UPDATE 17:30: Ioana Băsescu va fi și ea cercetată sub control judiciar. Fiica cea mare a fostului președinte este acuzată de instigare la abuz în serviciu și instigare la spălare de bani.

Tot sub control judiciar va fi cercetat și Gheroghe Nastasia, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, pentru luare de mită.

În același dosar mai sunt cercetați, sub control judiciar, Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea (luare de mită), Ioan Silviu Wagner (abuz în serviciu) și Giovanni Mario Francesco, om de afaceri (evaziune fiscală și două infracțiuni de spălare de bani).

Acuzațiile DNA:

Procurorii susțin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.

1. În acest context, în perioada octombrie – noiembrie 2009, un om de afaceri (martor în cauză), reprezentant al unei firme care avea încheiate contracte în valoare peste 20 de milioane de euro cu autorități locale finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, a fost contactat de inculpatul Nastasia Gheorghe, în calitate de secretar general al instituției respective. Acesta i-a comunicat omului de afaceri că urmează să se aloce fonduri pentru demararea lucrărilor contractate şi i-a cerut suma de 900.000 de lei pentru a nu avea probleme pe viitor cu finanțarea și plata contractelor pe care le avea în derulare, indicându-i și numele societății către care urma să se facă plata.

În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, la insistențele secretarului general, omul de afaceri a virat firmei respective, în două tranșe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deși societățile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie națională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale.

În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală a unuia dintre candidați.

2. În aceeași manieră a procedat și inculpatul Tarhon Victor, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Tulcea care în același scop, a cerut unui om de afaceri (martor în cauză), suma de 700.000 lei. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu Consiliul Județean Tulcea un contract finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului cu o valoare de 50 milioane lei.

Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a 4 firme, în baza unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate suma totală de 691.029,63 lei.
Nici de această dată, serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale desfășurate în favoarea aceluiași candidat.

3. În luna decembrie 2009, inculpata Băsescu Ioana, fiica președintelui României în funcție la acel moment, i-a cerut inculpatului Wagner Silviu Ioan, director general al unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidențiale, care se desfășurase în toamna aceluiași an.

În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, prețul menționat în cuprinsul contractului fiind indicat de inculpata Băsescu Ioana care a și intermediat încheierea tranzacției.
În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010 s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferența de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziția inculpatului Wagner Silviu Ioan, ca urmare a faptului că nu a primit nici un document justificativ pentru suma achitată în avans.

Și de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan, neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi și nu mai achiziționase niciodată publicitate de asemenea valoare).

Mai mult, firma “prestatoare” nu desfășurase anterior acestui moment activități comerciale semnificative și nu avea experiență relevantă în domeniul publicității.

La data de 19 februarie 2010 (la două zile de la încasarea banilor), firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.

Între cele două societăți nu au existat în realitate nici un fel de operațiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracționale a banilor proveniți din prejudicierea societății de stat reprezentată de inculpatul Wagner Silviu Ioan.

În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obținută în maniera de mai sus a fost folosită în interes personal de inculpaţii Băsescu Ioana și Francesco Giovanni – Mario pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba și a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

4. La data de 1 iulie 2009, inculpatul Francesco Giovanni – Mario, acționând în calitate de administrator și unic asociat al unei firme, a încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală și punerea la dispoziție de echipamente și aparatură audio-video.

Conform contractului, în schimbul acestor servicii societatea administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Veniturile și taxa pe valoarea adăugată colectată în maniera de mai sus nu se regăsesc în declarațiile fiscale, iar impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).
La instigarea inculpatei Băsescu Ioana, suma astfel obținută a fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni – Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 pentru alegerea președintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienței infracționale a banilor.

În contextul prezentat mai sus, legătura dintre persoanele care obțineau banii pe cale nelegală și prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidați și, din această poziție, coordona atât achizițiile de servicii de campanie, cât și persoanele care au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare.

Remiterea foloaselor infracționale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăți care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță.

UPDATE 14:50: Elena Udrea a ieșit de la audieri și a anunțat că a fost pusă sub control judiciar și în acest dosar. ”Cred că este un dosar de precampanie electorală. Înțeleg că acest dosar este din 2015, dar abia acum ne-au chemat. Acuzațiile sunt de spălare de bani la adresa mea”, a declarat Udrea.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

elena udrea DNA (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

foto: Dumitru Angelescu

UPDATE 12:45: Potrivit unor surse judiciare, denunțătorul din acest dosar ar fi oferit aproximativ un milion de euro pentru campania alectorală din 2009, o parte din bani fiind folosiți inclusiv pentru modernizarea unor pârtii din țară. Astfel s-ar explica prezența la DNA a Elenei Udrea, care în acea perioadă era Ministru al Turismului.

UPDATE 12:30: Potrivit avocatului fostului secretar de general în Ministerul Turismului Gheorghe Anastasia, și el audiat în acest dosar, ancheta DNA ar viza campania electorală din 2009, când președintele Traian Băsescu a câștigat cel de-al doilea mandat de președinte.

UPDATE 12:00: Ioana Băsescu a ieșit de la audieri după aproximativ trei ore și a refuzat să facă declarații. Potrivit unor surse, toţi trei sunt citaţi în acelaşi dosar, care constituie o cauză nouă.

UPDATE 10:44: Ioana Băsescu este audiată de mai bine de două ore la DNA București. Între timp, la sediul Direcției au sosit și jurnalistul Dan Andronic și deputatul Elena Udrea.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

La intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Elena Udrea a spus că a fost citată telefonic de procurori să se prezinte joi pentru a fi audiată. Întrebată în ce dosar şi în ce calitate a fost citată la DNA, Udrea a spus: „Ce mai contează dacă mă aşteptaţi să ies?”.

Deocamdată nu se cunoaște dacă cei trei sunt audiați în același dosar sau dacă sunt cauze separate.


Ioana Băsescu a refuzat să dea declarații despre motivul pentru care a fost chemată de procurori la audieri. Ea a ajuns la sediul DNA însoțită de avocat.

Fiica fostului președinte a mai fost audiată de DNA și în trecut în dosarul terenurilor pe care le deţine în comuna Nana, din judeţul Călăraşi.

Ioana Băsescu a fost chemată în faţa procurorilor anticorupţie ca martor în dosarul celor 290 de hectare de teren achiziţionate în comuna călărăşeană Nana, care au fost retrocedate ilegal. Ea a trebuit să le explice anchetatorilor, printre altele, cum a cumpărat tocmai acel teren şi cum a intrat în legătură cu italianul de la care a făcut achiziţia şi a cărui firmă era inactivă în acel moment.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Vestea momentului în televiziune! Cel mai tare show tv se întoarce pe micile ecrane! Ce vedete vei vedea în emisiune și ce vor face acestea
Viva.ro
Vestea momentului în televiziune! Cel mai tare show tv se întoarce pe micile ecrane! Ce vedete vei vedea în emisiune și ce vor face acestea
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI