”Nu intenţionăm, până la sfârşitul acestui mandat, să creştem nicio taxă, nu intenţionăm să creştem niciun impozit, să modificăm nicio indemnizaţie, cum s-a spus. Dimpotrivă”, a spus premierul Dacian Cioloş, potrivit News.ro.
Totodată, șeful Guvernului a mai precizat că anul acesta s-a redus TVA la 9% pentru agricultură şi, tot pentru a veni în sprijinul mediului agricol, Guvernul intenţionează să vină cu modificări în sensul unui regim de TVA special pentru micii agricultori.
În fața Parlamentului, Cioloș a mai spus că România are o creștere economică bună. În primul semestru al anului, economia ţării a crescut cu 5,2%, în timp ce estimarea pentru întreg anul curent este de 4,8%, fiind luate în calcul la această estimare şi riscurile externe.
„Este o creştere economică sustenabilă. Avem însă în continuare nevoie de reforme structurale şi trebuie să încurajăm investiţiile”, a spus Cioloș.
La începutul lunii, în presă a circulat un proiect de ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Fiscal,care includea majorări de taxe şi de impozite sau de contribuţii sociale obligatorii. COncret, noul proiect de lege prevedea majorarea contribuțiilor de asigurări ale angajaților de la 10,5% la 27,7%, ar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%. Angajatorii urmau să fie scutiți de CAS pentru condiții normale de muncă, precum și de CASS.
La scurt timp după apariția informațiilor în presă, ministrul de Finanțe, Anca Dragu, a spus că nu își asumă proiectul de lege și că nu are în vederea majorarea taxelor și impozitelor. Proiectul de lege a fost asumat de secretarul de stat de Ministerul de Finanțe, Gabriel Biriș, care ulterior a demisionat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro