Vacanța de vară care își numără acum ultimele zile a însemnat pentru mulți copii – elevi de liceu sau în învățământul gimnazial -, o perioadă neagră, încărcată de tristeți adânci. Prinși între două lumi – cea virtuală în care au pășit ”ajutați” de tehnologia care le-a schimbat viața și cea reală din care au ieșit fără să realizeze -, puști din ”generația facebook” s-au trezit abandonați de proprii părinți și au cerut ajutor psihologilor! Numai la Asociația ”Telefonul Copilului” au sunat – mânați de depresii, sentimente de tristețe, frustrări de tot felul sau temeri legate de integrarea lor în noi unități de învățîmânt -, peste 900 de copii. Mai mult de jumătate dintre aceștia au dezvăluit specialiștilor, în lungi conversații telefonice, probleme psihoemoționale.

”Am intrat a doua la liceul și sectia pe care mi le-am dorit, însă a fost o bucurie de două zile… pentru ca am revenit la viata reală… Ce înseamnă viața mea reală? Păi înseamnă a fi singur o vară întreagă.Eu am prieteni doar în mediul online și, vara asta, din cauza stărilor mele s-au împuținat, mulți dintre ei găsind tot felul de scuze ca să nu mai comunice cu mine. Mă simt singură cu gandurile mele, care parcă m-au hipnotizat și m-au “convins” să mă tai. Nu pot vorbi cu parinții mei pentru că ei nu mă vor asculta, doar vor țipa la mine și imi vor spune că-i fac de râs”, este povestea unei adolescente de 14 ani, unul dintre sutele de copii care și-a spus vara aceasta povestea la ”Telefonul Copilului”.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Cum s-a putut ajunge într-o asemenea situație? Psihologii vorbesc de o evadare în viața virtuală, de scăderea, firească în aceată situație, a abilităților de comunicare într-o lume reală, urmate de o ruptură aproape inevitabilă de părinți. ”Primii care au făcut pasul către această ruptură afectivă au fost chiar copiii care au abandonat viața reală și s-au refugiat în mediul on-line. Părinții, necunoscători ai fenomenului care nu trebuie blamați, nu au știut cum să reacționeze. Treptat, copiii lor  – care au confundat viața reală cu cea virtuală, s-au însingurat, și-au creat mici insule și, într-un final, au cerut ajutorul în altă parte”, ne-a declarat Cezar Laurențiu Cioc, psiholog la Insitutul de Cerecetare și Dezvoltare a Potențialului Uman din București.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
FANATIK.RO
Produsul adorat de români care se scumpește pe final de an. Oamenii au început să-și facă provizii, mai ales că vin sărbătorile
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
GSP.RO
Gigi Becali își ridică un nou Palat » „Special pentru asta și-l face. Să vezi câți bani a putut să bage”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Observatornews.ro
Carambolul cu 12 maşini de pe A3. Gestul unei şoferiţe care a salvat alte autoturisme să se facă zob: "Am făcut cruce! Nu-mi vine să cred"
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI