UPDATE 9 martie ora 15:15. Alunecarea dealului din partea sudică a satului Izvoarele are o dinamică ce îngrijorează, deoarece nu doar că şi-a schimbat direcţia şi vine spre sat, dar creşte foarte mult. În unele locuri, conform Digi24, pământul a luat-o la vale și cu 5 metri în ultimele cinci zile. Defrișările și topirea zăpezilor sunt printre principalele cauze ale alunecărilor de teren, conform specialiștilor.

Alunecarea de teren a avansat în ultimele zile, în satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi. În zonele în care vineri nu exista pericol au fost descoperite acum crăpături chiar și de 1,10 metri adâncime în pământ. Specialiștii au constatat că pământul s-a mișcat cu 25 de centrimetri în ultimele 14 ore, scrie Monitorul de Galați.

„Se fac măsurători şi vom monitoriza pentru câteva zile să vedem dacă într-adevăr se mişcă, şi nu doar la suprafaţă, ci şi în adâncime. Nu pot să vă dau verdicte. Nu ştiu dacă săpăturile pentru conducta de gaz au avut vreo legătură. Luni voi spune ce şi cum, când voi face raportul de deplasare. Este posibil să fie argilă. Nu e periculoasă ea, dar nu permite să treacă apa prin ea, şi la contactul dintre argilă şi o rocă mai sustenabilă în care este apă, acolo se produce ruptura. Pentru cei de jos, dacă alunecarea asta continuă, este foarte periculos. Oricum, în anumite zone am văzut o alunecare de teren clară, de 10 ani nu am mai văzut aşa ceva, este ca la manual”, a spus Raluca Maftei, Institutul Geologic al României.

Echipa a sosit la Izvoarele la cererea primarului din comuna Slobozia Conachi.

„Alunecarea de teren a plecat de la 200-220 de metri şi acum ajunge la aproape 400 de metri. Se schimbă şi zona că ieri nu erau urme de alunecare aici spre sat, acum se vede că mai mult spre sat o ia la vale”, a spus primarul din Slobozia Conachi, Emil Dragomir.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Alunecările de teren din satul Izvoarele s-au extins. Oamenii ar putea evacua locuințele

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a însoţit sâmbătă echipa de geologi. Autoritățile iau în calcul evacuarea localnicilor dacă alunecările de teren nu se opresc.

„Dacă dealul o va lua serios la vale, vă daţi seama că pentru siguranţa oamenilor, soluţia imediat următoare va fi evacuarea oamenilor. Nu putem să lăsăm oamenii să fie expuşi unor pericole, asta este clar. Colegii noştri monitorizează evoluţia acestor alunercări  de teren şi, ca atare, nu putem risca niciun moment siguranţa cetăţenilor”, a declarat preşedintele Consiliului Județean Galaţi, Costel Fotea.

La stâna din apropierea satului Izvoarele a fost dat deja ordin de evacuare. A fost însă pus în practică parțial, însă ciobanii spun că sunt pregătiți oricând. Casele, care ar putea fi înghițite de pământ, se află la aproape 200 de metri de baza dealului. Oamenii se gândesc cu groază că ideea de a-și abandona casele

„Nu avem unde să ne ducem, decât la Doamne-Doamne. Am avut multe tare aici. Inundaţii, cutremure. Am şotul bolnav. Nu ştiu ce o să facem. Ne e frică, că stăm cu teamă. Unii spuneau că fugea dealul cu peste 60 cm pe zi dar ce să facem “, spunea Lenuţa Prisecariu, o localnică a cărei casă este exact în zona de lângă deal.

Solul cu argilă, posibile efecte ale forării în zona limitrofă sau chiar efecte ale săpării acum un an şi ceva a spaţiului pentru conductă ar putea fi cauze care au dus la o alunecare de teren mai extinsă de la o zi la alta.

Sursa video: stiri.tvr.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI