și ucraineană va avea loc joi, 3 martie, la granița dintre Belarus și Polonia, relatează The Guardian, care anunță că și partea ucraineană a confirmat întâlnirea, la scurt timp după partea rusă. Ora întâlnirii nu a fost comunicată.

Potrivit agenției ruse RIA Novosti, citată de Ukrainska Pravda, discuțiile ruso-ucrainene vor discuta, printre altele,„o încetare a focului”.

Mai multe informații despre negocierile de pace

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Primarul din Herson, oraș cucerit de ruși: „E o catastrofă umanitară aici”

La scurt timp după ce și Ucraina a confirmat că armata rusă deține controlul în Herson, un oraș cu 290.000 de locuitori din sudul țării, primarul orașului a cerut sprijinul comunității internaționale și mass-media pentru prevenirea unei catastrofe umanitare în oraş.

„Vă rugăm să ne ajutați să obținem un „culoar verde” pentru evacuarea răniților și a celor uciși, transportul medicamentelor și alimentelor în oraș. Fără el, orașul va pieri! Catastrofa umanitară este iminentă”, a transmis primarul, într-un mesaj pe Facebook.

Mai multe detalii: Primarul din Herson, apel după ce orașul a căzut în mâinile rușilor: „Deschideți un coridor verde, e o catastrofă umanitară aici”

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Ce se întâmplă cu convoiul de blindate care se îndreaptă spre Kiev

Coloana de aproximativ 70 de kilometri de blindate care se îndreaptă spre Kiev nu a înaintat, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, potrivit BBC.

„Din estimările noastre, nu făcut progrese semnificative în ultimele 24 – 36 de ore”, a spus acesta într-o conferință de presă.

Citește și: Cum se vede din satelit convoiul de blindate rusești, de aproape 70 de kilometri, care se îndreaptă spre Kiev

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Un milion de refugiați au părăsit Ucraina într-o săptămână

Cel puțin un milion de refugiați au fugit din Ucraina de la începutul invaziei, în urmă cu o săptămână, a declarat, joi, Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, potrivit The Guardian.

„În doar șapte zile, am asistat la exodul a un milion de refugiați din Ucraina către țările vecine”, a scris Grandi pe Twitter.

„Pentru alte milioane de oameni din Ucraina, este timpul ca armele să fie reduse la tăcere, astfel încât asistența umanitară să poată ajunge și să salveze vieți”, a continuat el.

Mai multe detalii: Un milion de refugiați au părăsit Ucraina într-o săptămână

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Explozii puternice în centrul Kievului, în noaptea de miercuri spre joi

Capitala Ucrainei e din nou sub bombardament.

Cel puțin patru explozii puternice au fost raportate în Kiev, până la ora 2.30, în noaptea de miercuri spre joi, două dintre ele în centrul capitalei, iar alte două în apropierea unei stații de metrou, notează BBC.

Momentul uneia dintre explozii a fost postat de OSINTtechnical:

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Curtea Penală Internațională anunță că a început anchetarea Rusiei pentru crime de război

Karim Khan, prim procurorul Curții Penale Internaționale, a declarat miercuri seară că a fost deschisă investigația privind acuzațiile de genocid aduse Rusiei după invadarea Ucrainei, anunță BBC.

„După o examinare preliminară a situației din Ucraina, am stabilit că există dovezi că au fost comise crime ce intră sub jurisdicția Curții de la Haga”, a transmis Khan.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

SUA au livrat sute de rachete Ucrainei

Sute de rachete Stinger fac parte din pachetului de ajutor de 350 de milioane de dolari pe care administrația Biden îl livrează Ucrainei, potrivit NBC News.

Rachetele Stinger pot fi folosite pentru a doborî aeronave. În timpul Războiului Rece, guvernul SUA le-a furnizat în secret luptătorilor de rezistență afgani stingere pentru a doborî elicopterele rusești deasupra Afganistanului.

Pachetul include, de asemenea, rachete antitanc Javelin și muniție, ambele cerute de guvernul ucrainean pentru a opune rezistențe atacurilor trupelor rusești care au intrat pe teritoriul ucrainean

Germania a anunțat weekendul trecut că va trimite și ea 500 de rachete Stinger în Ucraina.

3 mart. 2022 - Acum 3 ani
03-03-2022

Șapte bănci rusești, eliminate din SWIFT

Șapte bănci rusești au fost eliminate miercuri din SWIFT, sistemul de plăţi interbancare care conectează instituțiile financiare din întreaga lume.

„Deciziile diplomatice luate de Uniunea Europeană, în consultare cu Regatul Unit, Canada și Statele Unite, determină SWIFT să depună eforturi pentru a pune capăt acestei crize, solicitându-ne să deconectăm anumite bănci rusești de la serviciile noastre de mesagerie financiară. După cum am spus anterior, ne vom conforma pe deplin cu legile aplicabile privind sancțiunile”, a transmis SWIFT.

Miercuri, într-un comunicat de presă, Consiliul UE a anunțat că băncile rusești eliminate din SWIFT sunt Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank, Rossiya Bank, Sovcombank, Vnesheconombank și VTB BANK.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

Suedia acuză că avioanele de luptă rusești i-au încălcat spațiul aerian

Patru avioane de luptă rusești au încălcat miercuri spațiul aerian suedez, potrivit unui comunicat al Forțelor Armate Suedeze.

Forțele aeriene suedeze au efectuat o operațiune folosind avioanele sale de luptă Jas 39 Gripen. „Am fost la fața locului pentru a asigura integritatea teritorială și granițele Suediei”, a declarat șeful Forțelor Aeriene Carl-Johan Edström. „Avem controlul total asupra situației”.

Suedia a interzis de luni, 28 februarie, intrarea avioanelor rusești în spațiul său aerian.

„În contaxtul situației actuale, luăm incidentul foarte în serios. Este o acțiune neprofesională și iresponsabilă din partea Rusiei”, a spus Edström.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

ONU: Cel puțin 227 de civili au fost uciși în Ucraina

Biroul ONU pentru drepturile omului a confirmat astăzi că 227 de civili au fost uciși și 525 au fost răniți în Ucraina de la începutul conflictului până la miezul nopții de 1 martie, dar consideră că adevăratul bilant este „considerabil mai mare”, relatează Reuters.

„Cele mai multe dintre aceste victime au fost cauzate de folosirea armelor explozive cu o zonă largă de impact, inclusiv bombardamente de artilerie grea și sisteme de rachete cu lansare multiplă și lovituri aeriene”, se arată într-un comunicat emis la Geneva la o săptămână de la debutul invazieri rusești asupra Ucrainei.

Biroul ONU pentru drepturile omului consideră că adevăratul bilant este „considerabil mai mare”, în special pe teritoriul controlat de guvern în ultimele zile, din cauza întârzierilor de raportare în unele zone în care au avut loc ostilități intense.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

Nicio persoană rănită după explozia din Kiev, din primele informații

Primarul capitalei ucrainene Kiev, Vitali Klitschko, a declarat că primele informații sugerează că nu au fost persoane rănite după explozia care a spart geamurile de la gara orașului, miercuri seară.

Klitschko a spus într-o postare pe Telegram că, în ciuda bombardamentelor efectuate miercuri într-o serie de suburbii Kiev, „Slavă Domnului, nu există victime”.

„Inamicul încerca să pătrundă în orașul nostru, dar apărătorii ucraineni resping ocupanții și apără capitala noastră”, a continuat el.

Nu este clar ce a provocat explozia în apropierea stației. Un consilier al Ministerului de Interne a declarat că pagubele au fost cauzate de căderea epavei unei rachete de croazieră după ce aceasta a fost interceptată de sistemele de apărare aeriană ucraineană.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

Autoritățile locale confirmă că rușii au cucerit orașul Herson

Orașul Herson din sudul Ucrainei, văzut drept un punct cheie din punct de vedere strategic, a căzut în mâinile forțelor ruse, au declarat miercuri oficialii ucraineni. Herson devine astfel primul oraș important aflat sub controlul Rusiei de la începutul războiului săptămâna trecută, potrivit New York Times.

„Nu există nicio armată ucraineană aici”, a declarat primarul din Herson, Igor Kolykhaev, într-un interviu. „Orașul este înconjurat.”

Într-un mesaj postat miercuri pe Facebook, Igor Kolykhaev a scris că „azi au fost vizitatori înarmați în consiliul orașului” și că le-a spus trupelor „nu avem forțe armate ucrainene în oraș, ci doar civili și oameni care doresc să trăiască aici. !”.

El a adăugat că mașinile în interiorul orașului trebuie să circule cu viteză „minim”, iar pietonilor li se interzice circulația în grupuri de mai multe persoane.

Orașul a fost puternic disputat miercuri când trupele ruse au reușit să pătrundă in interiorul său.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

SUA impun noi sancțiuni asupra a 22 de companii rusești din domeniul apărării

Casa Albă a întocmit o nouă listă de măsuri economice care vor fi impuse Rusiei și Belarusului pentru invadarea Ucrainei. Secretarul de stat american Antony Blinken asupra a 22 de „entități legate de apărare” rusești.

Entitățile care vor fi sancționate includ „companii care produc avioane de luptă, vehicule de luptă de infanterie, rachete, vehicule aeriene fără pilot, sisteme de război electronic”, a spus Blinken la o conferință de presă la Departamentul de Stat, întrucât sistemele lor de luptă sunt folosite acum împotriva poporului ucrainean.

Blinken a anunțat, de asemenea, controale privind exporturile către Belarus „pentru a trage la răspundere regimul Lukașenko pentru că a fost co-beligerant în războiul președintelui Putin”.

„Vom sufoca capacitatea Belarusului de a importa tehnologii cheie”, a spus Blinken. „Și dacă sprijinul lui Lukașenko pentru război continuă, consecințele pentru regimul său vor escalada.”

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

Explozia ar putea lăsa Kievul fără căldură

Într-o postare pe rețele de socializare, Anton Herașcenko, consilier în Ministerul de Interne, a spus că un sistem mare de furnizare a agentului terminului ar fi putut fi distrus de racheta care s-a prăbușit în apropierea gării din Kiev.

O parte din capitala Ucrainei ar putea rămâne acum fără căldură, în timp ce temperatura de afară scade sub 0 grade, potrivit oficialului ucrainean.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

Explozie puternică lângă gara centrală din Kiev

O explozie puternică a fost auzită astăzi lângă gara centrală din Kiev, a declarat Anton Herașcenko, consilier în Ministerul de Interne al Ucrainei, potrivit Reuters

Un martor Reuters din Kiev a mai relatat că a auzit explozia. El a precizat că a fost atât de puternică încât pământul s-a cutremurat.

Și CNN relatează că s-a auzit o explozie puternică în Kiev, dar publicația americană precizează că nu este cunoscut pentru moment locația exactă a exploziei.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

Primar: Harkovul va rezista atacurilor

Igor Terekhov, primarul din Harkov, a declarat pentru BBC că deși orașul din estul Ucrainei este asediat, iar bombardamentele rusești provoacă pierderi grele populației civile, el nu va cădea sub controlul forțelor invadatoare.

Edilul a precizat pentru BBC că lupte intense au loc acum în toate părțile orașului, iar situația este „foarte periculoasă”.

El spune că trupele ruse bombardează și trag rachete de croazieră în zonele rezidențiale „în mod constant” și adaugă că a primit informații că forțele Moscovei au detonat o așa-numită „bombă cu vid” în oraș.

„Ei [Rusia] au aruncat împotriva Harkivului toate forțele imaginabile și un număr colosal de tancuri se apropie de Harkiv”, afirmă Terekhov.

Primarul mai spune că atacul rus „nu se oprește niciodată”, iar trupele ucrainene sunt angajate în lupte cu ceea ce el numește „grupuri de sabotori”. Priamrul face apel la lumea exterioară „să facă tot posibilul pentru a-l opri pe agresor”.

„Orașul Harkov va rezista și astăzi Harkov este unit ca niciodată înainte. Starea de spirit din oraș este serioasă și toată lumea este concentrată, dar orașul este unit și va rezista”, spune el.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

Delegația ucraineană a plecat în Belarus pentru negocieri

Oficialii ruși spun că se așteaptă ca negociatorii ucraineni să sosească la graniță pentru următoarea rundă de discuții de pace, joi dimineață. Negociatorul-șef al Moscovei, Vladimir Medinsky, a declarat presei ruse că delegația ucraineană a părăsit capitala Kiev și că trupele ruse asigură un coridor de securitate pentru delegați, potrivit BBC.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că Moscova rămâne angajată în „demilitarizarea” Ucrainei și a adăugat că ar trebui să existe o listă de arme specificate care nu pot fi niciodată desfășurate pe teritoriul ucrainean.

Dar el a spus că regimul lui Vladimir Putin a recunoscut dreptul poporului ucrainean de a-și alege propriul lider și că Rusia îl acceptă pe Volodimir Zelenski ca președinte legitim.

2 mart. 2022 - Acum 3 ani
02-03-2022

Rușii sfidează ordinul lui Putin și au ieșit din nou să protesteze

Au loc proteste în Sankt Peterburg unde rușii au ieșit pentru a-și manifesta opoziația împotriva invadării Ucrainei pe care o cataloghează drept războiul lui Putin.

Protestatarii ruși din capitala imperială a Rusiei sfidează ordinele lui Putin și își riscă libertatea, din nou, ca să iasă în stradă să protesteze împotriva atacului asupra Ucrainei. Actul lor de curaj a fost însuflețit azi și apelul opozantului Alexei Navalnîi, aflat acum după gratii.

„Totul are un preț și trebuie să-l plătim. Ca să oprim războiul trebuie să umplem noi închisorile. Ieșiți în stradă”, a transmis principalul opozant al lui Vladimir Putin.

Mii de ruși au fost arestați în primele zile de la declanșarea războiului în tentativa autorităților ruse de a reprima protestatele anti-război.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
FANATIK.RO
Ce să plantezi în decembrie în grădină ca să ai recoltă bună la primăvară. Secretele grădinarilor cu experiență
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI