„Din informaţiile pe care le deţin, a rezultat că echipamentul de la IPJ Prahova este unul performat, de ultimă generaţie, în timp ce echipamentul de la IPJ Buzău este unul vechi, neperformant şi permite falsificarea testului. Astfel, cei care cedau presiunilor procurorilor şi , în cele din urmă, îşi manifestau disponibilitatea de a colabora cu procurorii DNA Ploieşti, deoarece nu aveau alte probe care să susţină denunţurile inventate de procurori, obţinute sub presiune, pentru că faptele erau pur şi simplu inventate sub presiune, erau constrânşi să se prezinte şi la testul poligraf”, reiese dintr-o interpelare trimisă de Andreea Cosma către ministrul de Interne, Carmen Dan, potrivit Mediafax.
Andreea Cosma face referire la „dosarul lui Viorel Dosaru, General şi fost şef IPJ PRahova”
Cosma susţine, în respectiva interpelare, că procurorii îi asigurau pe „denunţătorii sub presiune” că rezultatele testului erau aşa cum trebuie, chiar dacă aceştia nu spuneau adevărul.
„Aceste promisiuni erau urmate de conducerea persoanelor care cedau presiunilor, la sediul IPJ Buzău şi supunerea lor la acest test, care avea rezultatul solicitat de procurorii DNA Ploieşti. Mai mult, inculpaţii care încercau sa probeze veridicitatea susţinerii lor, spre „a-şi proba nevinovăţia” şi care solicitau testul poligraf, erau conduşi de procurorii DNA la acelaşi poligraf de la IPJ Buzău, unde testul indica în mod fals că, de fapt, ei nu ar spune adevărul”, se mai arată în documentul trimis de Andreea Cosma.
Andreea Cosma face referire la „dosarul lui Viorel Dosaru, General şi fost şef IPJ PRahova, care solicită să fie testat poligraf şi este dus din centrul de reţinere şi arestare preventivă Câmpina tot la IPJ Buzău în vederea efectuării testării, la o distanţă de aproximativ 100 de km, în loc de IPJ Prahova, la o distanţă de 20 de km”.
În acest context, Andreea Cosma vrea să afle de la Ministerul Afacerilor Interne câţi martori, inculpaţi şi suspecţi au fost testaţi cu poligraful atât la IPJ Buzău, cât şi la IPJ Prahova, în ultimii cinci ani.
„Vă rog, să dispuneţi verificări şi să-mi comunicaţi câţi martori, suspecţi sau inculpaţi au fost aduşi de către DNA Ploieşti la IPJ Buzău pentru testarea cu poligraful din anul 2013 până în prezent. Totodată, prin comparaţie, vă rog să dispuneţi verificări şi să-mi comunicaţi câţi martori, suspecţi sau inculpaţi au fost trimişi de către DNA Ploieşti la IPJ Prahova, pentru testarea poligraf în perioada 2013 şi până în prezent”, încheie Andreea Cosma interpelarea către ministrul Carmen Dan.
Andreea Cosma a fost chemată în audiență de ministrul de Interne, în februarie, după ce aceasta a făcut un apel public, spunând că a primit amenințări.
În ultimele luni, Andreea Cosma a făcut o serie de acuzații la adresa procurorului Mircea Negulescu. Aceasta a povestit, printre altele, despre o presupusă întâlnire cu Negulescu în cimitir, în care acesta i-a spus că vrea “să paradească pe toată lumea”.