Profesorul Hawking a realizat o analiză privind viitorul omenirii, aceasta fiind prezentată în cadrul summit-ul Tencent WE Earth. Potrivit fizicianului, sfârșitul lumii va veni până în anul 2600 și va fi cauzată de suprapopularea care va conduce la un consum nesustenabil de energie.
Teoreticianul în vârstă de 75 de ani a spus că populația lumii a crescut exponențial în ultimii 40 de ani și că în ritmul acesta nu va apuca „următorul mileniu”. El a spus: „Până în anul 2600, populația lumii va sta umăr la umăr, iar consumul de energie electrică ar face ca Pământul să strălucească ca un glob roșu-fierbinte. Acest lucru este incontestabil”.
Această viziune sumbră pentru viitor este motivul pentru care Hawking, a cărui teză de doctorat a fost descărcată de pe site-ul UNiversității Cambridge de peste 2 milioane de ori în câteva zile, s-a alăturat inițiativei Breakthrough Starshot, care intenționează să trimită nave spațiale către Alpha Centauri – următoarea cea mai apropiată stea a sistemului nostru solar și să caute o nouă zonă locuibilă pentru pământeni.
El a declarat că „oamenii vor trebui să îndrăznească să păşească acolo unde nimeni nu a ajuns”, dacă doresc ca umanitatea să mai supravieţuiască unui alt milioan de ani.
Citește și: INTERVIU VIDEO | Românul de 102 ani care a supraviețuit masacrului de la Stalingrad: „Nicio zi nu m-am temut că mor în lagăr”
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!