În scrisoarea, făcută publică de congresmanul republican din Indiana, Luke Messer, parlamentarii susțin că Trump ar trebui „să primească Premiul Nobel pentru Pace din 2019 ca recunoaștere a muncii sale pentru a pune capăt războiului din Coreea și de a denucleariza peninsula și de a aduce pacea în regiune”.
Regulamentul Academiei din Norvegia presupune că orice persoană care aparține unor categorii bine stabilite poate face o nominalizare pentru Nobel. Dintre aceste categorii se numără membrii ai unui corp legislativ național, profesori universitari și foști câștigători ai premiului – dar nu există alte restricții.
Propunerea nu a fost însă pe placum tuturor, mulți analiști spunând că actualul lider de la Washinton nu are ce să caute pe lista nominalizaților și cu atât mai puțin să câștige premiul,
Dar propunerea republicanilor l-a bucurat enorm pe Trump care a spus că ”Este foarte frumos, vă mulțumesc, este foarte frumos. Vreau doar să fac treaba”, a declarat el zâmbitor.
Scrisoarea republicanilor vine la câteva zile după ce președintele Coreei de Sud, Moon Jae-in a spus că Trump ar trebui să primească Nobel pentru eforturile depuse în peninsula Coreea.
În 2018, au fost nominalizați 330 de candidați, care vor fi anunțați în decembrie.
Campania internațională de eliminare a armelor nucleare a fost câștigătorul anului 2017.
Trump se pregătește pentru propriul summit cu Kim Jong-un, despre care a spus că va avea loc în următoarele trei-patru săptămâni.
Administrația Trump a făcut eforturi globale pentru a impune sancțiuni tot mai severe Coreei de Nord, iar președintele SUA a făcut schimb de amenințări violente cu Kim în ultimul an după ce Coreea de Nord a testat mai multe rachete nucleare capabile să ajungă în Statele Unite.
Precursorul lui Trump, Barack Obama, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace din 2009 la doar câteva luni după preluarea funcției de Președinte, un premiu considerat prea prematur, având în vedere faptul că el nu a făcut prea prea multe dincolo de retorică.
Atunci, chiar și Obama a spus că a fost surprins și, în momentul în care a ridicat premiul la Oslo la sfârșitul acelui an, a ordonat triplarea trupelor americane în Afganistan.
În afară de Obama, alți trei președinți americani au câștigat Premiul Nobel pentru Pace: Theodore Roosevelt, Woodrow Wilson și Jimmy Carter.