„Luni va fi o zi mare. Coaliția pentru familie înmânează Parlamentului cea mai mare și mai impresionantă scrisoare. Este o scrisoare cu peste 3 milioane de semnături, probabil cel mai important eveniment pentru protejarea familiei. Pentru că e prima dată când trei milioane de români au semnat proiectul pentru revizuirea Constituției, pentru a se recunoaște fără echivoc faptul că familia este alcătuită dintr-un bărbat și o femeie”, spune Liana Stanciu, unul dintre inițiatorii acțiunii. Inițiatorii propun ca referendumul național pentru modificarea Constituției să se desfășoare odată cu alegerile parlamentare din toamnă.

„Proiectul legislativ este însoțit de circa 3 milioane de semnături de susținere, colectate de pe întreg teritoriul țării. Este pentru prima data în istoria României când un număr atât de mare de cetățeni aderă la o inițiativă în vederea organizării unui referendum pentru modificarea Constituției”, se arată într-un comunicat al Coaliției pentru familie.

Inițiatorii propun următoarea formulare pentru articolul 48 aliniatul 1 din Constituție: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți. Mai mult, noua formulare a articolului vine să întărească dreptul părinților de a-și educa și crește copiii conform propriilor valori.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
FANATIK.RO
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI