Curtea Constituţională a decis că procedura de suspendare a preşedintelui a fost respectată, ceea ce înseamnă că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, devine preşedinte interimar al României.
„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a hotărât: 1. Constată că procedura privind suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu a fost respectată; 2. Constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României; 3. Constată că, în conformitate cu dispoziţiile art.98 alin.(1) din Constituţie, interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură de preşedintele Senatului, domnul George-Crin-Laurenţiu Antonescu”, se arată într-un comunicat al Curţii.
Curtea Constituţională a mai constatat că cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte, formulată de Preşedintele României, este inadmisibilă.
Curtea Constituţională a mai decis că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului ce afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea depusă de 67 de deputaţi PDL.
De asemenea, Curtea Constituţională a respins sesizările formulate de Vasile Blaga şi Roberta Anastase, susţinute de PDL, privind revocările din funcţiile de preşedinţi ai Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor.
Sursă: Mediafax
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro