În 2014, Direcția de Învățământ a sectorului 4, aflată în subordinea fostului primar Cristian Popescu Piedone la acea vreme, a avizat un ”tun” de 3,7 milioane de euro. Suma reprezintă plata unui contract de servicii de pază a școlilor din sector, fiind atribuită unui grup de prieteni și cumnați ai lui Piedone, printr-o licitație ciudată.

Într-un acord cadru încheiat la sfârșitului anului 2014, Direcția de Învățământ a Sectorului 4, aflată în subordinea lui Cristian Popescu Piedone, primar la acea vreme, și-a anunțat intenția organizării unei licitații care să stabilească firma câștigătoare a unui contract de pază, pe o perioadă de doi ani, cu toate unitățile școlare din sector. În cursă au intrat trei firme, printre care și compania SC United Security SRL, deținută de un anume Vasile Ghinea. Oferta financiară apreciată în raportul de cadru era estimată la 33 de milioane de lei, iar celelalte două firme participante licitaseră, în mod nefiresc, sume mult mai mari și, evident, au fost excluse. În regulamentul licitației și în fișa tehnică a achiziției se prevede însă, negru pe alb, faptul că licitația trebuie anulată dacă nu există două oferte admisibile. Acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă firma lui Vasile Ghinea a fost declarată singura admisibilă.
captura

Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu
Recomandări
Copiii-eroi în revoluția din 1989: uciși accidental, pentru că au protestat contra lui Ceaușescu sau împușcați ca „teroriști” la intrarea în era Iliescu

De-aici se continuă șirul de nereguli. Contractul dintre Direcția de Învățământ a Sectorului 4 și această firmă de pază se semnează la 1.01.2015, practic prima zi din an când nicio instituție publică nu lucrează. Acest contract prevedea inclusiv posibilitatea ca serviciile să fie subcontractate de către SC United Security SRL, ceea ce s-a și întâmplat, însă printr-o procedură interesantă. Mai exact, SC United Security SRL subcontractează unei alte companii de pază, Integra Guard SRL, toate serviciile, printr-un contract semnat pe 31.12.2014, cu o zi mai devreme înainte să primească ea contractul. Dincolo de această neregulă, semnalăm că au fost subcontracte integral serviciile, ceea ce înseamnă că banii primiți din bugetul Primăriei Sectorului 4 nu s-au dus către firma care a câștigat licitația, ci către Integra Guard SRL, în spatele căreia se află un alt personaj străin opiniei publice, Cornel Dinu, dar deloc străin lui Piedone.
frate piedone, fiu cornel dinu
Explicație foto: O mare ”famiglie” fericită: fratele lui Piedone (al doilea din stânga) și fiul lui Cornel Dinu, cel care s-a abonat la banii bugetului Primăriei Sector 4 (primul din dreapta) au făcut ”casă bună” în gruparea politică ALDE  

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Dinu este copreșdintele formațiunii politice ALDE, grupare la care a aderat și Piedone, până anul trecut, acolo unde inclusiv fratele fostului primar s-a înscris. Și probabil Piedone îl mai cunoaște foarte bine și dintr-un alt context. Cornel Dinu, cel care a ”pescuit” această licitație și care a primit 3,7 milioane de euro din bugetul Primăriei Sectorului 4 numai în 2015, din subcontractare, s-a încuscrit cu Piedone printr-un alt om de afaceri pe nume Ionel Tucmuruz, care este nimeni altul decât finul fostului primar. O așa conexiune nu putea ieși decât câștigătoare în această licitație care a fost atribuită cu multe semne de întrebare.
contract
Cei 3,7 milioane de euro atribuiți de către Piedone firmei lui Cornel Dinu reprezintă jumătate din bugetul Direcției de Învățământ a Sectorului 4. Serviciile prevăzute în fișa de post nici măcar nu specifică asigurarea pazei elevilor, ci doar paza clădirilor în care își au sediu școlile și liceele din sector și bunurile de patrimoniu care se regăsesc în ele.

După această licitație a fost solicitată o anchetă din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, care a avut următoarea concluzie: ”Situația nu contravine obligațiilor autorității contractante în raport cu prevederile OUG nr.34/2006”.

Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?
Recomandări
Prostia liberală nu schimbă datele „fenomenului Georgescu”. Ciucă, Rareș Bogdan nu sunt deranjați de forțele polițienești ale binelui?

Firma de pază a lui Cornel Dinu nu are vechime foarte mare pe piață, fiind înființată abia în 2012, atunci când nu avea probabil capital și angajați suficienți ca să participe la astfel de licitații. De exemplu, în 2014, firma care a câștigat licitația pentru atribuirea serviciilor de pază la școlile din sectorul 4 a fost Scorseze Security International, deținută de Lucian Mursez, arestat anul trecut pentru că ar fi fraudat statul cu opt milioane de euro. Scorseze a primit din bugetul primăriei condusă la acea vreme de Piedone 4 milioane de euro numai într-un an. Licitația a respectat procedurile, însă prețul stabilit pentru aceste servicii au fost cu mult peste prețul pieței. De exemplu, în Sectorul 6, pentru paza școlilor se alocau din bugetul local, în 2009, un milion de euro pe an.

După ce Piedone a fost suspendat din funcția de primar al Sectorului 4, contractul cu firma de securitate a lui Cornel Dinu fost înjumătățit. De exemplu, dacă în medie firma de pază Integra Guard primea 1,5 milioane de lei pe lună pentru servicii, acum este plătită cu circa 700.000 de lei din bugetul local.

Afaceri pe numele copiilor

 Oficial, afacerile care asigură bunăstarea familiei Popescu-Piedone sunt administrate de cei doi copii ai fostului primar, Vlad şi Ana Maria, precum şi de soţiafostului edil, Iulia. Sunt două restaurante şi un salon de frumuseţe, toate situate în sectorul 4 al Capitalei. Vlad Popescu a intrat în afaceri în 2009, la 20 de ani. Atunci, el a devenit asociat cu 50% în firma SC Level Ten SRL, specializată în furnizarea echipamentelor software. După câteva luni, fiul primarului pleacă din firmă, pentru ca în 2010 să intre în societatea God Trust Enteprises SRL, care deţine astăzi două restaurante: Jour Fixe Medieval şi Jour Fixe Clasic.

Piedone poate candida din nou

Fostul primar de la sectorul 4 poate candida din nou la funcţia din care s-a retras după tragedia din Colectiv. Zece dintre contestaţiile depuse de membrii unei asociaţii a supravieţuitorilor incendiului au ajuns în faţa instanţei, acestea fiind respinse. Decizia Judecătoriei Sectorului 4 nu este însă definitivă. Candidatura lui Cristian Popescu Piedone a fost validată de Biroul Electoral al Sectorului 4.

Acesta a precizat săptămâna trecută că va candida ca independent. „Astăzi am făcut un pas care nu mi-a fost uşor: mi-am depus candidatura pentru Primăria Sectorului 4. Singurii care au fost prezenţi alături de mine au fost copiii mei: Ana şi Vlad, pentru că familia mi-a oferit sprijinul de care aveam nevoie şi mi-a dat curajul de a merge mai departe”, a scris acesta pe Facebook.

A învățat politică la restaurant

Revoluția l-a găsit pe Piedone șef de restaurant și de complex hotelier la mare. În 1990, s-a apucat de comerț în București, unde și-a deschis și Restaurantul Ciocârlia, pe cheiul Dâmboviței, iar în 1994 a intrat în politică, pentru că tinerii PSD-iști își făceau mesele la el în restaurant. Între 2000-2004 el a fost consilier general și inspector la Primăria Sectorului 6. Apoi a fost ales primar, cu o largă majoritate. Cristian Popescu Piedone a demisionat din funcţia de primar al Sectorului 4 după două mandate, în contextul protestelor de la sfârşitul anului trecut, declanşate după tragedia din clubul Colectiv care funcționa fără aviz pe raza sectorului condus de el.

Cristian Popescu Piedone nu a putut fi contactat cu privire la aceste acuzații.

 

 

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI