‘Principala solicitare a transportatorilor o reprezintă înghețarea prețului polițelor RCA, iar argumentele folosite recurg la dezinformări și calcule simpliste, care exced orice logică economică. Un singur exemplu: reprezentanții Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România susțin că valoarea medie a daunei pentru un tir este de 5.000 de lei, în timp ce prețul poliței RCA depășește 20.000 de lei. Datele oficiale contrazic aceste afirmații: în rândul camioanelor (vehicule de tip cap-tractor) se înregistrează cea mai ridicată valoare a daunei medii, de aproape 18.500 lei, o valoare de aproximativ trei ori mai mare decât dauna medie la nivelul pieței, care este de circa 6.700 lei’, se arată în comunicatul UNSAR.

În plus, asigurătorii susțin că valoarea daunei prezentate de UNTRR este de 3,5 ori mai mică decât cifra reală, în timp ce doar 1% dintre camioanele de peste 16 tone au plătit în cel de-al doilea trimestru al anului 2016 sumele menționate de reprezentantul asociației de transportatori, iar această valoare peste medie este rezultatul daunalității foarte mari înregistrate de aceștia în trecut.

Totodată, reprezentanții UNSAR spun că atâta timp cât plafonarea daunelor este imposibilă, nu se poate vorbi nici de plafonarea prețurilor primelor RCA.

Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”
Recomandări
Nicolae Ciucă, despre Klaus Iohannis: „Epoca lui s-a terminat”

În plus, asigurătorii susțin că înghețarea prețurilor polițelor RCA încalcă directivele europene.

‘Trebuie menționat și că, în construirea mesajului pe care îl transmit public, transportatorii folosesc ca armă principală manipularea. Pentru a dovedi așa-zisa creștere masivă a prețului polițelor RCA, transportatorii compară o poliță de asigurare a societății Astra Asigurări, cumpărată în anul 2015, cu o poliță a unei alte societăți de asigurare cumpărată recent. Ce nu este însă comunicat este faptul că motivul falimentului societății de asigurări Astra este tocmai practicarea unor prețuri de dumping, nesustenabile’, susțin reprezentanții UNSAR.

Aceștia consideră că toate presiunile exercitate de transportatori dăunează funcționării corecte a pieței de asigurări RCA, urmând ca impactul socio-economic negativ să fie resimțit atât de către asigurați, cât și de către societățile de asigurare, agenți economici înregistrați în România, care angajează forță de muncă românească.

‘În ciuda eforturilor Parlamentului și Guvernului de a reglementa piața de asigurări obligatorii auto, prin promovarea unor inițiative legislative în regim de urgență, transportatorii continuă să facă presiuni asupra instituțiilor statului. În continuare, cererile transportatorilor sunt fundamentate pe dezinformări și manipulări’, mai spun reprezentanții companiilor de asigurări.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI