Luptele au început marţi noaptea în jurul orelor locale 02:00 (n.r. 00:30 ora României), după ce talibanii, în număr mare, au atacat orașul care este capitala regiunii cu același nume. În urma confruntărilor de până acum, patru dintre punctele de control din jurul oraşului au fost capturate de talibani.
„Forţele de comando au plecat din Heratul de vest, dar încă nu au ajuns în provincie”, a declarat Khair Mohammad Noorzai, un membru al Consiliului provinciei citat de DPA.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a postat nişte înregistrări video pe contul său de Twitter în care pot fi văzuţi combatanţi înaintând, în timp ce se aud schimburi de focuri. ”Aruncă nişte grenade”, îi spune un combatant altuia, adăugând că talibanii au incendiat câteva turnuri de pază într-o zonă nespecificată a oraşului.
De la anunțarea ofensivei de primăvară a talibanilor, la 25 aprilie, cel puţin trei provincii afgane au trecut de la militanţi la forţele de securitate şi invers, lăsând în urmă zeci de victime.
La sfârşitul lui septembrie 2015, talibanii au cucerit oraşul Kunduz, capitala provinciei cu acelaşi nume din nordul Afganistanului. Oraşul a fost sub controlul talibanilor timp de aproape două săptămâni, după care forţele afgane au preluat din nou controlul asupra lui.
Citește și: Tatăl lui Meghan Markle ar putea să nu mai participe la nuntă. În ce scandal este implicat Thomas Markle