Protestatarii aveau pancarte cu mesaje precum „Refugiaţii sunt bineveniţi”. Pe o scenă a fost afişat un uriaş colaj realizat de 30 de artişti, care descrie ororile războiului din Siria şi care va fi expus şi în Serbia.

„Bieţii refugiaţi fug de război şi aici sunt descrişi drept terorişti care ne vor face probleme, vor cauza războaie şi ne vor alunga de aici. Mi se pare strigător la cer”, a spus o protestatară.

Aproximativ 30 de musulmani au participat și sâmbătă la un tur pe jos, în Budapesta, intitulat „Musulmanii trăiesc printre noi”, menit să arate „faţa umană a acestei comunităţi”, în contextul în care musulmani din Ungaria spun că se tem de referendumul împotriva migraţiei organizat duminică de Guvern, despre care afirmă ca a alimentat xenofobia.

„Încep să simt că propria mea ţară m-a renegat”, a declarat și Timea Nagy, o musulmană unguroaică care a participat turul ce a durat trei ore.

Migrant Solidarity Group protest in Budapest

Ungurii au fost supuşi unei campanii guvernamentale agresive împotriva migraţiei. Premierul Viktor Orban a declarat că ungarii „nu au probleme” cu membrii comunităţii ungare musulmane, dar că orice cotă de migranţi, care cer azil, inclusiv musulmani, impusă de Uniunea Europeană, va distruge identitatea creştină şi culturală a Ungariei.

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

8,3 milioane de alegători sunt chemați duminică la urne

Circa 8,3 milioane de alegători sunt chemaţi să se pronunţe duminică în Ungaria, în cadrul unui referendum, cu privire la planul UE privind cotele obligatorii de solicitanţi de azil, o consultare de la care premierul Viktor Orban aşteaptă validarea politicii sale de respingere a acestui plan, potrivit AFP.

Întrebarea ce le este adresată participanţilor la referendum este următoarea: „Vreţi ca Uniunea Europeană să decreteze o relocalizare obligatorie de cetăţeni non-ungari în Ungaria, fără aprobarea parlamentului ungar?”.

Un prim plan de ”relocalizare” între statele UE a 160.000 de solicitanţi de azil este pus cu greu în mişcare din septembrie 2015. Ungaria nu a propus până acum niciun centru de primire şi se va considera, dacă la referendum va predomina răspunsul „Nu”, eliberată definitiv de orice obligaţie de a contribui la efortul european.

Potrivit sondajelor, aproape 80% dintre alegătorii din Ungaria resping cotele de refugiaţi impuse de la Bruxelles. Totuşi, referendumul de duminică riscă să nu fie validat, căci estimările arată că participarea la vot va fi sub pragul de 50%.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI