Tetativa de trecere de graniței cu Ungaria prin metoda ”disimulare” în camioane care transportă marfă nu este un fapt ieșit din comun pentru polițiștii de frontieră, ci numărul uriaș de  migranți care, de astă dată, s-au ”lipit” de același transport. Într-un TIR care ar fi trebuit să ajungă la Viena, în Austria, chipurile cu piese auto, au fost depistați nu mai puțin de 111 fugari, printre care și copii de numai doi anișori. Fiește, migranții din Siria, Irak, Afganistan și Pakistan și Iran care stăteau claie peste grămadă în remorca mașinii de mare tonaj au fost opriți din drumul lor către Europa de vest – acolo unde au declarat că voiau să ajungă -, și băgați direct în anchetă.

Număr record de migranți prinși la Vama Nădlac. 111 oameni, dintre care 42 de copii, descoperiți într-un camion

Număr record de migranți prinși la Vama Nădlac. 111 oameni, dintre care 42 de copii, descoperiți într-un camion

Migranții, racolați dintre centrele ”Internelor”

Așa, inestigatorii au aflat un lucru deosebit de important. Absolut toți fugarii sunt solicitanți de azil în România și provin din centrele specializate ale Ministerului Interne, unde fuseseră adăpostiți conform legislației. Firește, pentru visul de a respira aerul Occidentului, fiecare a plătit un bilet al cărui cost se ridică la câteva mii de euro. ”Este puțin probabil ca toți să fi avut, întâmplător, aceeași sursă care să le fi promis că îi scoate din România. Există indicii că este vorba de o rețea de traficanți de persoane, de călăuze, cu ramificații chiar și printre solicitanții de azil, adică printre străinii care stau în căminele Internelor până li se limpezește situația juridică. Ancheta, în care sunt implicați ofițeri sub acopeire din  mai multe structuri, este în plină derulare”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Șoferul zice că fugarii s-au urcat în camion în parcări

În tot acest timp, șoferul Valentin V., în vârstă de 40 de ani, are o singură ”placă” cu ajutorul cărei a crede că va scăpa basma curată. Habar nu are cum au ajuns cei 111 fugari în camionul său, dar le sugerează investigatorilor o posibilă explicație. ”Am oprit în mai multe parcări până să ajung în vamă. Poate că atunci s-au urcat. Unul câte unul, fără să-i observe nimeni”, a spus el. Firește, anchetatorii au refăcut traseul șoferului – folosind GPS-ul și tahometrul mașinii -, și vor studia imaginile surprinse de camerele de supraveghere in locurile respective. Acesta este cel mai mare transport de migranți ilegli interceptat anul acesta de polițiștii de frontieră.

Citește și: Număr record de migranți prinși la Vama Nădlac. 111 oameni, dintre care 42 de copii, descoperiți într-un camion

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
FANATIK.RO
Cum scapi de mirosul de mucegai din dormitor: aceasta e cea mai bună soluție
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI