Andrada Mihăilescu, la doi ani după Colectiv: „Încă atragem priviri; mai mult de curiozitate decât de judecată“. Ea a supraviețuit, însă nu și iubitul său

„Compresiile le mai port încă, mai mult ca o protecţie faţă de ceilalţi, ca să nu atrag atât de multe priviri. Pentru că încă mai atragem priviri. Oamenii se mai uită, mai simt priviri uneori, la metrou, dar mai mult de curiozitate decât de judecată.  Oamenii, în general, înţeleg“, spune Andrada.

Are grefă la degetele mâinii drepte, pe braţ şi spate, pe ambii umeri… I-au fost luate fâşii de piele de pe picioare şi a avut zone în care nu s-au prins grefele şi a fost nevoie să fie refăcută „cârpeala“.  A suferit cumplit, dar a urmat tratamente de kinetoterapie şi fizioteterapie. Le urmează şi acum, la Spitalul Militar din Bucureşti. Statul îi decontează cheltuieliele de tratament în valoare de 100 lei pe zi.

„În cazul meu este 100 de lei pe zi, ţinând cont că sunt din afara Bucureştiului, din Braşov“, a precizat ea.

În tragedia de la Colectiv s-a făcut scrum şi povestea ei de iubire. A ei şi a lui Liviu Zaharescu, tot braşovean. Ambii au fost la concert. Ambii iubeau fotografia şi făceau fotografii la concerte. În ziua aceea, doar Liviu şi-a luat aparatul foto. Andrada a vrut pur şi simplu să se bucure de concert, iar în momentul în care a izbucnit incendiul, nu se aflau unul lângă altul.  Ea era în mulţime, iar el fix în faţa scenei, unde făcea ultimele lui fotografii.  La spital, la Colţea, Liviu a întrebat dacă iubita lui e bine. Atât a apucat să întrebe, apoi a fost intubat. S-au mai văzut o singură dată pe holurile spitalului, pentru o clipă, înainte ca drumurile să li se despartă pentru totdeauna.

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Acum, Andrada îşi duce mai departe visul şi dragostea pentru fotografie. Lucrează în Bucureşti ca fotograf la revista Forbes Romania, dar nu a renunţat nici la marea ei pasiune, fotografia de concerte. La serviciu se simte foarte bine, pentru că are colegi care o înţeleg şi i-au fost mereu aproape.

„La serviciu e bine, pentru că fac ceea ce îmi place, iar colegii mă susţin. A trebuit să fac o operaţie la mâna dreaptă, nu din punct de vedere estetic, ci funcţional, ca să pot strânge pumnul, operaţie pe care am făcut-o la Spitalul Militar Bucureşti, iar colegii m-au înţeles şi am avut susţinerea lor pe toată perioada. Au fost vreo trei săptămâni“, a spus ea.

Visează să  se întoarcă în Anglia, unde a făcut Facultatea de Fotografie din Canteburry şi apoi masterul cu specializarea în fotojurnalism. Acolo s-a specializat şi în fotografia de eveniment şi cea documentară. Deocamdată, merge doar în vizită, pentru că Londra i-a rămas în suflet. Tragedia din Colectiv a abătut-o din drum, însă nu renunţă la visul ei, pe care, deocamdată, l-a pus pe „lista de aşteptare“.

Spune că nici ea, şi nici ceilalţi supravieţuitori ai Infernului din Colectiv nu vor organiza nimic pentru comemorarea acelei zile. Ba mai mult, ea îşi doreşte să stea cât mai departe de ochii lumii în acea zi.

„E o chestiune atât de delicată şi de personală, încât prefer să stau departe de ochii lumii în ziua de 30 octombrie. Mă mulţumesc să îi am alături pe cei dragi, pentru că pe cei care au prins aripi între timp îi avem mereu în gând.  E un proces continuu. Fiecare ajunge la anumite puncte de vindecare în felul lui şi noţiunea de timp nu e relevantă. Din toată tragedia aceasta înveţi ceva: să te bucuri mai mult de cei de lângă tine, de cei care îşi aduc un zâmbet pe faţă în fiecare dimineaţă când te trezeşti, de cei care contează cu adevărat. Şi mai puţin de lucrurile materiale. Iar mulţi uită fix de asta“, a mai spus Andrada.

Recomandări

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Anul trecut, de ziua iubitului ei Liviu, care a pierit în urma tragediei din Colectiv, Andrada Mihăilescu i-a scris acestuia pe internet o scrisoare  în care-și exprimă dorul nestins: „Dragul meu, azi 7 aprilie 2016, îmi e dor de tine mai mult decât într-o zi obişnuită. E ziua ta şi tare aş vrea să te strâng în braţe. Ai plecat mult prea repede, asta-i clar. De atunci, n-a fost zi în care să nu mă gândesc la tine şi să te chem la mine-n gând. Azi, mă doare sufletul mai mult decât de obicei. Lacrimile îmi ard obrajii şi îmi pare rău că nu mă pot abţine să nu plâng, fix de ziua ta. Ştiu prea bine că nu doreşti să mă vezi aşa, iartă-mă te rog. Promit să înlocuiesc fiecare lacrimă cu un zâmbet, cel puţin la fel de frumos ca al tău. Ah, acel zâmbet ştrengar pe care nu-l voi uita cât trăiesc. Ia spune-mi, ghiceşti cum petrec ziua ta? Îţi spun eu acum: ascult Pink Floyd şi beau un pahar de vin roşu, sec. Se poate altfel? Trebuie să recunosc faptul că azi, gustul vinului parcă e mai aspru decât de obicei. Nu-mi explic de ce. Sau poate că nu vreau să găsesc o explicaţie. Vinul are o culoare absolut superbă, e de un roşu sângeriu, aprins. La fel ca şi trandafirii pe care ţi i-am adus la Braşov, când te-am vizitat. Erau opt la număr. De ce opt? Ca să ne aducem aminte cu drag de acea zi de decembrie, când începeam să ne scriem povestea, tot la Braşov… apropo de oraşul nostru de suflet şi de iarnă, lasă-mă te rog să-ţi citesc o parte din descrierea vinului. Ştii prea bine că-mi place enorm de mult să aleg un vin bazându-mă pe descriere. Aşa procedam şi atunci când le alegeam împreună, îţi aminteşti? Uite ce scrie pe etichetă: „Aromele sunt de fruct dulce de pădure, mure, afine şi cireşe, la care se adaugă un caracter delicat de scorţişoară şi cuişoare“. Am ales vinul acesta pentru că descrierea mi-a adus aminte de serile de decembrie când ne plimbam prin Braşov şi apoi stăteam la poveşti în compania unei căni de vin fiert, cu iz de scorţişoară. Ca fapt divers, vinul este din 2012. Asta ca să îţi dai seama că nu am lăsat nimic la voia întâmplării. Acum, după aproape 5 luni de când ai plecat, mă simt în stare să plâng în voie, fără nicio reţinere. Până acum n-am avut curajul şi puterea necesară, mă simţeam amorţită şi deloc obişnuită cu gândul că nu mai eşti. Azi, îţi spun cu mâna pe inimă că sunt pe deplin împăcată cu ideea că existăm în lumi diferite. N-o să te mint zicându-ţi că gheara din pieptul meu a dispărut. Nici poveste de aşa ceva. E tot acolo şi mă strânge din ce în ce mai tare tăindu-mi respiraţia din când în când. Chiar dacă doare teribil de tare, n-o să te las să îţi fie dor. Rămâne să ne vedem cândva… Până atunci, ai grijă de tine. Cu drag, Andra.“

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

Citește și: Imagini spectaculoase cu alpiniști utilitari pe Burj Khalifa. Cât de periculos este spălatul geamurilor celei mai înalte clădiri din lume

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro