Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în dosarul „Microsoft 2”. El a declarat la ieşirea de la DNA că procurorii nu îi aduc nicio acuzaţie că ar fi luat vreun leu în cazul licenţelor IT pentru şcoli. Alexandru Athanasiu a spus că nu a dat o declaraţie în dosar, pentru că trebuie să vadă pe larg acuzaţiile, urmând să revină în faţa anchetatorilor pentru a fi audiat. În dosarul “Microsoft 2” sunt cercetate mai multe persoane, printre care şi foştii miniştri Dan Nica, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu şi Adriana Ţicău, aceştia fiind suspectaţi de abuz în serviciu legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft.
Cel de-al noulea ministru vizat de anchetă, Gabriel Sandu, a fost deja condamnat în primul dosar al licențelor Microsoft, ispășind în prezent o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare. Tot luni, procurorii au cerut începerea urmării penale și pentru Eugen Bejenariu, fost premier interimar pentru o săptămână în decembrie 2004.
Tot în cadrul anchetei, Claudiu Florică, fostul şef al companiei Fujitsu în România, dar și Silviu Hotăran şi Ovidiu Artopolescu, foşti directori ai companiei Microsoft, sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu şi au fost puşi sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit DNA.
UPDATE ora 15:00. Claudiu Florică și Silviu Hotăran vor fi cercetați sub control judiciar. Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Ovidiu Artopolescu. Procurorii au extins cercetările în cel mai mare dosar de corupție din România și au estimat prejudiciul la aproape 67 milioane de dolari.
Comunicatul DNA
Procurorii au extins cercetările și au identificat date și probe din care reiese suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
La data de 15.04.2004 a fost încheiat un contract comercial de închiriere de licențe IT Microsoft. Prin acest contract, compania Microsoft dorea să ofere Guvernului un acord special pentru obținerea de licențe pentru produsele Microsoft, la prețuri speciale guvernamentale.
În realitate, discountul de 47% acordat de compania Microsoft în considerarea Guvernului României ar fi fost deturnat și, implicit, banii au fost îndreptați către plata unor comisioane către persoanele implicate.
Contractul comercial de licențe IT s-a încheiat la un preț dublu față de prețul real solicitat de compania Microsoft, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, fără vreo fundamentare a necesarului, invocându-se în mod nereal calitatea firmei Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pe teritoriul României al licențelor IT Microsoft. Aceasta, în condițiile în care, la acea dată, existau cinci distribuitori.Concret, compania Microsoft a facturat către Fujitsu Siemens Computers suma de 25.791.138 USD (prețul licențelor cu discount), iar Fujitsu Siemens Computers a refacturat către Guvernul României suma de 54.567.465 USD.
Prejudiciul care urmează a fi reținut în cadrul contractului comercial de închiriere de licențe este în sumă de 28.776.327 USD.
Ulterior, la data de 3 noiembrie 2004, contractul cadru guvernamental a fost extins, cu privire la închirierea de produse educaționale. Extinderea s-a realizat, de asemenea, cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, având în vedere că obiectul contractului cadru viza licențele pentru administrația publică, Fujitsu Siemens Computers nu era distribuitor de produse educaționale, iar de discountul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României au beneficiat firmele private.
De asemenea, nu a existat o analiză proprie a necesarului de licențe Microsoft pentru produsele educaționale, și nici a prețului, dat fiind că în cadrul programului privind Sistemul Educațional Informatizat existau astfel de licențe pentru toate calculatoarele din instituțiile și unitățile de învățământ de stat, existând o suprapunere între licențele existente cu cele ce urmau să se achiziționeze.
Prejudiciul care urmează a fi reținut îl reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece licențele achiziționate se suprapuneau cu cele existente deja în cadrul programului SEI.
Începând cu anul 2006, a crescut numărul de calculatoare la nivelul administrației publice centrale care foloseau copii adiționale ale produselor comandate în prealabil (în anul 2004). Prin urmare au fost încheiate, în anul 2008, două acte adiționale pentru achiziționarea numărului suplimentar de licențe (39.385 de licențe necesare utilizării produselor software Microsoft). Prețul acestor licențe a fost cel stabilit în contractul cadru din 15.04.2004, încheiat între Guvernul României și compania Microsoft, prin Fujitsu Siemens Computers.
Deși actele adiționale au fost aprobate în cursul anului 2008, persoanele care au contribuit la producerea acestui prejudiciu sunt, funcționari publici cu sprijinul reprezentantului Fujitsu Siemens Computers, Florică Claudiu Ionuț, precum și al reprezentanților Microsoft România – Hotăran Silviu și Artopolescu Ovidiu Petrișor, deoarece extinderea pentru cantitatea de 39.385 de licențe s-a realizat conform Contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, la prețurile stabilite în acesta.
Prin urmare, prejudiciul total cauzat bugetului de stat ca urmare a încheierii și derulării contractului cadru comercial de închiriere licențe IT din data de 15.04.2004 și a actelor adiționale încheiate în noiembrie 2004 și în anul 2008, se ridică la suma totală de 66.965.343 USD, compus din:
– 28.776.327 USD – prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii contractului comercial de închiriere de licențe 15.04.2004 (reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft).
– 19.370.500 USD– prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adițional nr. 1 la contractul comercial de închiriere de licențe și care reprezintă întreaga sumă plătită, adică 19.370.500 USD, deoarece nu era necesară extinderea contractului la licențele educaționale.
– 18.818.516 USD – prejudiciul cauzat ca urmare a încheierii Actului adițional nr. 2/3 la contractul comercial de închiriere de licențe și care reprezintă diferența dintre suma plătită de Guvernul României și suma plătită de Fujitsu Siemens Computers companiei Microsoft.
UPDATE ora 14:10. Alexandru Athanasiu a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu.
UPDATE ora 13:30. La audieri a ajuns și Claudiu Florică, director Fujitsu România și reprezentanta Fujitsu Siemens Computers. Florică are calitatea de suspect în dosarul Microsoft 2, după ce pînă acum a fost martor denunțător.
UPDATE ora 12:08. Fostul ministru al Educaţiei Alexandru Athanasiu a ajuns luni la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul Microsoft 2, în care fostul director Microsoft Silviu Hotăran a fost pus sub acuzare.
La DNA a fost audiat și Ovidiu Artopolescu, fost manager al companiei Microsoft România şi fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor, potrivit News.ro.
Silviu Hotăran a fost audiat timp de o oră și jumătate de procurori, care acuză nereguli la contracte încheiate în 2004 și reînnoite în 2009. „Vreau să vă spun că în viaţa mea am promovat mereu valori legat de etică şi moralitate, nu am dat niciodată şpagă, nu am luat niciodată şpagă”, a declarat, la ieşirea de la sediul DNA, Silviu Hotăran, potrivit Mediafax.
Silviu Hotăran, 12 ani la Microsoft
Silviu Hotăran a lucrat timp de 12 ani la Microsoft. ca director general al filialei din România de la deschiderea din anul 1996. În anul 2004, a fost numit în funcţia de director general al Microsoft pentru Europa de Sud-Est și a fost responsabil pentru dezvoltarea afacerilor companiei în zece țări din această regiune. În iunie 2007, a revenit ca director general în România. Pe 31 august 2008, responsabilitatea lui Silviu Hotăran ca director general al Microsoft s-a încheiat.
Înainte de a lucra la Microsoft, Hotăran a fost cercetător la Insitututul pentru Tehnică de Calcul din București și general manager al Ciel România, companie care oferă software pentru servicii financiare.
Dosarul Microsoft, nefinalizat
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, anunţa, al începutul lunii octombrie, că în dosarul „Microsoft” rămas la DNA se lucrează, fiind făcute peste 60 de percheziţii domiciliare şi fiind în analiză documente ridicate de la mai multe instituţii.
Primele condamnări definitive în dosarul Microsoft au fost date la începutul lunii octombrie.
Fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Microsoft. Instanța a decis și confiscarea sumei de 2.196.035 euro, așa cum a decis instanța de fond.
Omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost condamnat la doi 2 şi 4 luni de închisoare cu executare. De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumelor de 2.050.000 dolari şi un milion de euro.
Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, iar statul trebuie să confiște 9 milioane de euro din averea acestuia.
Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare și la confiscarea sumei de 3.996.360 euro.
Pedepsele au fost mărite în cazul tuturor celor patru inculpați, iar sentința este definitivă. Prejudiciul va fi recuperat de îndată ce sentința va fi pusă în aplicare.
Prejudiciul nu poate fi recuperat
Prejudiciul din dosarul Microsoft nu poate fi recuperat, deoarece condamnații din unul dintre cei mai cunoscute dosare de corupție au făcut tot ce a fost posibil pentru a-și proteja averile. S-au folosit de familie pentru a se prezenta cu statutul de săraci care nu pot plăti prejudiciul stabilit de judecători la 16 milioane de euro și două milioane de dolari.
Citește mai mult: EXCLUSIV / Prejudiciul din dosarul Microsoft nu poate fi recuperat. Inculpații s-au folosit de soții și copii pentru a-și ascunde averile
Dosarul “Microsoft 2”, în care este anchetat Silviu Hotăran, este desprins din cauza în care, în 3 octombrie, au fost dictate primele condamnări definitive.
În dosarul “Microsoft 2” sunt cercetate mai multe persoane, printre care şi foştii miniştri Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Daniel Funeriu şi Adriana Ţicău, aceştia fiind suspectaţi de abuz în serviciu legate de aprobarea unor proiecte pentru licenţe Microsoft.
Dan Nica, ministru al Comunicațiilor, nu poate fi anchetat pentru că Parlamentul European nu a aprobat cererea în plen. Procurorii susțin că au date din care reiese că Nica a pretins și primit o parte din mitele de 20 de milioane de euro plătite de Claudiu Florică prin offshore-uri.
Adriana Țicău, apropiată a lui Nica, fost ministru al Comunicațiilor. Ar fi avizat contracte care au favorizat Fujitsu Siemens Computers şi Siveco. Poate fi anchetată de DNA și trimisă în judecată.
Valerian Vreme, ministru al Comunicaţiilor. Poate fi anchetat și trimis în fața judecătorilor.
Ecaterina Andronescu, ministru al Educației. Poate fi anchetată și trimisă în judecată.
Alexandru Athanasiu, ministru al Educaţiei. Poate fi audiat și apoi trimis în judecată. Ar fi avizat contracte care au favorizat Fujitsu Siemens Computers şi Siveco.
Daniel Funeriu, ministru al Educației. A favorizat achziția unor licențe Microsoft care nu erau utile și a produs o gaură de 5,4 milioane de euro. Poate fi urmărit penal și trimis în judecată.
Mihai Tănăsescu, ministru al Finanţelor Publice. Poate fi cercetat și trimis în judecată. Ar fi primit cel puțin o mită de 82.000 de euro printr-un offshore controlat de Claudiu Florică.
Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului. Și el poate fi cercetat și trimis în judecată.
Citește mai mult: Șapte foști miniștri puteau ajunge în fața judecătorilor. Se tem să n-aibă soarta lui Gabriel Sandu
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro