”Cu mare tristeţe informăm publicul că dna Winnie Madikizela Mandela a decedat la spitalul Milkpark din Johannesburg, luni, 2 aprilie. A decedat în urma unei îndelungate maladii, pentru care fusese spitalizată de mai multe ori de la începutul anului”, a transmis purtătorul de cuvânt al familiei, Victor Dlamini.
Winnie Madikizela Mandela a fost alături de soțul ei una din cele mai importante figuri ale luptei împotriva apartheid-ului și şi-a sacrificat viaţa pentru libertatea Africii de Sud.
Fostul președinte al Africii de Sud și Winnie au fost căsătoriți timp de 38 de ani, inclusiv în cei 27 petrecuţi de acesta în detenţie pe insula Robben. În perioada în care Nelson Mandela era întemnițat, în ciuda faptului că avea de crescut copiii celor doi și a fost intimidată în repetate rânduri, Winnie a devenit una din figurile centrale ale Congresului Naţional African (ANC), dar şi o figură controversată. Numită ”mama naţiunii”, ea a încurajat recurgerea la violenţă în lupta antiapartheid.
În 1991, a fost găsită vinovată de răpirea unui tânăr militant şi condamnată la şase ani de închisoare, pedeapsă comutată ulterior într-o simplă amendă. De asemenea, în 1998, Comisia Adevăr şi Reconciliere (TRC), însărcinată să judece crimele politice ale apartheidului, a declarat-o pe Winnie vinovată politic şi moral de imense încălcări ale drepturilor omului comise de Mandela United Football Club (MUFC), un grup de tineri care formau garda sa personală și despre care se spune că au folosit metode brutale.
Winnie și Nelson Mandela au divorțat în 1996 şi nu s-au mai reconciliat până la moartea lui Nelson Mandela, în 2013.