„Nu mă văd vreodată în viaţă mergând să ofer mită vreunui medic în numele Hexi. Contextul descris nu îmi sună cunoscut în niciun fel, nu s-a întâmplat nici măcar parţial, este o calomnie sau o invenţie. Dacă există această doamnă doctor, o rog insistent să meargă să depună mărturie la Parchet”, a declarat aceasta.
Detalii tot mai șocante ies la iveală în cazul dezinfectanților diluați de la Hexi Pharma. Un medic microbiolog care a vorbit sub protecția anonimatului a declarat pentru tolo.ro, că toată lumea știa că produsele Hexi Pharma erau foarte slabe, dar ele erau alese în cadrul licitațiilor pentru că persoanele care aveau putere de decizie primeau zeci de mii de euro în plic.
Potrivit sursei citate, medicul citat este un microbiolog cu experiență de peste 20 de ani, care timp de zece ani a lucrat la Cantacuzino. Ea susține că directoarea Hexi Pharma plătea mult mai mult pentru că se știa faptul că produsele lor sunt slabe.
”Aproape toate firmele de biocide dădeau bani. Ca să fie clar! Dar Hexi avea un specific. Se știa că produsele lor sunt slabe. Și atunci, ei plusau la bani, față de alții”, a declarat ea.
Dezvăluirile ei sunt incredibile. Potrivit spuselor medicului, managerii din spitale primeau până la 30% din contract, adică zeci de mii de euro, poate chiar mai mult, iar medicii din subordine erau obligați să facă rapoarte pozitive pentru ca produsele să fie avizate.
”O să vă povestesc o întâlnire cu Flori Dinu, directorul general de la Hexi. Întâi, contextul. Știind că aveau dezinfectanți slabi, îi tot refuzam, îi descalificam. Infecțiile nosocomiale deveneau în toată țara o problemă tot mai mare! Și le căutam nod în papură că produceau biocide slabe, nu doream să-i am în spital. Dar directorul a venit la mine și mi-a zis: „E timpul să termini cu ce ai tu cu Hexi!”, a mai declarat medicul, potrivit tolo.ro.
”La câteva zile a apărut în spital Flori Dinu. A venit să discutăm. Îmi aduc aminte ca acum. M-a marcat întîlnirea. Era, iertați-mă, o golancă! Învățasem o viață, muncisem în halat alb decenii la rând și, recunosc, nu îmi plăcea deloc genul. Un personaj unsuros!
Mi-a adus un dezinfectant pe bază de alcool. O mostră. Am mirosit mostra. I-am zis: „Nu miroase a alcool”. Mi-a răspuns de sus, că venea de la director pasămite: „Sunteți fumătoare și v-ați pierdut simțul mirosului”. M-am enervat și a urmat discuția. Nu voi uita discuția toată viața deși nu asta ar trebui un medic să-și amintească din viață”, a mai povestit microbiologul, care a redat exact discuția pe care ar fi purtat-o cu Flori Dinu, director Hexi Pharma.
”– Nu are sens, produsele firmei dumneavoastră au probleme.
– Dar n-aveți dreptul să ne refuzați!
– Ba da, am dreptul ca profesionist! Și am dreptul să fac un referat de respingere prin care să anunț și celelalte spitale.
– Am înțeles. Cât v-a dat Anios?
– Poftim?!!!
– Cât v-a dat Anios că eu vă dau dublu!
– Ieși afară!
– Ce?
– Ieși afară acuuuum! Cară-te repede cu liftul că dacă îți dau un șut în cur te duci direct pe geam și pici direct la parter!”
Medicul mai spune că banii pe care managerii spitalelor îi primeau nu rămâneau toți la ei, ci o parte mergeau la partidul care îi susținea în funcția de conducere.
Și asta în condițiile în care infecțiile nosocomiale afecteau din ce în ce mai mulți oameni și deveneau o problemă națională.
”Un lucru mai puțin cunoscut în legătură cu infecțiile nosocomiale este numărul mare de purtători. Pacientul care se infectează în spital le dă celor de acasă. Cei din familie devin purtători, merg pe stradă și nici nu știu acest lucru. Oamenii colonizați sînt mult mai mulți decît numărul celor la care bacteria se manifestă”, a mai precizat medicul.
Citește și:
- Reacţia fermă a Hexi Pharma, în scandalul dezinfectacţilor: „Hexi Pharma a jucat cum a dictat sistemul”
- Prejudiciul în dosarul Hexi Pharma: 51 de milioane de lei. Produsele firmei s-au vândut în 152 de spitale
- Flori Dinu, directorul general Hexi Pharma, rămâne persoana care păstrează secretele firmei după moartea lui Dan Condrea
După accidentul rutier mortal în care şi-a pierdut viaţa Dan Condrea, acţionarul majoritar în cadrul Hexi Pharma Co, patru femei şi un director, cu origini basarabene, sunt principalele “ţinte” în ancheta Parchetului de pe lângă Înalta Curte şi Casaţie (PICCJ) privind falsificarea compoziţiei dezinfectanţilor, aşa cum ne-au precizat surse din anchetă.
De altfel, în acest dosar, doar firma Hexi Pharma Co SRL a fost pusă sub acuzare, sub fapta de participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. După decesul lui Condrea de duminică seara, procurorii încearcă acum să afle care a fost implicarea în diluarea dezinfectanţilor a Marilenei Nedeloiu, administratorul Hexi Pharma Co, Flori Dinu, director general, sau a lui Mihai Leva, director de producţie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro