Bătălia pentru Insula Șerpilor din Marea Neagră fost una dintre cele mai simbolice bătălii din primele zile ale atacului pe scară largă al Rusiei asupra Ucrainei. Insula Șerpilor se află la 45 de kilometri de țărmurile țării noastre, la limita Zonei Economice a României, și are o suprafață de numai 17 hectare.

Pe 24 februarie 2022, la două zile după începerea invaziei rusești, trupele lui Vladimir Putin au bombardat și au capturat insula și au fost 13 prizonieri de război.

Unul dintre soldații capturați a strigat atacatorilor, în stația radio, „Navă de război rusească, du-te naibii”. Mesajul a fost preluat de toată presa internațională. Soldatul ucrainean Roman Hribov este autorul înjurăturii antologice,. Grănicerul, eliberat de ruși în cadrul unui schimb de prizonieri, a fost decorat de președinția ucraineană.

„Au slăbit dinții unui deținut cu cleștele pentru ca aceștia să cadă în timp”

Vladislav Zadorin, unul dintre soldații capturați, „după ce un lunetist rus aproape că m-a omorât”, a trebuit să aștepte 679 de zile pentru a fi eliberat. El a relatat acum despre tortura din coloniile penale rusești. Detaliile oferite sunt tulburătoare și pot afecta emoțional.

El a vorbit despre gardienii violenți: „Foloseau taserul peste tot. Ne-au lovit în gură, pe organele genitale și chiar ni l-au băgat în rect”.

Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”
Recomandări
Daune de 10.000 de euro pentru un copil din Cluj accidentat la grădiniță: „Există lege de pe vremea lui Cuza, dar nimeni nu știe în România”

Zadorin a acuzat abuzuri sexuale și „bătăi până la moarte”. Limba unui coleg de carceră a fost tăiată în două. „Am văzut un caz când au slăbit dinții unui deținut cu cleștele pentru ca aceștia să cadă în timp”.

În drum spre duș, trebuia să strigăm „unu, doi, trei, patru” în germană. Au spus că suntem fasciști și că ar trebui să strigăm în „limba fasciștilor”. Cântam imnul național rus de 30 până la 50 de ori pe zi.

Soldatul a povestit că a primit în mod deliberat haine de prizonier care erau mult prea mici, deși cântărea 120 de kilograme la acea vreme.

„Am mâncat șoareci și viermi”

„Am mâncat șoareci și viermi ca să supraviețuim. Uneori, vânam porumbei. Am intrat în colonie cu 120 de kilograme, am ieșit cu 63. Zile întregi am primit o zeamă un singur nap sau cu un coltuc vechi. Trebuia să mâncăm în 15 secunde”, a adăugat Zadorin.

Vladimir Putin a dat ordin pentru o nouă creștere a efectivelor armatei ruse. Câți soldați își mai dorește până la 1 decembrie
Recomandări
Vladimir Putin a dat ordin pentru o nouă creștere a efectivelor armatei ruse. Câți soldați își mai dorește până la 1 decembrie

Bărbatul se recuperează încă: „am fost eliberat cu calculi biliari, leziuni cerebrale, vertebre cervicale deteriorate, degete infectate și pelvisul dislocat”.

Are puterea să glumească: „Când am mâncat o ciocolată Snickers, mi-am dat seama că m-am întors la viața normală”.

„Părinții mei au crezut că am murit, mi-au făcut înmormântarea”

„Părinții mei au făcut o înmormântare, toată lumea a crezut că am murit pe insulă. Mulți oameni de pe Instagram au scris: În Împărăția Cerurilor, amintire veșnică, Vlad”, adaugă el.

Vlad plănuiește să-i învețe pe militari cum să supraviețuiască în captivitate. După ce-și va reveni! Suferă de Tulburare de Stres PostTraumatic (PTSD) o afecțiune specifică soldaților întorși din teatrele de luptă

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

Sfantul__Cuvios_Pafnutie   •   05.09.2024, 00:12

Așa-i că vrem și noi astfel de eliberatori la noi în țară? Să ne scape de urgia amerlocilor.

sarivisionyahoo.com   •   04.09.2024, 16:29

Doar asta stiu sa faca rusnacii astia ***!

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Știrileprotv.ro
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Acesta este cel mai rece oraș din lume. Are zăcăminte de aur și diamante, sute de mii de locuitori și singurul muzeu dedicat mamuților de pe Pământ
FANATIK.RO
Acesta este cel mai rece oraș din lume. Are zăcăminte de aur și diamante, sute de mii de locuitori și singurul muzeu dedicat mamuților de pe Pământ
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Locul în care plouă cu diamante. Gigantul înghețat care îi fascinează de ani întregi pe oamenii de știință
FANATIK.RO
Locul în care plouă cu diamante. Gigantul înghețat care îi fascinează de ani întregi pe oamenii de știință
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Observatornews.ro
EXCLUSIV. Imagini surprinse cu "Şacalul" după ce a abandonat cadavrul Denisei
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți
HOROSCOP
Horoscop 17 septembrie 2024. Capricornii s-ar putea să se trezească cu provocări majore de la partenerii cei mai importanți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI