Cea mai înaltă autoritate religioasă a Turciei, Diyanet, este renumită pentru irosirea resurselor publice. Ultimul exemplu: imamul-șef Ali Erbas, 62 de ani, este acuzat că, la sediul din Ankara, ar fi cheltuit ase milioane de lire turcești, în jur de 160.000 de euro pentru „întreținerea, repararea și renovarea” toaletelor, relatează portalul turc de știri.
Cifra provine de pe o platformă electronică de achiziții publice, pentru o licitație pentru „întreținerea, repararea și renovarea WC-urilor clădirii Serviciului Central al Președinției Cultelor”.
Contractul pentru licitație, care s-a desfășurat sub coordonarea Direcției Generale Servicii de Management Religios, a fost semnat pe 23 iulie. Contractul a fost publicat pe Platforma Electronică de Achiziții Publice pe 2 septembrie.
Proiectul a cuprins repararea și instalarea de toalete, unde era cazul, la cele șapte etaje ale Blocului C și al celor de la parterul Blocului A.
„Au fost procurate 31 de articole din materiale de construcție în cadrul renovărilor”, se mai arată în document.
Potrivit investigației, Diyanet a cheltuit 55,659 de miliarde de lire turcești, aproximativ 1,4 miliarde de euro, doar în perioada ianuarie-iulie 2024.
Faptul că autoritatea religioasă are mulți bani de cheltuit se datorează bugetului său uriaș. Conform informațiilor oficiale, în 2024 acesta este de 2,5 miliarde de euro, o creștere de aproximativ 150% față de anul trecut. Suma depășește bugetul majorității ministerelor din Turcia.
De asemenea, autoritatea este considerată a fi extrem de orientată spre afaceri, prin fundația ei, Türkiye Diyanet Vakfi. Autoritatea este implicată în industria construcțiilor cu o filială (Komas AS) și deține sute de proprietăți.
Diyanet s-a transformat dintr-o organizație de caritate într-un un holding, acuză presa din Turcia. Şeful instituţiei religioase, Ali Erbas, este considerat un „iubitor al sedanurilor de lux germane”.