Numele ”greu” al victimei – implicată în scandalul dezinfectanţilor diluaţi -, a transformat un tragic eveniment rutier într-un izvor nesecat de ipoteze care a generat o mulţime de întrebări fără răspuns. Autopsia cadavrului a eliminat, oficial, infarctul la volan, în timpul mersului. Condrea avea inima perfect sănătoasă. Varianta sinuciderii a fost şi ea avansată la scurt timp după accident, dar s-a pierdut chiar în acea seară, undeva, la nivelul declaraţiilor făcute de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov. ”Nu era un om care să-şi ia viaţa”, au spus, apoi la unison, rudele omului de afaceri refuzând o primă speculaţie făcută public de autorităţi. Specialişti în psihologie dar şi ofiţeri cu experienţă în munca de judiciar vorbesc, la rându-le, tot de un accident rutier produs, însă, pe fondul unei puternice presiuni care apăsa pe umerii lui Condrea, personaj deja controversat vizat de o uriaşă anchetă. ”Mintea lui era ocupată cu ancheta care-i viza firma. Ştia că va fi audiat şi că există riscul unei reţineri. Mult prea îngândurat a greşit undeva în timpul şofatului. Practic, s-a desprins câteva momente de lumea reală şi i-a fost fatal. Gândurile i-au plecat aiurea şi nu a mai fost atent la ce face”, ne-a explicat unul dintre specialişti contactaţi. Aşa să fie?, se întreabă încă o ţară întreagă.
«O zonă în care s-au produs zeci de accidente»
Despre accidentul în sine nu prea s-a vorbit. Cum s-a putut produce o aşa tragedie pe un drum drept nici un oficial al poliţiei nu s-a sinchisit să vorbească. Există nişte martori care l-au văzut gonind cu viteză. Atât. Referitor la acest punct al anchetei cms.şef(r) Mihai Aguşoaie, fost şef al biroului ”Accidente” din cadrul Brigăzii Rutiere, are propria părere bazată pe 40 de ani de activitate în care a participat la cercetarea a 40.000-50.000 de accidente rutiere: ”E o zonă în care s-au produs zeci de accidente. Omul ăsta nu s-a sinucis. Din ce am văzut până acum, pe probe, vorbim de un accident rutier. Sigur făcea ceva în timpul condusului. Vorbea la telefon, s-a aplecat în maşină sau şi-a luat privirea de la drum suficient cât să iasă în decor. De ce nu sunt urme de frânare? A fost surprins, l-a luat valul şi la viteza aia nu a mai avut timp să reacţioneze şi s-a dus direct în copac. Fără dubii e accident rutier”, e părerea ofiţerului.
«Probele rămase trebuiau păzite»
Felul în care poliţiştii au acţionat la faţa locului a ridicat, de asemenea, foarte multe semne de întrebare. Cea mai importantă etapă a cercetării la faţa locului implica conservarea probelor. În acest caz, zona pe care s-au împrăştiat resturile maşinii şi bucăţi din trupul lui Condrea a fost protejată, inexplicabil, abia după trei ore, când şi-a făcut apariţia procurorul, timp în care numai cine nu a vrut nu s-a plimbat pe acel câmp!
”Dacă au acţionat aşa, au greşit. Au compromis probe importante. Locul trebuia imediat împrejmuit şi valorificat la maximum din punct de vedere criminalistic. Dacă la căderea nopţii cercetarea nu se încheiase, probele mari trebuiau ridicate, iar ancheta trebuia să continue a doua zi în zori, de cum s-a luminat. Probelele rămase trebuiau păzite fără a fi mişcate de la locul lor. Aceste etape sunt obligatorii cu sau fără prezenţa procurorului. De ce a venit procurorul la un accident rutier? Din cauza numelui victimei!”, continuă ofiţerul în rezervă.
O altă enigmă la care nimeni nu a găsit un răspuns plauzibil este aceea că platforma pe care au fost urcate resturile maşinii lui Codrea a ajuns în curtea Poliţiei Ilfov abia după două ore de la momentul în care a fost scoasă dintre copaci! De ce? Singura explicaţie oferită de autorităţile ilfovene este aceea că ”platforma nu s-a oprit nicărieri”. Atât. ”Acest lucru nu este normal. Mai ales că distanţa dintre locul accidentului şi sediul Poliţiei Ilfov e relativ mică. În nici un caz nu e vorba de un drum de două ore. Maşina distrusă trebuia sigilată şi dusă fie într-un sediu al RAR, fie în curtea poliţiei care se ocupă de accident”, ne-a explicat Aguşoaie, fost şef în cadrul BPR.
FOTO: Mediafax
Citeşte şi:
- Maşina condusă de Dan Condrea NU a fost filmată de camerele de supraveghere! Pe unde a trecut patronul Hexi Pharma înainte de accident?
- Răsturnare de situaţie în cazul Condrea! Maşina surprinsă de camerele de supraveghere NU este cea implicată în accident | FOTO
- ANCHETĂ LIBERTATEA / Filiera basarabeană care l-a ”îngropat” pe Condrea
- EXCLUSIV / Condrea avea capul atât de zdrobit încât a fost identificat după lobii urechilor. Legiştii i-au cusut trei ore faţa
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro