Peste 20 de solicitări de intervenții pentru extragerea apei acumulate în subsolurile locuințelor sau în curțile bucureștenilor, ca urmare a ploii torențiale, au fost făcute, luni seara (în intervalul orar 22:00 – 23:00), către Inspectoratul pentru Situații de Urgență București.
Peste 20 de persoane au solicitat ajutorul ISU, după ploaia torenţială de luni seara, din Capitală. Cel putin 25 de locuințe au fost inundate, în noaptea de luni spre marți, în urma ploii torentiale din Capitala, iar mai mulți copaci au căzut pe străzi. Cele mai amri probleme au fost semnalate în sectoarele 4 și 5 a declarat purtătorul de cuvânt al ISU București, pentru News.ro.
Tot aseară, mai multe tramvaie au rămas blocate pe şine, din cauza cantităţii mari de apă acumulate pe carosabil. Este vorba despre tramvaiele de pe liniile 7, 23, 27 şi 47, care au fost blocate de ape în zona 11 Iunie. Apa Nova a precizat că au fost primite sesizări de acumulări de apă pe străzile 11 Iunie, Mitropolit Nifon şi Periniţa.
După ora 23:00, cele mai multe solicitări au fost făcute pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe carosabil sau pe autoturisme.
Probleme au mai fost semnalate și în zona Apărătorii Patriei, iar un stâlp de pe Bulevardul 1 Mai a luat foc în urma unui scurtcircuit.
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni seară o atenționare nowcasting Cod galben de furtună pentru municipiul București, valabilă până la ora 23,00.