Potrivit Moscovei, soldații ruși schimbați sâmbătă au fost luați prizonieri în regiunea Kursk din Rusia, unde forțele ucrainene au lansat o ofensivă la începutul lunii august. Acum toți militarii ruși eliberați se află în Belarus, unde primesc asistența psihologică și medicală necesară, a mai precizat ministerul pe Telegram.

Tot într-un mesaj pe Telegram, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat că „alți 103 soldați au reușit să se întoarcă în Ucraina din captivitatea rusă”.

Este vorba despre 82 de soldați și sergenți și 21 de ofițeri, care au apărat regiunile Kiev, Donețk, Mariupol și uzina Azovstal, regiunile Luhansk, Zaporojie și Harkov, a mai precizat Zelenski.

„Cei mai mulți dintre ei au fost grav răniți sau răniți, au boli grave și au nevoie de îngrijiri medicale imediate. Ucraina lucrează de mult timp pentru a organiza întoarcerea acestor concetățeni”, a transmis și Cartierului General pentru Tratarea Prizonierilor de Război.

schimb de prizonieri 1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Schimbul a fost făcut cu medierea Emiratelor Arabe Unite, dar nu au fost date detalii despre locul în care s-a întâmplat.

Cu o zi înainte, pe 13 septembrie, Moscova și Kiev au organizat un schimb de prizonieri în formatul „49 pentru 49”.

De asemenea, pe 24 august a avut loc un alt schimb sub formula „115 la 115”.

Foto: facebook.com/koordshtab

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI