În cazul în care norul generat de centrala de la Fukushima ajunge deasupra Europei, autorităţile române au anunţat că sunt pregătite să intervină pentru a proteja populaţia. „Procedura este prevăzută în planul naţional de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear sau de urgenţă radiologică, elaborat de Instectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Procedura este aprobată şi de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, ne-au explicat surse oficiale.
Procedura folosită după accidentul de la Cernobîl a fost actualizată
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS), săptămâna viitoare va fi achiziţionată şi o rezervă de pastile cu iodură de potasiu.
„Procedura de distribuire şi administrare a iodurii de potasiu este elaborată pe baza recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a legislaţiei naţionale. Aceasta prevede momentul, modul de distribuire şi de administrare, dozele ce trebuie administrate în funcţie de vârstă, contraindicaţii”, au declarat reprezentanţii MS. Toate informaţiile ar trebui să ajungă la populaţie în timp util iar pe plan local, primăriile şi consiliile locale se vor ocupa direct ca tratamentul preventiv să ajungă la oameni.
Cu mici modificări, o tactică similară a fost pusă în practică în România în 1986, imediat după dezastrul de la Cernobîl. „Procedura a fost modificată şi actualizată conform ultimelor recomandări în domeniu”, mai susţin sursele oficiale.