Potrivit anchetatorilor, agentul Constantin Lăpădat nu era acasă în momentul producerii crimei. El va avea însă de dat explicaţii cu privire la modul în care arma sa a ajuns în mâinile soţiei, în condiţiile în care pistolul avea un regim strict de păstrare la domiciliu şi trebuia să fie permanent ori sub lacăt ori în posesia lui Lăpădat. Informaţiile preliminare din anchetă arată că soţii Lăpădat aveau un apartament şi la Târgu Jiu, care nu apare în vreo declaraţie de avere a celor doi, pentru această locaţie fiind emisă autorizaţia de păstrare a armei care aparţine Poliţiei Române, scrie pandurul.ro.

Duminică seara, agentul ar fi plecat spre locul său de muncă de la Mătăsari, iar în traseu, cu arma asupra sa, a intrat pe la locuinţa de la Băleşti, unde se afla soţia sa, bebeluşul de 6 luni şi mama celei care a devenit „poliţista criminală”. Adela Lăpădat şi-ar fi trimis soţul pentru câteva minute de acasă până la o farmacie din apropiere pentru a-i cumpăra un medicament, agentul plecând din casa de la Băleşti fără să îşi mai ia cu el pistolul. La revenire, el a constatat că soţia şi-a pus capăt zilelor după ce şi-a împuşcat mama şi bebeluşul, agentul sunând rapid la 112.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

Poliția Română a precizat că mama polițistei din Gorj a fost găsită împușcată în zona toracelui, în timp ce bebelușul prezenta leziuni la cap, el fiind transportat la spital, însă din păcate acesta a murit. Potrivit unor surse din anchetă, bebelușul a fost împușcat de două ori în cap.

Polițista Adela Maria Lăpădat, care și-a împușcat mortal mama și bebelușul și apoi s-a sinucis, ar fi suferit o depresie postnatală nediagnosticată.

Crima din Bălești i-a șocat pe vecinii familiei lovite de tragedie.

„A fost o bubuitură, așa am crezut inițial. Ne-am gândit că iar s-o fi produs un accident, dar apoi s-a auzit ca o împușcătură și lumea a ieșit să vadă ce se întâmplă. După câteva minute au început să apară salvările și au oprit la ei la poartă. Erau niște oameni pașnici, respectuoși, nu știm ce să mai spunem despre ceea ce s-a întâmplat. Suntem uimiți, pur și simplu. E șocant să afli așa ceva, mai ales că ea și-a dorit foarte mult un bebeluș. Când mă întâlneam cu mama ei, cea împușcată acum, vă spun că avea lacrimi de bucurie. Era tare mândră că are un nepoțel. Nu știu ce se putea întâmpla acum atât de grav încât să se ajungă la așa ceva. Cred că a fost vreo depresie postnatală, să se fi certat mama cu fiica, dar indiferent de ce a fost e păcat că a murit copilașul acela”, a spus o vecină.

Problema accesului facil la locuințe în România. Vincze Enikő, activistă pentru dreptate locativă: „Gradul de profitabilitate contribuie masiv la creșterea permanentă a prețurilor” | Interviu

Citelte și

VIDEO/ Detalii din culise. Nunta fiicei Irinei Loghin a fost spectacol! A avut prezentator și toți invitații au susținut recitaluri!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Stațiunea din România de care foarte puțini au auzit, deși e aproape de București. Este perfectă pentru pensionari, dar și pentru cei care vor odihnă, are ape cu proprietăți benefice și se află într-o zonă care rivalizează cu Valea Prahovei ca frumusețe
FANATIK.RO

Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Observatornews.ro
Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI