Alungați de-acasă de neajunsuri, toți cei 11 români care și-au pierdut viața în cutremurul devastator din Italia reușiseră să-și facă familiile mândre de curajul pe care l-au avut să plece singuri, într-un loc atât de străin, doar ca să-i ajute. Șapte dintre ei au fost aduși ieri acasă în sicrie, iar rudele nu au putut suporta gândul că au pierdut oameni atât de dragi.
maricica-iosub
(foto Maricica Iosub)

Printre ei Maricica Iosub (35 ani), din Botoșani, deplânsă de frații pe care i-a ajutat necondiționat, vreme de 15 ani, de când era plecată în Italia. unul din fraţii fetei, care a dorit ca tânăra să fie depusă la el acasă. Deşi aproape secaţi de lacrimi şi putere, fraţii tinerei au izbucnit în lacrimi la vederea maşinii mortuare şi la gândul că era ultima oară când sora lor Maricica se întorcea acasă. Vecinii s-au strâns și ei în stradă și o plâng pe femeia în vârstă de 35 de ani. „Au crescut fără mamă și s-au descurtat și ei cum au putut. Au plecat fiecare în străinătate pentru a-și câștiga o bucată de pâine, pentru că aici în Avrameni nu aveau ce face”, spune una dintre vecine. Sicriul cu trupul Maricicăi a fost scos din mașină de rude și dus în casă, acesta fiind încasetat, astfel că familia nu îşi va putea lua rămas bun cum se cuvine de la iubita lor Maricica. Alături, cele două surori Lilioara şi Iuliana și cei doi frați, costel şi florin, nu-și pot stăpâni lacrimile. „A fost liantul familiei. Şi-a sacrificat ea viaţa personală şi a avut grijă de toţi. Pe toţi ne ajuta şi ea a ţinut familia asta unită. Era cel mai bun copil dintre noi”, a spus printre lacrimi Costel Iosub, fratele tinerei.

Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”
Recomandări
Călin Georgescu, retorică pe placul lui Vladimir Putin: „România nu are obligații față de NATO”

Elena Olaru (67 ani), din Bacău, lucra de 10 ani în Italia pentru a-și ajuta nepotul bolnav de leucemie. “Are o fată pe care a adoptat-o, cu ani în urmă, şi care s-a căsătorit – locuiesc toţii în Asău – şi care are un băieţel, despre care am înţeles că are leucemie. De asta se şi tot ducea în Italia, să strângă un bani, să facă faţă cu cheltuielile, cu analizele. Băieţelul nu are mai mult de cinci-şase ani”, a declarat primarul comunei Asău, de unde era originară românca.
elena olaru

(foto Elena Olaru)

Steluța Novac, (47 ani), din Vaslui, va fi îngropată și ea în satul natal. Muncea de opt ani ca îngrijitoare și era fericită că părinții ei pot duce o viață fără griji cu ajutorul ei. Violeta Moldovan (37 ani), din Neamț, îngrijea persoane vârstnice în Italia.

“A fost în concediu, acasă, după patru ani. A mers să îngrijească mormintele celor dragi, din cimitir, era foarte bucuroasă că a reuşit să-şi vadă părinţii. Nu pot să cred că am primit această veste teribilă. Suntem devastaţi”, a declarat, pentru Mediafax, sora ei.
steluta novac
(foto Steluța Novac)

Marele ei vis era să-și renoveze casa pe care o construise cot la cot cu soțul ei. Simona Păunescu (43 de ani) şi Victor Păunescu (52 de ani) sunt plânși în Vâlcea de către rude, cărora li s-a recomandat să nu deschidă sicriele.
paunescu

(foto soții Păunescu)

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Știrileprotv.ro
MAI: Lideri interlopi au recunoscut că au finanțat campania electorală de pe TikTok a lui Călin Georgescu | DOCUMENT
Casa în care a locuit Helmut Duckadam a intrat acum în atenția tuturor. Are obiecte unice, care nu s-au mai văzut în România, iar scara către etaj a fost denumită „scara președinților”. Detalii nașteptate
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
FANATIK.RO
Țara în care se găsește Muntele Galben și un loc care seamănă izbitor cu Hawaii. A început să intre și pe lista destinațiilor multor români
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
Elle.ro
Cum o ajută copiii lui Kate Middleton să lupte împotriva cancerului: „Te înduioșează rezistența extraordinară”
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Unica.ro
'Știi ce înseamnă asta când îți spune o fetiță de 23 de ani?... Sau când te mângâie' CRBL, detalii intime din relația cu Olga Guțanu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Observatornews.ro
25.000 de conturi de TikTok, activate cu două săptămâni înainte de alegeri. Situaţie fără precedent în România: documentele CSAT, desecretizate
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație
HOROSCOP
Horoscop 5 decembrie 2024. Gemenilor li se înseninează de la sine gândurile, se vor simți mai ușori și mai liberi, indiferent de situație

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI