Potrivit Administrației Prezidențiale, Petru-Gabriel Vlase este vicepreședinte al Camerei Deputaților, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind analizarea și actualizarea cadrului normativ cu incidență în domeniul securității naționale.
”Domnul Petru-Gabriel Vlase este absolvent al Colegiului Național de Apărare, Universitatea Națională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Națională, Academia Națională de Informații și doctor în științe militare și informații, Academia Națională de Informații”. mai spune președintele Iohannis.
Recent, numărul doi din SIE a fost trecut în rezervă de președintele Klaus Iohannis. Administrația Prezidențială a anunțat că șeful statului a semnat decretul de trecere în rezervă a adjunctului directorului Serviciului de Informații Externe, generalul-locotenent Vasilică Sarcă.
Serviciul de Informații Externe a fost condus de Silviu Predoiu, adjunct al Directorului Serviciului de Informaţii Externe.
Predoiu a asigurat conducerea Serviciului începând cu 26 septembrie 2016, după ce Mihai-Răzvan Ungureanu și-a dat demisia din funcție.
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Președintele României i-a cerut atunci demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu în scandalul Kovesi-Black Cube la sfârșitul lunii iunie. Potrivit unor surse, între cei doi oficiali au existat chiar discuții tensionate pe această temă.
Citește și: EXCLUSIV VIDEO/ Tommy Tomescu, medicul român din Londra care luptă pentru discriminații Brexit-ului. A fost în cartierul lui Nigel Farage și a împărțit eugenii
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale