Cu două zile înainte de începerea alegerilor prezidențiale ruse, ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a anunțat că poliția și Garda Națională va împiedica cetățenii ruși care trăiesc în țară să își trimită buletine de vot la misiunile diplomatice și doar celor care dețin pașapoarte diplomatice le este permis accesul în clădirile în care se poate vota.
Această măsură a Ministerului de Interne ucrainean vine ca represalii la decizia Moscovei de a organiza alegeri în Crimeea, în ciuda faptului că Ministerul ucrainean de Externe le-a cerut să nu facă asta.
Data votului prezidențial, 18 martie, marchează exact patru ani de la momentul în care Rusia a anexat Crimeea în urma unui referendum local prin care locuitorii din peninsulă și-au exprimat dorința de a face parte din Rusia. Totuși, anexarea nu a fost recunoscută de Ucraina și restul statelor occidentale. Ucraina consideră Crimeea „teritoriu ocupat temporar” și susține că organizarea de alegeri acolo încalcă legea ucraineană.
Ministerul rus de Externe a condamnat decizia Ucrainei, declarând că măsurile luate de Kiev „contrazic nu numai Convențiile de la Viena privind relațiile diplomatice și consulare, ci și normele internaționale privind drepturile omului, inclusiv prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) 1950. „Împiedicarea accesului cetățenilor ruși la urne reprezintă o interferență directă în problemele interne rusești”, a spus Serghei Lavrov.
Moscova se așteaptă ca Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), precum și alte organizații internaționale influente să ia act față de poziția Ucrainei.
Circa 72.000 de cetățeni ruși din Ucraina sunt eligibili să voteze la alegerile prezidențiale, potrivit Comisiei Electorale din Rusia. Misiunile diplomatice în care sunt deschise secții de votare sunt în orașele Kiev, Harkiv, Odessa și Liov.
Rusii votează duminică, 18 martie, pentru a-și alege președintele pentru următorii șase ani. Vladimir Putin este considerat favorit, potrivit sondajelor el va obține peste 60% dintre sufragii. Contracandidații săi au șanse minime să îl învingă sau măcar să ducă alegerile în turul doi. Cei opt candidați înscriși pe liste sunt: Vladimir Putin (independent), Pavel Grudinin (Partidul Comunist al Federației Ruse), , Ksenia Sobchak (Inițiativa Civică), Vladimir Zhirinovksy (Partidul Liberal Democrat din Rusia) Serghei Baburin (Uniunea tuturor popoarelor), Maxim Suraykin (comuniștii din Rusia), Boris Titov (Partidul Creșterii) și Grigori Yavlinsky (Yabloko).
Citește și: Conspirațiile din jurul lui Putin. Criticii președintelui rus care și-au găsit sfârșitul în mod suspect