Ideea îi aparține fostului membru al trupei Hi-Q, deputatul independent Mihai Sturzu, care spune că internetul este un drept fundamental al omului, deci, trebuie respectat.
Astfel, acesta a depus un proiect de lege ce se află la votul senatorilor, care prevede obligativitatea instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale să asigure acces gratuit la internet în sediile lor, în aglomerările urbane şi în cele turistice.
Acces gratuit la internet în restaurante și hoteluri
”Să acordăm tuturor românilor şi turiştilor care sunt în România acces gratuit la internet. În toamna anului trecut, ONU a promovat un document prin care recunoştea dreptul la internet ca un drept fundamental al omului. Eu cred că în prelungirea dreptului constituţional la informare, în anul 2016 şi în anii care urmează în societatea românească accesul gratuit la internet este un drept al fiecărui cetăţean. Accesul gratuit se va realiza foarte uşor, în primul rând vorbim despre administraţii publice locale şi centrale care vor avea datoria ca în sediile lor să aibă reţele WI-FI cu acces gratuit şi, de asemenea, în spaţiile deschise publicului cu aglomerare urbană sau de interes turistic”, a spus Mihai Sturzu.
Alesul mai spune în legea sa că nu numai autoritățile statului ar trebui să aibă această obligație, ci și operatori economici, precum restaurantele, hotelurile, terasele și barurile.
România se numără printre țările cu cea mai bună viteză de internet din Europa. Acest lucru a stârnit invidia lui Bernie Sanders, unul dintre democraţii americani care au intrat în cursa pentru desemnarea candidatului stângii la alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Acesta a spus, într-un mesaj postat pe Twitter, că românii au acces la internet mult mai rapid decât cel din SUA și că acest lucru trebuie să se schimbe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro