Campania „#POTALTFEL” va pune accentul pe populația școlară cu vârste între 15 și 24 de ani. Potrivit ANA, beneficiarii direcți ai campaniei sunt 201.216 de persoane din populația generală cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani, care vor primi informații despre efectele consumului de canabis, în urma promovării spotului video al campaniei, potrivit Agerpres.

Conform Studiului în populația generală privind consumul de tutun, alcool și droguri (GPS) 2016, realizat de specialiștii ANA, la nivelul populației generale se identifică o prevalență de-a lungul vieții a consumului de canabis de 5,8%. Prevalența în ultimul an a consumului de canabis este de 3,2%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună, prevalența se ridică la 1,4%.

Consumul de canabis este mai prevalent în rândul bărbaților.

Peste o treime dintre respondenți (35%) au început acest tip de consum la vârste relativ mici (sub 19 ani), în timp ce, 43% dintre cei chestionați au declarat debut în consumul de canabis la vârsta de 20-24 ani. Cea mai mică vârstă de debut declarată a fost 14 ani, iar media vârstei de debut este de 21,3 ani.

Pentru toate tipurile de prevalență se înregistrează valori mai mari ale consumului de canabis pentru cei din categoria de vârstă 15-24 ani față de cele din rândul populației generale. Dintre cei care au consumat cel puțin o dată în viață canabis, 9,1% au luat cel puțin o dată și cocaină/crack, 6,2% au consumat cel puțin o dată și ecstasy, iar 3,1% au luat cel puțin o dată și heroină. Directorul ANA, Sorin Oprea, a menționat, marți, cu prilejul unei conferințe de presă, că în perioada septembrie-noiembrie 2016 s-a realizat colectarea datelor, eșantionul fiind de 7.200 de persoane și că analiza și interpretarea acestora s-a făcut în 2017. El a precizat că studiul e reprezentativ la nivel național pentru populația din segmentul de vârstă 15-64 de ani.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

„Există consum de canabis în toată România. Este cel consumat drog la nivel național. De regulă, consumul de canabis la nivelul Capitalei este răspândit în majoritatea locurilor (…) nu avem un fenomen al consumului de droguri în școli, dar sunt foarte mulți elevi care consumă droguri în România și în special canabis poziția noastră este una foarte clară și anume că nu putem discuta sub nicio formă despre legalizarea canabisului”, a declarat Oprea.

Citește și


ANALIZĂ | Care sunt principalele surse de venit ale Coreei de Nord. Cum își permite țara comunistă continuarea programelor balistic și nuclear


 

 

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Observatornews.ro
Top 10 declaraţii controversate ale lui Călin Georgescu: "Aia a fost o manipulare, cu mersul omului pe lună"
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI