Măsura face parte din proiectul „Bicicliști în București”, care are ca scop încurajarea mersului pe bicicletă și a mijloacelor de transport nepoluante.

„Autoritățile publice centrale și locale au obligația adoptării măsurilor necesare în vederea îmbunătățirii calității aerului pentru asigurarea sănătății populației, conform legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului, care transpune prevederile directivei 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și a un aer mai curat pentru Europa”, arată primarul general, Gabriela Firea, în expunerea de motive.


CITEȘTE ȘI: COD ROȘU în România! Măsuri de protecție împotriva caniculei din weekend


Conform raportului de specialitate, ulterior derulării proiectului, pe baza analizei rezultatelor obținute, se va decide cu privire la continuarea și chiar dezvoltarea acestuia prin realizarea unui program multianual (trei-cinci ani).

„Rapoartele de monitorizare a calității aerului exemplifică depășiri semnificative ale valorilor limită impuse de Comisia Europeană pentru poluantul M10 (pulberi în suspensie — praf) și riscă sancțiuni din partea acesteia (infringement) în perioada următoare. Acest proiect va face parte din Programul Integrat de Gestionare a Calității Aerului, plan ce trebuie transmis urgent la Comisia Europeană pentru evitarea sancțiunilor”, prevede documentul.

Bucureștenii vor primi vouchere pentru biciclete. Care sunt condițiile

Beneficiarii voucherelor trebuie să fie cetățeni cu domiciliul sau reședința în București, cu vârsta minimă de 18 ani împliniți în 2017.

Proiectul se va desfășura pe baza unui regulament ce va fi elaborat de către Direcția de Mediu, în colaborare cu celelalte direcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului general.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Totodată, bugetul PMB ar urma să fie modificat, suplimentându-se la capitolul Protecția mediului cu 2,5 milioane lei, aceeași sumă urmând să fie diminuată de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția autorităților locale.


CITEȘTE ȘI: FOTO/ Ea este cel mai sexy salvamar de la piscină. Cum arată tânăra care veghează la siguranța bucureștenilor


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
FANATIK.RO
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI