Melchior Wathelet, consilier judiciar cerut de Curtea Europeană de Justiție, a declarat joi că problema cheie în cazul cuplului româno-american „nu este legalizarea căsătoriilor homosexuale, ci de libera circulație a cetățenilor UE”.
Curtea Europeană de Justiţie a dezbătut cazul lui Adrian Coman şi Clai Hamilton, care cer recunoaşterea în România a căsătoriilor între persoane de același sex oficializate în străinătate.
Reprezentanții Comisiei Europene, care au participat la audiere au subliniat faptul că, în scopul aplicării Directivei privind libera circulație, trebuie recunoscute căsătoriile încheiate oriunde în lume, inclusiv între parteneri de același sex.
Comisia Europeană a arătat că există o evoluție clară în UE privind recunoașterea și protecția cuplurilor gay, având în vedere că 22 din 28 de state membre oferă fie căsătorie, fie parteneriat civil, ca formă de reglementare juridică. Argumente similare a depus în scris în scris și Olanda.
De asemenea, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, a susținut faptul că persoanele de același sex căsătorite pe teritoriul UE și aflate într-o situație similară cu cea a lui Adrian și Clai trebuie să aibă posibilitatea de a își stabili reședința ca cetățeni UE în România, pentru a respecta principiul egalității și demnitatea umană.
Adrian Coman şi americanul Robert Claibourn Hamilton s-au căsătorit la Bruxelles în anul 2010, dar căsătoria lor nu este recunoscută în România. Cei doi au contestat la Curtea Constituţională prevederea din Codul Civil care împiedică recunoaşterea căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex încheiate în străinătate. După mai multe termene, CCR a decis să solicite un punct de vedere al Curţii Europene de Justiţie.