INTERVIU/ Profesorul Florin Diaconu, acuzat de islamofobie: ,,Dacă studenta are căști pentru copiat sub văl?”

Reporter: Ați fost acuzat de islamofobie.

Prof. Florin Diaconu: Mi se pare o interpetare absolut bazaconioasă, ca să vorbesc în termenii cei mai decenți pe care îi permit astfel de acuzații. În postarea mea de blog, de acum două săptămâni, spun cu subiect și predicat următoarele. Că Europa are o nevoie consistentă de forță de muncă suplimentară în condițiile prăbușirii demografice. Cum nu este de sperat că putem aduce inși cu urechi verzi de pe Marte, astfel de forță de muncă nu poate veni decât din Orientul Mijlociu extins. Aceasta este și rețeta pe care s-a ridicat Germania în anii 70, cu 4 milioane de inși care veneau cu prioritate din spațiul turc, ca și din Balcani. În condițiile în care scriu povestea asta, las la latitudinea dvs. să interpretați cât de serioasă este puterea de înțelegere a unuia care citește ce am scris eu și îmi zice că sunt xenofob.

Dincolo de asta, spuneți-mi ce s-a întâmplat atunci, în acea sală de curs.

S-a întâmplat un lucru de o simplitate deosebită. Am văzut-o – cred că era prima oară la curs, sau a doua oară –  pe persoana în cauză și am rugat-o să ia în calcul, ca ipoteză de lucru, rugămintea de a se gândi dacă nu ar putea renunța la povestea în cauză. Care, sigur, ar putea fi deranjantă pentru unii, din rațiuni de simbolistică religioasă. Mai avem de-a face cu o rațiune practică, extrem de simplă, legată de contextul strict universitar. De ani de zile, și eu și alți colegi ai mei, îi rugăm pe cei cu care lucrăm ca la examen să lase telefoanele cât mai departe. Din rațiuni lesne de înțeles. Toată lumea care nu poartă acoperăminte capilare de tipul acesta… Sigur, poate fi inspectată, treci printre rânduri și te lămurești dacă are cască în urechi sau nu. Că nu trebuie să aibă telefon. Are un prieten care șade în mașină în fața instituției și îi transmite subiectele în timp real. O să-mi spuneți că este o interpretare ,,out of order” (deplasată – n.r) în condițiile în care sunt camere la BAC. În situația asta, explicați-mi și mie, cum fac eu să mă lămuresc că doamna în cauză are sau nu căști?

Recomandări

Mizele curtării lui Nicușor Dan. Pleiadă de prezidențiabili care bagă capul în poză – Analiză

N-ați spus niciun moment că ați făcut-o și din rațiuni de genul acesta.

Am făcut-o și din astfel de rațiuni, până la urmă. Nu e niciun fel de problemă.

Pare un pretext.

Nu e absolut niciun fel de pretext. Sau, dacă o să pară un pretext, o să pară unora care țin de o categorie care, de fapt și de drept, nu mă interesează. Orice om normal pricepe că în spatele unei astfel de întrebări absolut benigne poate să fie un context ca ăsta și ceea ce v-am zis.

I-ați cerut vreun moment să părăsească sala de curs?

Nu. Verificați, până la urmă. Nicio problemă. Vă iau de mână și vă duc la masterul în cauză. Nu aveți decât să vorbiți cu restul studenților, nu trebuie să mă credeți pe mine pe cuvânt sau pe doamna în cauză, pentru că niciunul dintre noi nu are leduri pe frunte care să confirme că suntem depozitarii adevărului absolut. Fortunately (din fericire – n.r) mai erau 30 de oameni care știu cu exactitate ce s-a întâmplat și ce nu.

Ați impus ca regulă ca nicio fată care poartă văl să nu participe la curs?

Nu. Am rugat-o să se gândească dacă poate să și-l scoată. Am înțeles, mă rog, din zbierătele ei….

Aici este o nuanță. Dvs. aveți o putere academică.

Și ce legătură are cu faptul că am adresat o rugăminte? Am înțeles că nu se poate și nu se poate. Bun.

Recomandări

George Simion a intrat peste Mihai Gâdea, în direct, la dezbaterea Antena 3 CNN: „Nu vă învăț reguli de politețe”

Fata respectivă se poate gândi că va fi pedepsită la note. Există o diferență de statut între dvs. și ea.

Nu este nicio diferență de statut. Nu este. Pentru că, în situația asta, în mod limpede, cu destulă probabilitate, o să refuz să dau examenul cu grupa în cauză și o să rog decanatul sau conducerea catedrei să numească alți doi colegi.

Vă recuzați, în termeni juridici.

Mă recuz, sigur, ca să nu fie complicații suplimentare. Să nu se simtă careva sub presiune.

Multe dintre persoanele care au reacționat pe Facebook nu înțelegeau de ce vă deranjează vălul unei persoane. Dvs ați scris pe blog că nu vă deranjează confesiunea unei persoane atâta timp cât nu e…  deranjantă. Cum adică?

Cât nu e cu o expunere emfatică a simbolurilor religioase.

Sunt mii de români care poartă cruci de diferite dimensiuni la gât.

Nu aici.

În școli sunt icoane.

Sigur. E cruce în Parlament. Eu formulez următoarea întrebare, care, din nou, e un very hot patato (un cartof fierbine – n.r). În momentul în care un cetățean român plătitor de taxe și impozite se uită, la televizor, la dezbaterile din Parlament, dar el este de confesiune musulmană sau mozaică, cum s-o simți? Foarte confortabil, înțeleg. Asta am zis. Statul român este laic de la Cuza încoace. Să facem ceva…. punerea laicității în instituțiile de stat. Nu am spus că nu poate merge pe stradă sau la magazin. Nu e treaba mea. În instituțiile de stat, părerea mea, pe care mi-o asum, este că afișarea într-o manieră  overemphasized (stridentă – n.r) a simbolurilor religioase nu are ce căuta. Eu sunt creștin. Într-o variantă extrem de relaxată. Am icoană la mine. V-o arăt. E în borsetă, nu am pus-o niciodată pe catedră. Mă gândeam cum ar fi să vină doamna în cauză împreună cu doi, trei, cinci persoane de aceeași poveste și să producă o escaladare a logicii simbolurilor. Vin și eu cu 50 de icoane și 50 de cădelnițe. Care este noima?

Recomandări

Silviu Prigoană a murit. Avea 60 de ani și i s-a făcut rău într-un restaurant din Bran

Nu e responsabilitatea dvs. să tolerați, ba chiar să promovați diversitatea?

Diversitățile sunt extrem de utile și nu mă deranjează caracterul de blană de leopard al distribuției geografice a credințelor religioase în România. Mă deranjează, în virtutea tradiției statului secular român, exhibarea oricăror simboluri religioase în instituțiile publice. Parlament, școli, whatever (aici cu sensul de ,,mă rog” – n.r). Nu este o filosofie care poate fi extinsă în toate cele. Nu cred că merge în spitale. Dar, într-un spațiu de genul ăsta, cred că ar fi potrivit. Dincolo de povestea asta, ce cred eu și ce nu cred eu, dacă ne referim la episodul în cauză, lucrurile sunt extrem de simple: am pus o întrebare. Nu am voie din punctul unora de vedere să pun întrebări? Să fie ăia sănătoși. Indiferent cine sunt.

Subiectul este controversat în sine.

Mă bucur că este un subiect controversat pentru că oricum se va ajunge la o dezbatere despre povestea asta. În România, deocamdată, este nonissue (nonsubiect – n.r). N-aș vrea ca România să ajungă vreodată în situația în care să traverseze episoade cum am văzut în ultimii ani în Spania, Franța, Germania. Mi se pare utilă o discuție profilactică, chiar dacă unora nu convine povestea asta.

O întrebare de principiu. România primise de la Comisia Europeană o cotă obligatorie de peste 6.000 de refugiați. Ce părere aveți?

Părerea mea este că România are nevoie de semnificativ mai mulți refugiați. Cu niște condiții. Să muncească, să învețe limba, să-și exercite credințele religioase într-o manieră care nu este ostentativ-deranjantă pentru ceilalți, că nici eu nu-i deranjez cu nimic. Și atâta tot. Altfel spus, cred că România, ca și alte țări din spațiul european, au nevoie de reguli selective de acceptare a imigranților. O să-mi spuneți că e nondemocratic. Și Canada cum face?

E și puțin amoral. Drama unui refugiat nu se cuantifică. Calitățile profesionale, da, se cuantifică.

În mod limpede, mamele cu copii mici, gravidele, bătrânii, sigur…

Oamenii aceia împart aceeași dramă.

Unii da, alții nu. Unii au potențial de radicalizare deja prezent, alții nu. Mă rog.

De câți ani sunteți profesor universitar?

Sunt cadru didactic din 1999.

Ați văzut mereu lucrurile astfel?

Da, evident. Acestea sunt convingerile mele. Repet. Ce e aberant în afirma că România este stat secular de la Cuza încoace? Este. Scrie în orice fel de carte de istorie cât de cât amănunțită și normală.

Citește și:  REPORTAJ VIDEO/ Dezbrăcați de război, îmbrăcați de români. Cum sunt ajutați copiii refugiați din țara noastră

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro