Din păcate pentru cei care veți rezerva această cameră, „dormitorul superior”, cum este marketată camera, va trebui să împăărțiți baia cu o altă cameră. Pe de altă parte, dacă alegeți dormitorul matrimonial, cel de doar 60 de euro, veți avea o baia numai pentru voi, ne-au declarat reprezentanții pensiunii.
Din oferta pensiunii regale mai fac parte un dormitor twin la 60 de euro și unul single la 40 de euro. Toate camerele sunt decorate cu ornamente și mobilier din lemn și încearcă să păstreze cât mai fidel aerul de autenticitate ale vremurilor demult apuse.
„ASR Prinţul de Wales are o afecţiune aparte pentru România, o ţară pe care o vizitează de aproape douăzeci de ani. În 1998, a cumpărat o casă în satul Viscri jud Braşov în efortul de a ajută la păstrarea arhitecturii tradiţionale şi de a susţine dezvoltarea rurală”, a mai anunțat fundația.
Casă, parţial construită în 1700, a fost recent renovată şi oferită Fundaţiei Prinţul de Wales în România. „Avem cinci dormitoare cu băi proprii, o sală de curs şi o cafenea. În acest an oferim gratuit cursuri de restuarare, ţesături tradiţionale, un program de antreprenoriat la ţară şi un program de agricultură. Când nu avem cursuri casă poate fi închiriată de turişti în regim de pensiune de trei margarete”, se arată în anunțul postat pe Facebook. Profitul este donat în întregime Fundaţiei Prinţul de Wales.